Programul Targului International de Carte si Muzica Libris Brasov – editia a XII-a

15/03/2015

Primăvara culturală de la Brașov, vestită de Târgul Internațional de Carte și Muzică a intrat deja în a doua decadă de existență și aduce același spirit plin de sărbătoare și în anul cu numărul 12 al existenței sale. Ediția din 2015 propune, pe lângă promoțiile expozanților, evenimentele dedicate cărții și muzicii, recitaluri și dezbateri și o zi în plus de Târg dar și o serie de reprezentații artistice variate și memorabile, în serile magice ale Târgului ce se vor desfășura simultan, în mai multe săli de spectacole din oraș. Între 19.03.2015 și 23.03.2015, la Business Park Brașov, în zilele de Târg aveți ocazia să vă întâlniți cu personalități precum: Teo Mihăilescu, Doru Munteanu, Petronela Rotar, Cezar Pârlog, George Cristian Maior, Vasile Dâncu, Silvan Stâncel, Vali Șerban, Marius Dragomir, Carmen Gheorghe etc. Spectacolele de seară îi vor avea ca protagoniști pe: Paula Seling, Mircea Baniciu, Marcian Petrescu, Grupul Folk Om Bun și  mulți alții. Sala Patria, Opera din Brașov, Aula Universității, Teatrul Sică Alexandrescu sunt repere familiare unde brașovenii se vor întâlni cu surprizele ediției Târgului din acest an.

poza

Vă invităm, așadar, în perioada 19.03.2014 – 23.03.2015, la BRAȘOV BUSINESS PARK (Str Ionescu Crum nr 1), la a 12-a ediție a evenimentului care anunță primăvara culturală la Brașov.

Iata  unde puteți găsi încă bilete la evenimentele de seară:

– vineri, 20 martie 2015, ora 19:00, Sala Mare Patria – CONCERT DE MUZICĂ POP-ROCK.Biletele sunt disponibile la : Librăria ”Șt.O.Iosif”, Sala Patria și la Brașov Business Park(19 – 23 martie 2015.Preț bilete: 50 lei

– sâmbătă, 21 martie 2015, ora 18:00, Sala Mare Patria – LIBRIS FOLK FESTIVAL.Biletele sunt disponibile la : Librăria ”Șt.O.Iosif”, Sala Patria și la Brașov Business Park(19 – 23 martie 2015.Preț bilete: 50 lei

– duminică, 22 martie 2015, ora 15:00, Sala Mare Patria – MUZICĂ TRADIȚIONALĂ ȘI DANSURI POPULARE. Biletele sunt disponibile la : Librăria ”Șt.O.Iosif”, Sala Patria și la Brașov Business Park(19 – 23 martie 2015. Preț bilete: 40 lei

– luni, 23 martie 2015, ora 19:00, Teatrul Dramatic ”Sică Alexandrescu” – Fă-mi loc! – Medeea Marinescu și Marius Manole. Biletele sunt disponibile la : Librăria ”Șt.O.Iosif” și Brașov Business Park(19 – 23 martie 2015). Preț bilete: 40 LEI și 50 lei

 Iată și programul evenimentelor din acest an:

JOI, 19 Martie 2015,  Brașov Business Park (Str. Ionescu Crum nr. 1)

 

Ora 11.30 Concert susținut de CORUL DE STUDENȚI AL ACADEMIEI FORȚELOR AERIENE “HENRI COANDĂ” BRAȘOV
Ora 12.00 DESCHIDEREA OFICIALĂ a celei de-a XII-a ediții a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris BrașovModerator: scriitorul DORU MUNTEANU
Ora 12.30 Lansare album “BRAȘOV. ATMOSFERĂ, ARHITECTURĂ ȘI SPAȚIU URBAN de Prof. Dr. Arh. TEOFIL MIHĂILESCU, Editura Universității “Transilvania” Brașov, Producător Libris BrașovInvitați: Prof. Dr. Arh. AUGUSTIN IOAN, Prof. Dr. Ing. IOAN ABRUDAN, scriitorul DORU MUNTEANU
Ora 13.00 Lansare carte “SECRETUL CRUCII” de DORU MUNTEANU, Libris EditorialInvitați: Prof. Dr. Arh. TEOFIL MIHĂILESCU; ANA ONIȚĂ, Director General Libris Brașov
Ora 13.30 Vernisaj EXPOZIŢIE DE SCULPTURĂ “FERESTRE ŞI JILŢURI – artist plastic GHEORGHE MUREŞAN din Târgu Mureş  –  co-organizator avvVernisaj EXPOZIȚIE DE PICTURĂ “LIKE THE JAZZ artist plastic TORINO BOCĂNICIU din Deva –  co-organizator avv
Ora 14.00 DECERNAREA PREMIILOR Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2013, Oficiază: scriitorul ADRIAN LESENCIUC, Președinte Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din RomâniaLansarea numarul special ‘PROFETUL DARIE‘, 1/2015, al revistei murale AISBERG”, dedicat scriitorului brasovean DARIE MAGHERU. Prezintă: MARIUS CISAR, ADRIAN LESENCIUC, MIHAELA MALEA STROE și OLGA LASCU
Ora 15.30 – 16.30 Evoluție și sănătate prin terapie kiropractică cu MARIANA BĂNCILĂ
Ora 16.30 Lansare ANUARUL CENACLULUI EUROPEAN 2014Prezintă: VALERIU IORDAN POPESCU, Președinte Fundației Euro-Asia
Ora 17.00 – 18.00 Editura Eikon

 

 

JOI, 19 Martie 2015,  Sala Mică Patria – organizator: Asociația Culturală “Libris Brașov 

 

Ora 17.00 Lansare CD “ FREDERIC CHOPIN” de VLAD DIMULESCU, Producător Libris BrașovParticipă: VIRGIL ONIȚĂ, Producător Libris Brașov Recital de sonete „ÎNTRE OM ȘI ZEU”, autor și interpret  ADRIAN MUNTEANU, Premiul European de Poezie NUX, Milano 2012

 

Recital mezzosoprana SONIA HAZARIAN & pianista MIHAELA BRAȘOVEANU

 

Prezintă:

HORIA NILESCU, Director Multimedia & Evenimente Libris Brașov

Intrarea este liberă.

 

Ora 18.15 Vernisaj EXPOZIȚIE DE PICTURĂ “COLECŢIA DR. NICOLAE IOAN VRÂNCEAN” din Braşov co-organizator avv 

 

JOI, 19 Martie 2015,  Sala Mare Patria – organizator eveniment: Primăria Municipiului Brașov

 

Ora 19.00 CONCERT SIMFONIC EXTRAORDINARDirijor: NOAM ZUR (Israel), Solist: VINICIU MOROIANU – pian               În program:J. Brahms – Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră

J. Brahms – Simfonia a IV-a

 

Intrarea se face pe bază de bilet.

         

 

 VINERI, 20 Martie 2015, Brașov Business Park (Str. Ionescu Crum nr. 1)

 

Ora 10.00 – 11.00 Lansări de carte Editura Universității “Transilvania” Brașov
Ora 11.00 – 12.00 Lansari publicații Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov „Valeriu Branişte – Diariul meu de septiman: jurnal de licean 1885-1886”, „ Noul călăuz al străinului prin Braşov şi regiunea dimprejur, precum şi prin băile transilvane : Zizin , Elopatak, Malnaş, Tuşnad, Covasna şi Borsec de comitetul oficial de informaţie pentru străini”, „Legende, basme şi poveşti din Şcheii Braşovului şi de pe alte plaiuri româneşti”, „BiblioPinacoteca” 
Ora 13.00 Lansare de carte „POVESTEA CRENGUȚEI ÎNFLORITE” : desene și povești realizate de elevii clasei a IV-a A a Școlii Gimnaziale nr. 12 Brașov, Coordonator prof. ANCA BUTA și psih. CÂNDA RODICA. Editura PastelPrezintă: GABRIELA DARABAN, Director Editura Pastel 
Ora 13.30 Lansare de carte FLORINA MAMINA, Editura Pastel 
Ora 14.00 – 15.30 Editura Eikon 
Ora 15.30 – 17.00 Lansări de carte Editura Universității “Transilvania” BrașovFacultatea de Litere a Universității “Transilvania” din Brașov prezintă o parte dintre volumele de studii literare și de lingvistică aparute în ultimul an:ELENA BUJA, STANCA MĂDA (coordonatoare), Structure, Use And Meaning In Intercultural Settings, Editura Universității Transilvania din Brașov

RODICA ILIE, Modele teoretice aplicate în antropologia culturală, Editura Universității Transilvania din Brașov

MIHAI ION, Liminalitate și exil. Literatura diasporei românești în spațiul cultural american, Casa cărții de știință

CRISTINA PIPOȘ, Poezia confesiunii la Sylvia Plath și Mariana Marin, Editura Muzeul Literaturii Române

COSMINA CRISTESCU, Poezia pentru copii în manualele școlare din perioada 1948-1989, Editura Tracus Arte

MONA ARHIRE, Corpus-based Translation for Research, Practice and Training, Institutul European

RĂZVAN SAFTOIU, Principii ale comunicării verbale, Editura Universității Transilvania din Brașov

CRISTINA PIPOȘ, Poezia confesiunii la Sylvia Plath și Mariana Marin, Editura Muzeul Literaturii Române

COSMINA CRISTESCU, Poezia pentru copii în manualele școlare din perioada 1948-1989, Editura Tracus Arte

 

Prezintă: ADRIAN LĂCĂTUȘ, RODICA ILIE, GEORGETA MOARCĂS, RĂZVAN SĂFTOIU, ELENA BUJA, MONA ARHIRE

 

Ora 17.00 – 18.00 Lansare de carte „NERVI” de LAURENȚIU-CIPRIAN TUDOR, Libris EditorialInvitați: LUMINIȚA LICORNA, ADRIAN MUNTEANU, VIRGIL BORCAN, CĂTĂLIN STANCIU, violoncelista ALEXANDRA ENACHE și Trupa de teatru „DELTANTRACT” a Colegiului Național „Unirea” Brașov. 
Ora 18.00 Sesiune de autografe cu PETRONELA ROTAR 
Ora 18.45 Lansare de carte “FLORI, FETE, FIŢE SAU BĂIEŢI” de CEZAR PÂRLOG, Editura Tracus Arte.Invitați Grupul de litere-sunete-și-culori “CAII VERZI DE PE PEREȚI” Brașov.

 

 VINERI, 20 Martie 2015, Teatrul Dramatic “Sică Alexandrescu” Brașov (Piața Teatrului nr. 1)

 

Ora 13.00 Vernisaj expoziție de mozaic “ACTORI ROMÂNI CELEBRI” artişti plastici – ANDREA SZENTKIRALYI şi TUDOR ASCIU, co-organizator avv

 

VINERI, 20 Martie 2015, Sala Mare Patria – organizator Asociația Culturală “Libris Brașov 

 

Ora 19.00 CONCERT DE MUZICĂ POP-ROCK  PAULA SELINGMARCIAN PETRESCU & TRENUL DE NOAPTE

BANDIDOS

 

Prezintă: MARIA GÂRBOVAN

 

Intrarea se face pe bază de bilet.

 

 

 SÂMBĂTĂ, 21 Martie 2015, Brașov Business Park (Str. Ionescu Crum nr. 1)

 

Ora 10.00 Lansare de carte „MARI CONTROVERSE LITERARE” – IULIAN CĂTĂLUI, Editura Aldus BrașovPrezintă: MIRCEA BRENCIU, ADRIAN LESENCIUC, ION TOPOLOG 
Ora 10.30 Lansare de carte cu tineri autori : Mihai Cucu, elev al Colegiului Național “Unirea” Brașov și Victor Îndoitu, elev al Colegiului Național “Șaguna” Brașov
Ora 11.00 – 12.00 Lansare de carte Editura Eikon 
Ora 13.00 – 14.00 Eveniment Editura RAOÎntâlnire cu dl. ambasador GEORGE CRISTIAN MAIOREvenimentul este ocazionat de lansarea ediției revizuite a volumului “Incertitudine- Gândire strategică și relații internaționale in secolul XXI”  dar și a publicării acestui volum în Republica Moldova sub sigla Editurii Cartier.

 

Participă: Dl.GEORGE CRISTIAN MAIOR, Dl. VASILE DÂNCU, Dl. Director OVIDIU ENCULESCU

 

Lansare de carteTRIBURILE. O PATOLOGIE A POLITICII ROMÂNEȘTI DE LA REVOLUȚIE LA GENERAȚIA FACEBOOK” de VASILE SEBASTIAN DÂNCU, Editura Școala Ardeleană

Prezintă GEORGE CRISTIAN MAIOR.

 

Ora 14.00 Întâlnire cu scriitorul GEORGE STANCA 
Ora 15.00 Lansare de carte “ISTORIA UNUI VIS. O POVESTE SUBIECTIVĂ A CENACLULUI FLACĂRA de VALI ȘERBAN, Editura EikonInvitat: MIHAI COSMIN POPESCU, Radio România Actualități; scriitorul GEORGE STANCA 
Ora 15.30 Lansare de carte “INCREDIBIL.IUBESC” de SILVAN STÂNCEL, Libris EditorialInvitați: DANA ANGHELESCU, Director Editorial Libris Brașov; MIHAI COSMIN POPESCU, Radio România Actualități 
Ora 16.00 – 17.00  Lansare de carte IUBESC SA FIU FEMEIE” de HEDI HOKA, Editura All
Ora 17.00 Lansarea Seriei de autor GHEORGHE CRĂCIUN “MECANICA FLUIDULUI” și „ACTE ORIGINALE/ COPII LEGALIZATE” , Cartea Românească, 2014Invitați: RODICA ILIE, OANA CRĂCIUN, CAIUS DOBRESCU și ADRIAN LĂCĂTUȘ 
Ora 17.30 Lansare de carte “SERENDIPITY” de IULIA BADEA-GUERITEE, LIBRIS EditorialPrezintă: SANDRA PRALONG, politolog, autor ; RADU MAGDIN, analist politic
Ora 18.00 Dezbatere Cum schimbăm mentalitatea: în politică, societate, presă”Invitați: IULIA BADEA-GUERITEE, jurnalist la Courrier International şi L’Express, Paris ; SANDRA PRALONG, politolog, autor ; RADU MAGDIN, analist politic
Ora 18.30 Proiecție film “TE IUBESC, ION ȘI DOINA”, Producător LEONTINA VATAMANU, OWH Studio 

 

 SÂMBĂTĂ, 21 Martie 2015, Opera Brașov (str. Bisericii Române nr. 51) – organizator eveniment: Primăria Municipiului Brașov

 

Ora 18.30 IL TROVATORE – Operă de G. Verdi
Cu: CRISTIAN BĂLĂȘESCU (Opera Națională Timișoara), ANDA POP, ADRIAN MĂRCAN, CARMEN TOPCIU, MARIAN REȘTE, SONIA HAZARIAN, CLAUDIU BUGNARCORUL ȘI ORCHESTRA OPEREI BRAȘOVDirijor: GIUSEPPE CARANNANTE (Italia)Conducerea muzicală: GIUSEPPE CARANNANTE (ITALIA)

Regia artistică: ANDA TABACARU HOGEA

Scenografia: RODICA GARȘTEA

Mișcarea scenică: NERMINA DAMIAN

Instructor lupte: BOGDAN BALAȘCĂU

Dirijor cor: CIPRIAN ȚUȚU

 

În pauza spectacolului, lansare de carte “Drumul de la dramaturgia muzicală  la spectacolul de operă” de ANDA TABACARU HOGEA, Editura Sedcom Libris Prezintă: Petruța Măniuț Coroiu, muzicolog

 

Intrarea se face pe bază de bilet.

 

SÂMBĂTĂ, 21 Martie 2015, Sala Mare Patria – organizator Asociația Culturală “Libris Brașov 

 

Ora 18.00 LIBRIS FOLK FESTIVAL MIRCEA BANICIU & VLADY CNEJEVICI, TEO BOARVALI ȘERBAN

MAGDA PUȘKAȘ

SILVAN STÂNCEL & MARIUS POPA

GRUPUL FOLK “OM BUN”

IULIA CARAIMAN & MIHAI TODORAN

GRUPUL FOLK “FLOARE DE COLȚ”, Coordonator FLORENȚA DOBRESCU

 

Intrarea se face pe bază de bilet.

 

 

folk

 

DUMINICĂ, 22 Martie 2015, Brașov Business Park (Str. Ionescu Crum nr. 1)

 

Ora 10.30 – 11.00 Program artistic – Grădinița “IOLANDA” Brașov
Ora 11.00 – Program susținut de Echipa Magicland
Ora 13.00 Lansare album muzical “ETHNO-SYMPHONIC” de MARIUS DRAGOMIR, Producător Libris BrașovInvitați: MIHAI COSMIN POPESCU, Radio România Actualități; HORIA NILESCU, Director Multimedia & Evenimente Libris Brașov; VIRGIL ONIȚĂ, Producător Libris Brașov, dr. VIOREL DĂNACU :.M:.M- Centrul de studii francmasonice București-Paris 
Ora 14.00 Întâlnire cu scriitoarea ILEANA TOMAPrezentarea volumelor: “Părintele Alexie – preotul lui Dumnezeu”, “Marea Fugă și Singurătatea lui Vlad Țepeș”, apărute în anul 2014 la Editura Suflet Transilvan din Brașov.Invitati: Pr. Prof. Dr. VASILE OLTEAN, Pr. Prot. Dr. SORIN ŞERBAN și Lect. Univ . Dr. VIRGIL BORCAN.Prezintă: Pr. COSTIN BUTNAR, Directorul Editurii Suflet Transilvan.

 

Ora 15.00 Lansare de carte 1,2,3,…, Show” de EDUARD și IOAN DANCILĂ, Editura AndreasPrezintă: GHEORGHE DUMITRU, Director Editura Andreas 
Ora 15.30 Întâlnire cu cititorii – CARMEN GHEORGHE, autoarea romanelor “Tatuaj pe glezna stângă”, „Hamburgerul lui James Joyce” și „Cassa Dante”, Editura Rao

 

DUMINICĂ, 22 Martie 2015, Teatrul Arlechino Brașov – organizator eveniment: Primăria Municipiului Brașov

 

Ora 10.30 și 12.30 Spectacol de teatru pentru copii  PĂCALĂ ÎN SATUL LUIRegia: Valentin Dobrescu

Muzica: Alin Macovei Moraru

 

Ditribuție: ADRIAN IUGA, ALEXANDRU DOBRESCU, PETRONELA RUJAN, MARIN STROE, CECILIA NEGRU, ADRIAN DOBRESCU

Intrarea se face pe bază de bilet.

 

 

DUMINICĂ, 22 Martie 2015, Sala Mare Patria – organizator Asociația Culturală “Libris Brașov 

folclor

 

Ora 15.00 FESTIVALUL CONCURS DE MUZICĂ POPULARĂ PENTRU TINERI INTERPREȚI FLORI ÎN ȚARA BÂRSEI”, EDIȚIA A VIII-AGala Laureaților – organizat de Centrul Cultural Reduta” Brașov și Serviciul pentru Conservarea și Promovarea Culturii în parteneriat cu Asociația Culturală Libris Brașov SPECTACOL DE MUZICĂ TRADIȚIONALĂ ȘI DANSURI POPULARE 

În recital:

 

DUMITRU FĂRCAȘ

NICOLAE FURDUI-IANCU

CVINTETUL ANATOLY

MIHAELA ȘI CIPRIAN ISTRATE

ANTONELA FERCHE BUȚIU ȘI LIVIU BUȚIU

VLĂDUȚA LUPĂU

MARIA SÂNTEAN FAGHIURA ȘI TEODOR SÂNTEAN

CRISTINA GHEORGHIU

ȘTEFAN BĂRBĂTEI

CORNELIA RADOCEA

ANSAMBLUL FOLCLORIC MĂRȚIȘORUL”, Coordonator IOAN COCIAN

 

Acompaniază: ORCHESTRA “PLAIURI TRANSILVANE”, Dirijor UCU IOSIF

 

Prezintă: CLAUDIA MIRIȚESCU

 

Intrarea se face pe bază de bilet.

 

 

 

 

LUNI, 23 Martie 2015, Teatrul Dramatic “Sică Alexandrescu” Brașov (Piața Teatrului nr. 1) – organizator: Asociația Culturală “Libris Brașov 

 1

ORA 19.00 SPECTACOL DE TEATRU Piesa “FĂ-MI LOC” de Anthony Michineau Distribuție: MARIUS MANOLE, MEDEEA MARINESCU

Regie: Radu Beligan

Asistent regie: Mădălina Ciupitu

Scenografie: Mădălina Marinescu

Light design: Roxana Docan

 

Intrarea se face pe bază de bilet.

 

 

LUNI, 23 Martie 2015, Aula “Sergiu T. Chiriacescu” a Universității “Transilvania” Brașov (str. Iuliu Maniu nr. 41 A) organizator: Universitatea Transilvania” Brașov

 

Ora 18.00 CONCERT DE INAUGURARE A ORGII DE CONCERTE A UNIVERSITĂȚII “TRANSILVANIA” BRAȘOV Solist: STEFFEN SCHLANDT

Concertul va face parte din Stagiunea de concerte a Universității “Transilvania” Brașov

 

Intrarea este liberă.

 

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *