La Dolce Vita

21/03/2015

CaptureCe se mai poate spune despre „La Dolce Vita” din ce nu s-a spus deja? Că este o capodoperă mondială? Că este un film pe care orice cinefil ar trebui să-l vadă? Că din păcate în ziua de azi este des confundat cu facila melodramă „La Vita E Bella”? Că este prima colaborare dintre Fellini și Mastroiani? Că a inventat termenul de paparazzi? Că este un catalog al moravurilor umane împărțit în cele 7 zile biblice? Că filmul reprezintă exact opusul așteptărilor pe care titlul sau le conferă? Este foarte greu să vorbești despre ceva arhicunoscut și arhiapreciat pentru că inevitabil vei spune lucruri ce au fost deja spuse și vei atinge chestiuni ce au fost deja atinse. Așadar? Așadar „La Dolce Vita” este discutabil cel mai cunoscut film al marelui Federico Fellini – la fel de discutabil cel mai cunoscut regizor italian al tuturor timpurilor. O capodoperă pe toate nivelele, filmul este o cronică acidă a decăderii contemporaneității – valabilă atât pentru 1960 (anul în care a fost făcut) cât și pentru ziua de azi. Filmul face parte din perioada cea mai prolifică al lui Fellini și anume perioada sa de mijloc. Începându-și cariera în neorealismul italian Fellini s-a desprins la un moment dat de curent creându-și un stil propriu care astăzi poartă numele de felinian. Dintre toate capodoperele feliniene „La Dolce Vita” rămâne filmul care i-a asigurat regizorului un loc printre titanii cinematografiei.

Marcello (Marcello Mastroiani) este un reporter monden în Roma anilor ’60 care-și petrece zilele , dar mai ales nopțile, pe Via Veneto, socializând cu lumea bună și vânând vedete, în timp ce acasă nevasta sa geloasă își smulge părul din cap. Marcello este prototipul hedonismului și sare dintr-un pat în altul fără pic de scrupule considerând că lumea este o mizerie ce merită să fie exploatată. Ceea ce pare o viață idilică (femei frumoase, băuturi sofisticate, mașini scumpe, distracții) este de fapt o tristețe imensă provocată de crudul adevăr: că toate aceste lucruri superficiale nu pot aduce decât o bucurie pe termen foarte scurt iar dacă te agăți de ele ca și principii de viață vei rămâne singur și neîmplinit. Aceasta pare să fie morala filmului pe care Marcello nu o înțelege chiar dacă nevasta și tatăl său îi trag constant semnale de alarmă. Marcello se lasă pe rând prins în mrejele unor petreceri frivole, unei actrițe străine care-l seduce atunci când face o baie nocturnă în Fontana Di Trevi (într-o scenă devenită legendară) și-l joacă pe degete după bunul plac, unui subiect de tabloid de larg interes temporar. Marcello nu pare sa realizeze că viața a trecut pe lângă el fără ca el să facă parte din ea iar la început nici nu îi pasă. Dar mai apoi când pare să înțeleagă acest lucru este din păcate prea târziu. Cele două elemente esențiale din creațiile feliniene (apa și circul) nu lipsesc nici din acest film. Apa apare pe finalul filmului, asa cum ne-a obișnuit Fellini, iar circul se prezintă sub forma unei orgii ratate organizate de Marcello în încercarea disperată de a-și recăpăta tinerețea, nefiind un circ propriu zis ci un circ uman de cea mai joasă calitate.

https://www.youtube.com/watch?v=FSe3ohSem70

„La Dolce Vita” este acel gen de operă de artă a cărei perspectivă depinde de vârsta la care te întâlnești cu ea. Binecunoscutul critic de film Roger Ebert spunea că atunci când a văzut prima oară acest film era adolescent și personajul Marcello l-a fascinat. A vrut să fie ca el, să aibă acces la lumea lui. Când a văzut a doua oară acest film era de aceeași vârstă cu Marcello și ajunsese și el destul de celebru. Și chiar dacă străzile din Chicago nu erau Via Veneto îl putea înțelege mai bine pe reporterul italian și pe fotograful său (poreclit de Marcello paparazzo , însemnând papagal în limba italiană). Când l-a văzut a treia oară Marcello avea aceeași vârstă însă el era cu 10 ani mai bătrân și o tristețe inexplicabilă l-a cuprins gândindu-se la destinul sumbru al acestui personaj condamnat la o viață superficială. Aceasta este efectul suprem pe care un film de artă și-l poate dori de la publicul său. Aceasta este mintea fascinantă a marelui Federico Fellini.

Cu Fellini ne vom întâlni pe data de 3 aprilie 2015, la ora 20:00, la librăria Șt. O. Iosif când va avea loc proiecția unei alte capodopere ale sale „Amarcord”. Intrarea este liberă!

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *