O seara a Targului… in marea familie a folkului

22/03/2015

Dacă weekendul este momentul în care braşovenii caută forme variate de a-şi petrece timpul liber,  Târgul Internaţional de Carte şi Muzică de la Braşov a oferit o paletă completă, şi în 2015, în ceea ce priveşte ocaziile instructive şi relaxante deopotrivă de a întâlni cultura în diferite forme de expresie: în timpul zilei i-am invitat pe vizitatori la lansări de carte, expozitii de arta, proiectii de film iar seara a fost momentul recitalurilor 100% live ale catorva dintre cei mai indragiti folkisti ai ultimilor 30 de ani, personalitati capabile sa comunice cu publicul la un nivel cat se poate de profund.

12

A fost seara chitarelor şi a vocilor pline de sensibilitate la Sala Patria, acolo unde folkiştii sufletişti din toate generaţiile i-au încântat pe braşoveni cu hituri mai vechi sau cu piese mai recente. Două grupuri de artisti, promitatoare si entuziaste, au mobilizat publicul , in cadrul unor recitaluri care ne-au facut sa ne simtim ca suntem parte din aceeasi familie a iubitorilor de folk. E vorba de GRUPUL FOLK OM BUN si GRUPUL FOLK FLOARE DE COLT, coordonat de FLORENTA DOBRESCU, alaturi de IULIA CARAIMAN SI MIHAI TODORAN.

34

Artiştii  pe care braşovenii i-au cunoscut în calitate de scriitori, în cea de-a treia zi a Târgului Internaţional de Carte şi Muzică Libris Braşov şi-au dezvăluit faţa familiară de muzicieni consacraţi şi îndrăgiţi.Dintre aceştia, instrumentistul, compozitorul, interpretul vocal şi, aşa cum ni s-a înfăţişat în după amiaza de sâmbătă, şi poetul SILVAN STÂNCEL a urcat pe scenă, însoţit de colaboratorul său virtuos MARIUS POPA.  Piesele care au celebrat jocul privirilor şi al trăirilor îndrăgostiţilor, călătoriile dintr-o lume în alta, de la cer la pământ, inevitabilitatea şi puterea de inspiraţie a iubirii au fost răsplătite cu aplauze de braşoveni.

Recitalul celor doi interpreţi a fost un buchet inepuizabil de declaraţii de dragoste muzicale exprimate în tonuri mai intense sau mai delicate şi au fost completate de exerciţiul de virtuozitate al degetelor de pe chitări, rezultatul fiind un amestec între vizual şi auditiv infuzat de pasiune, ritm şi ecouri de flamenco. Publicul nu a ezitat să răspundă invitaţiilor solistului de a a intra în jocul interpretării, de a fredona refrene şi a desăvârşi atmosfera animată de muzică şi lumină. Desigur, recitalul lui Silvan Stâncel şi al lui Marius Popa s-a încheiat cu una dintre cele mai cunoscute piese ale invitatului: Ochii tăi.

5

Momentele artistice întinse ale numeroşilor muzicieni care au urcat pe scena Sălii Patria nu i-au plictisit însă pe braşoveni care s-au bucurat de fiecare performanţă. Horia Nilescu a invitat-o în scenă pe artista care ne-a vizitat Târgul şi cu alte ocazii, pe care o îndrăgim mult, o voce feminină cunoscută, cu o carieră longevivă şi redutabilă, atât solo cât şi ca parte din Cenaclul Flacăra: MAGDA PUSKAS. Fosta parteneră de scenă a regretatei Tatiana Stepa, o cantautoare veselă care a ne-a oferit piese memorabile precum Din copilărie, Taina, Desculţ prin zăpadă, Jaluzeaua, Lăsaţi-mă să merg pe bicicletă a urcat pe scena Sălii Patria plină de viaţă şi energică, însoţită de Rareş Suciu la chitară şi de Fazekas Csaba la vioară.

Cu un repertoriu variat care a inclus piese mai pline de vitalitate sau mai meditative, poezii de Minulescu şi Păunescu puse pe note, dar şi compoziţii proprii, recitalul Magdei Puskas ne-a convins că audienţa a fost cu tot sufletul alături de ea, mai ales la final, când toţi cei prezenţi au simţit că… lumea e a lor, ca la 20 de ani.

Amfitrionul nostru inspirat, Horia Nilescu, a predat ştafeta muzicală şi de generaţii lui VALI ŞERBAN, unul dintre veteranii Cenaclului Flacăra. Originar din Alba Iulia, un adevărat îmblânzitor de chitară acustică, Vali Şerban şi-a continuat cariera de cantautor şi după 1990 şi a lansat recent un dublu CD intitulat MIE ÎNSUMI, un album produs de Libris Braşov care include cele mai cunoscute piese ale artistului, pline de nostalgie şi de sensibilitate.

Atmosfera de vis din serile Cenaclului Flacăra, din vremurile bune a fost resimţită şi pe scena Sălii Patria, în recitalul lui Vali Şerban.

Mult aşteptatul MIRCEA BANICIU, o legendă vie a folkului şi rockului românesc a încheiat actul artistic al celei de-a treia zi de Târg. Fostul membru al trupelor Phoenix, Pasărea Colibri sau Pasărea Rock, care nu s-a mai despărţit de chitară din liceu dar a încântat sute de mii de români cu clasicele piese Eşarfă în dar,  Pisica neagră, Întoarcerea la Orient a urcat pe scena Sălii Patria însoţit de Vlady Cnejevici si Teo Boar.

Ca la fiecare recital, şi în seara de sâmbătă Mircea Baniciu a atins notele corecte în sufletul publicului şi a primit un răspuns armonios şi energic pe măsură, după fiecare piesă.

In tot acest timp, la OPERA BRASOV a avut loc spectacolul IL TROVATORE de Giuseppe Verdi, iar in pauza spectacolului s-a lansat volumul DRUMUL DE LA DRAMATURGIA MUZICALA LA SPECTACOLUL DE OPERA, de Anda Tabacaru Hogea (Editura Sedcom Libris), eveniment care a fost prezentat de Cristina Radu, solista a Operei Brasov.

_MG_6113_MG_6102

A fost o seară în care am depănat bucurii, tristeţi, asumate de interpreţi, în cântecele lor, drept ingrediente fireşti ale vieţii, pe care le-am îndulcit sau înăsprit, după caz, cu ironii sau naivităţi. A fost o seară în care artiştii şi publicul au stabilit conexiunea şi intimitatea pe care doar folkul o poate oferi.

Vă aşteptăm şi mâine, la duminica folclorică a Târgului!

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *