La Clubul de Lectura … despre experientele limita ale prizonieratului

25/04/2015

În luna marelui praznic pascal, moment de amintire a patimilor și  sacrificiilor, dar și a relației generoase dintre divinitate și oameni, am ales să propunem brașovenilor un roman care atinge teme ce nu sunt deloc străine de una dintre sărbătorile centrale ale creștinătății, un roman care vorbește despre refugiul în credință, despre salvare și o formă metaforică de înviere.

VINERI, 24.04.2015, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov am găzduit o nouă ediție a CLUBULUI DE LECTURĂ, la care am împărtășit impresii despre romanul lui Tahar Ben Jelloun, ACEASTĂ ORBITOARE ABSENȚĂ A LUMINII (Editura Art, 2014), o poveste inspirată de mărturia autentică a unui deținut eliberat, după 18 ani de detenție grea, într-o închisoare marocană.

1

Am deschis evenimentul amintind cele trei elemente care m-au impresionat în narațiunea autorului francez: eleganța diabolică a torturii, simplitatea elementelor antrenate care să asigure dezarticularea identităților: dincolo de strategiile uzitate în lagărele secolului XX, ale privării de libertate și de satisfacere a nevoilor elementare, dincolo de uniformizare și violență, deținuții din Maroc sunt condamnați la o noapte eternă, la întuneric, adică la deprivare de experiențe senzoriale, ceea ce face ca durerile fizice și psihice deopotrivă să fie resimțite mult mai acut. De asemenea, mi s-a părut interesant felul în care protagonistul alege, cel puțin într-o primă fază, pariul dezumanizării ca singură variantă posibilă de conservare și felul în care regimul tiranic încearcă să-și impună triumful absurd prin negarea și mușamalizarea recluziunii protagonistului după eliberare.

Alți cititori au fost marcați de aparenta amputație emoțională pe care au remarcat-o la toți deținuții politici, de seninătatea lor de după eliberare, de capacitatea de a-și ierta călăii prin prisma religiei sau al unui alt mobil inaccesibil celorlalți. Protagonistul pare să ofere iertare torționarilor și celor care l-au condamnat la 18 ani de nonexistență: de la părintele său și până la comandantul gărzilor închisorii.

Alți participanți la ediția din aprilie a Clubului de Lectură au fost impresionați de felul în care credința, islamică sau nu, a reușit să devină unicul reper de conservare a minții și a spiritului personajelor.

Livia Nilescu a apreciat, la rândul ei, seninătatea naratorului, resemnarea și liniștea trăite, în ciuda experiențelor chinuitoare, lipsa apetitului vindicativ. De asemenea, în ciuda faptului că sunt înghesuiți într-un beci fără lumină, fără mâncare și fără lumină, prizonierii reușesc să găsească forme de organizare și în același timp de detașare de propriile suferințe corporale și psihice. Autorul introduce inspirat și o serie de elemente simbolice, mai ales păsări precum porumbelul sau bufnița, care marchează premonitoriu sau nu, momente importante pentru destinul celor închiși.

Deși nu este un fan al literaturii franceze, Horia Nilescu a avut parte de o experiență extrem de plăcută lecturând romanul lui Tahar Ben Jelloun, o poveste care surprinde amploarea dramelor umane și pradoxurile relației dintre gardieni și deținuți, atâta timp cât păzitorii condamnaților ajung să se atașeze și chiar să îi admire pe cei pe care îi torturează.

Virgil Borcan a amintit că nu doar minimalizarea experiențelor senzoriale te poate conduce la nebunie, așa cum se întâmplă în romanul lui Tahar Ben Jelloun, ci și suprastimularea ar putea avea același efect. În acest sens, vorbitorul a adus în discuție experiențele deținuților din cadrul Experimentului Pitești, chiar mărturia lui Nicolae Purcărea care a descris săptămânile de nebunie generate de torturile întreținute zilnic de criminali. Metoda abandonului într-un beci întunecat, care este implementată și în această narațiune nu este nouă, ea vine pe filiera franceză, pe moștenirea lăsată din vremurile lui Ludovic al XI-lea, în care deținuții erau abandonați în acele pseudoadăposturi numite oublie.

Am făcut comparații între lagărele naziste și sistemul concentraționar sovietic, am vorbit despre psihologia deținutului, despre profiluri de torționari, despre reușita autorului francez de a alcătui o poveste care, deși atinge teme grave și experiențe limită, reușește să curgă într-un flux continuu și să mențină vii și nealterate imaginația și interesul cititorilor.

Am avut parte de o după amiază cu discuții consistente, cu emoții împărtășite și cu ceai aromat, ca de fiecare dată la… Clubul de Lectură! Ne revedem luna viitoare!

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *