După tradiționala întâlnire cu cititorii, de la Târgul Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov, care a avut loc în perioada 19.03-23.03.2015, în ultima săptămână din luna martie ne-am pregătit pentru  o altă întâlnire care a devenit, de asemenea, tradițională în Salonul Șt.O.Iosif, de mai bine de 3 ani.

2015-03-27 18.29.37

VINERI, 28.03.2015, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov am găzduit o nouă ediție a CLUBULUI DE LECTURĂ la care am discutat despre romanul dens în poezie, sensibilitate și mister semnat de  HARUKI MURAKAMI, anume LA SUD DE GRANIȚĂ, la VEST DE SOARE (Editura Polirom, 2014).

Am deschis evenimentul amintind că, deși nu am citit nicio carte semnata de autorul de origine niponă, mă așteptam la un roman cu un flux cinematografic, dens în cadre vizuale și inserții auditive memorabile, dublate de un plus engimatic, tipic poveștilor japoneze. Hajime, protagonistul poveștii mi s-a părut că ar părea să sufere de o entitate clinică interesentă în psihiatrie, anume depresia fără depresie (situația în care, deși, după un canon cât de cât obiectiv nu pare să îți lipsească nimic și totuși rămâi cu o senzație de gol și insuficiență) iar raportarea dintre Hajime și Shimamoto rămâne cel puțin bizară, proiectată între tentația de a o conserva sub umbrela mitologică și magică a copilăriei sau a o împinge dincolo de această graniță, riscând dezvrăjirea (o dezvrăjire pe care Hajime o experimentase deja cu piesa lui Nat King Cole, South of the border).

Alți cititori au fost de părere că, dincolo de afinitatea autorului japonez pentru referințele muzicale,  există o situație narativă comună poveștilor lui Murakami: un personaj feminin are un rol inițiatic în viața unui personaj masculin iar bărbatul ajunge să se îndrăgostească în cele din urmă tocmai de acea figură cu rol de maestru.

Horia Nilescu, al cărui prim contact cu Murakami a fost prilejuit de lectura impresionantului volum Cronica păsării arc a fost dezamăgit de faptul că în La sud de graniță, la vest de soare, Murakami nu apelează la mai mult de douăsprezece referințe muzicale, dar a apreciat faptul că acestea sunt subtil integrate în narațiune, contribuind anticipativ sau catalitic la creionarea atmosferei.

O altă cititoare a fost de părere că Shimamoto, prezența feminină obsesivă pentru Hajime ar putea fi o proiecție a imaginației protagonistului (sugestie alimentată și de biografia extrem de sumară a lui Shimamoto dezvăluită cititorilor dar și de lipsa elementelor obiective care să îi certifice aparițiile), o formă de a exprima senzația de lipsă greu de articulat din viața personajului masculin.

Maria Anghelescu a apreciat decența și prudența lui Shimamoto de a nu se implica într-o relație cu Hajime, de a nu îi distruge căsnicia. Femeile care apar în La sud de graniță, la vest de soare par să sugereze tipologii ale felului în care supraviețuim poveștilor de dragoste și a felului în care ne putem raporta la un partener de viață: de la extrema distrugerii psihice, la experiența compromisului călduț care presupune o mică doză de moarte sufletească.

Deși nu a avut lecturi tocmai fericite ale romanelor lui Murakami, Costin Oproiu a apreciat începutul romanului adus în discuție la Clubul de lectură (o conturare plină de sensibilitate a unei biografii erotice) dar și finalul enigmatic al poveștii care sugerează cât de profund te pot marca o serie de experiențe ale tinereții.

Virgil Borcan a sugerat că acest volum, chiar dacă livrează o poveste frumoasă și plină de poezie, suferă totuși de vicii narative, în sensul în care detaliile integrate de Murakami în povestea sa (precum plicul cu bani) nu par să funcționeze, nu par să își afle un rost în derularea evenimentelor. Mizând pe formula realismului psihologic, pe focalizare internă, autorul japonez nu oferă totuși o cheie de lectură , livrând mai degrabă un efect de haiku, de incompletitudine, cel puțin pentru un cititor european.

S-a mai discutat de fascinația inspirată cititorilor de Haruki Murakami, tocmai prin marca enigmatică a creațiilor sale, despre iubirea de maestru ca specie privilegiată de raportare emoțională față de figurile cu caracter inițiatic în viața protagoniștilor scriitorului japonez, s-au făcut paraelele între opțiunile muzicale din filmele lui Fellini și cele ale lui Murakami în poveștile sale. A fost o seară de martie, pe cât de posacă metereologic, pe atât de caldă și densă în surprize la Clubul de Lectură. Ne revedem luna viitoare!

 

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *