Literatura si dependente… cu Cristian Fulaș

07/05/2015

E cunoscut faptul că literatura naște dependențe care se tratează…  tot cu lectură și literatură, așa că intersecția pe care am propus-o în această după amiază brașovenilor n-a fost tocmai neobișnuită: un roman cu și despre dependențe (nu neapărat literare) dar și un exercițiu original și complex de scriitură, deloc tipic pentru un debutant.

JOI, 7.05.2015, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov am lansat romanul FÂȘII DE RUȘINE (Editura Vinea , 2015), semnat de colaboratorul revistelor Contemporanul, Academia Cațavencu, fondator al editurii Gestalt Books, CRISTIAN FULAȘ.

cristian fulas

Am deschis evenimentul, amintind că, deși autorul, care a cochetat încă din facultate cu poezia,  debutează la 36 de ani o face beneficiind de garanții critice livrate de scriitori cu experiență precum Octavian Soviany sau Cosmin Perța, publicând primul roman la prestigioasa Editura Vinea. Fâșii de rușine este o carte dură, fascinantă și seducătoare care sondează convingător labirinturile și psihologia dependenței, iadul sevrajului, al situării între două lumi – una reală și absurdă și alta anesteziată de alcool, încețoșată. E vorba de un roman în care potențiala apocalipsă se simte după fiecare pagină, un roman inconfortabil care lansează întrebări existențiale universale și integrează o doză de echivoc asociată inerent oricărei abstinențe, ca formă radicală de renunțare la vicii.

VIRGIL BORCAN a subliniat seriozitatea problematicii abordate de Cristian Fulaș: o dependență este o stare în raport cu care abstinența e singura soluție, atâta timp cât, pentru cel afectat, autocontrolul e foarte puțin probabil să poata fi recuperat vreodată. Dincolo de faptul că e potențat de o temă provocatoare, romanul lui Cristian Fulaș nu se lasă din mână și datorită faptului că valorifică o recuzită narativă bogată, impresionantă. Autorul știe să moduleze inspirat viteza narativă, de la pasajele accelerate, la cele descriptive, reconstruind de asemenea, convingător criza de sevraj și recidiva protagonistului fără nume, în care răzbat, pe undeva ecouri din eroul lui Robert Musil. Cristian Fulaș este un autor în care nu se poate recunoaște debutantul, capabil să găsească în orice cadru și orice loc ceva de povestit, capabil să se joace lejer cu calitatea de narator, de a reconcilia perspectiva internalistă cu impresia de narator omniscient.

RAMONA HĂRȘAN a apreciat Fâșii de rușine ca una dintre cele mai bune cărți publicate în literatura română, după anul 2000. Este vorba de un roman care aduce în atenția nu doar problema dependenței, a tentativei de a renunța la paradisuri artificiale ci mai ales problema alternativei la această existență anarhică, problema sensului vieții și a posibilității de supraviețuire demnă a unui intelectual în societatea contemporană. Așadar, pe un alt plan, romanul lui Cristian Fulaș ridică la fileu tema relației dintre societate și individ, dramatica desolidarizare în cadrul grupurilor, povara discursului diferenței.

CRISTIAN FULAȘ a sugerat că  ar  exista o oarecare plafonare tematică printre scriitorii români contemporani care se influențează reciproc, cristalizând spiritul unei generații. Cartea pe care invitatul nostru o propune avansează propria sa temă, un protagonist fundamentat deopotrivă biografic și ficțional. FÂȘII DE RUȘINE este, după mărturisirea lui Cristian Fulaș o încercare de a integra două voci narative: cea la persoana I și cea la persoana a III-a într-un experiment literar cusut cu ața fină a cunoscătorului de tehnici de construcție literară.

Scrierea acestui roman a început în urmă cu 6 ani, iar autorul a dat citire unuia dintre cele mai vechi fragmente inserate în carte.

Cristian Fulaș a intrat apoi în dialog cu cititorii și a răspuns la întrebări legate de mitologia bețivilor, principiile Gestalt și schimbarea paradoxală și multe altele. Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe.

Mulțumim autorului că a ales să-și lanseze romanul de debut la Brașov, mulțumim invitaților și publicului pentru prezență.

Volumul FÂȘII DE RUȘINE (Editura Vinea, 2015), o carte în care experimentezi deopotrivă singurătatea, marginalizarea, extazul, anarhia simțurilor și a limbajului dar și solidaritatea și speranța, printr-o scriitură care le face pe toate posibile, la fel de convingător, este disponibil și pe www.libris.ro

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *