Fasii de rusine

03/05/2015

fasii de rusineHenry Chinaski, celebrul antierou /alterego al scriitorului american Charles Bukowski sugera la un moment dat  că a deveni alcoolic nu e o chestie care se face la repezeală, că îți ia ani de zile de ucenicie spirtoasă ca să te poți numi alcoolic în toată regula. Dar dacă Henry Chinaski ajungea, în cea de a patra decadă de băutor, fără a regreta ceva, nu s-ar putea spune același lucru despre toți consumatorii care au atins  faza de dependență. Desigur, alcoolul rămâne un catalizator al celebrărilor, un lubrifiant social dar, ca orice substanță  cu impact cerebral, se poate transforma dintr-un accesoriu ocazional, potențator de dezinhibiție și bunădispoziție, într-un adevărat întemeietor de lumi, un modus vivendi, o adevărată interfață prin care cei ajunsi la stadiul de dependență relaționează cu mediul, pe o pantă autodistructivă. Cum arată lumea privită prin aceste lentile de contact alcoolice, prin această fină peliculă pe care băutorii caută să o mentina intactă ori de câte ori au ocazia și mai ales cum se prăbușește lumea și ce rămâne în urma ei pentru dependenții care încearcă să renunțe la viciu?  Aflăm mai multe despre abisurile acestei dependențe,  din romanul original și ambițios al lui Cristian Fulaș, un roman care îți dă senzații viscerale, construind și destrămând frenezia beției și mai ales agonia de după golirea pretinsului/posibilului ultim pahar.

Relatată la persoana I, narațiunea debutează cu o dimineață tipică de bătuor înveterat: mâini tremurânde, amnezie și urme de violență, apeluri ratate pe telefon, amintiri care nu vin deloc. Stare de reinventare, de reconstituire matinală este de fapt doar o tranziție spre o nouă beție la limita pierderii stării de conștiență. Protagonistul lui Fulaș, de altfel un tip inteligent, pe undeva boem,  un traducător trecut prin multe lecturi, poezii proaste și alcool,  traversează orașul (văzut oricum ca o berărie imensă și luminoasă), într-o existență străină de ritmurile și ritualurile sociale. Mahmurul se drege cu bere și cafea, într-un film matinal mut, într-o stare de eternă suspendare, străbătând bodegă după bodegă, obligatoriu în compania altor băutori (uniți printr-o solidaritate mnezică aparte: fiecare are nevoie de ceilalți, ca niște piese de puzzle care alcătuiesc o memorie colectivă ce umple golurile din lantul amintirilor individuale). Este starea paralelă, anesteziată, contemplativă în care personajul lui Fulaș strălucește, ca martor privilegiat la micile spectacole ale vieții pe care grabitii trecatori matinali le ignora: câinii din parc, anticarii de pe bulevard, liniștea cârciumilor. Dar e și starea fragilă, întreținută artifical care va pregăti  suferința,  în lipsa licorii spirtoase.

Aflând brutal de un atac cerebral suferit de mama sa, presat de o parte a familiei, personajul narator ajunge la prima cură de dezintoxicare, de la Spitalul de Psihiatrie. Aici începe chinuitorul sevraj, reconstruit memorabil de autor. Refuzând să își accepte dependența (deși recunoaște eticheta de băutor și drogat, protagonistul respinge ideea că nu ar fi stăpân pe propriile opțiuni), personajul narator își spune povestea psihologului și traversează, lucid de data asta, experiențele fizice ale privării de drog: voma, tremorul violent, dansul perfuziilor și al venelor ascunse, greutatea de o tonă a limbii etc. La fel ca în starea de beție, doar că mai dureros, viața pare să stea pe loc iar tentația recăderii e mare. Transferat însă într-o clinică de recuperare mai puțin înspăimântătoare, personajul principal încearcă să își asume mai serios și mai consecvent abstinența. Se gândește chiar să scrie un roman al devenirii, mai multe poezii, citește, se odihnește și chiar se îngrașă. Depășind stadiul critic al sevrajului acutizat,  povestitorul se descoperă într-o stare pe care singur o definește concentrat si sintetic: mai mult ca prezentul – o stare de incertitudini și nehotărâri perpetue,  teama de lume dar și de izolare, dorința de a-și păstra o dimensiune intimă și mai ales de a nu da socoteală colegilor alături de care trăiește și se recuperează, ideea unei vieți trăită sub semnul opoziției între trecut-prezent, între individul stigmatizat de viciu și societate – toate acestea îi dau personajului lui Fulaș o fragilitate aparte, căci, spre deosebire de alți alcoolici care găsesc acele cârlige necesare pentru a reface continuitatea vieții respectabile, scurtcircuitând existența dintre parantezele viciului, povestitorul este lipsit de job, relații și proprietăți, lipsit de acel mobil cu sensuri și preocupări la pachet care să îi motiveze revenirea și să îi umple golul existențial. Și totuși, între cuiele de sicriu metaforice ale  sticlelor de bere, de coniac și o viață a cărei luciditate devine tot mai puțin dureroasă, în ciuda limpezirii absurdului de care pare să fie înconjurat, protagonistul lui Fulaș va face în cele din urmă o alegere.

Sondând convingător  psihologia dependenței,  cu fraze care se desfășoară lejer sau se împiedică, după caz, în funcție de starea de spirit a protagonistului (e remarcabilă capacitatea autorului de a jongla cu multiple registre stilistice), Cristian Fulaș oferă un roman capabil să se absoarbă și să îți circule violent în imaginație, să te lase mahmur,  printr-o forță narativă impresionantă, printr-o mărturie a unui personaj pentru care apocalipsa nu a părut niciodată atât de aproape, cel putin apocalipsa de la fundul sticlei.

Va asteptam JOI , 7.05.2015,  la Libraria St O Iosif Brasov, incepand cu ora 18,  la lansarea romanului FASII DE RUSINE, alaturi de autor, Cristian Fulas si de lect univ dr Virgil Borcan!

 FASII DE RUSINE – Cristian Fulas – Editura Vinea, 2015

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

 

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *