Ghepardul

Cine nu a auzit de „Ghepardul”? Cine , ce l-a văzut măcar o dată, nu își mai amintește de Burt Lancaster, Alain Delon și Claudia Cardinale în acest film. Cel mai ambițios film al regizorului italian Luchino Visconti, „Ghepardul” rămâne o capodoperă universală și una din pietrele de hotar în cinematografia mondială. Pentru Visconti „Ghepardul” a fost un pariu câștigat. Cu decoruri grandioase și costume superbe, cu scene captivante de luptă și coregrafii elaborate de dans, filmul reprezintă o schimbare radicală față de stilul mohorât al neorealismului italian cu care Visconti își obișnuise publicul până atunci. Luchino Visconti , alături de Roberto Rossellini, a pus bazele , în anii ’40, celebrului curent cinematografic, cunoscând mari succese. Odată cu trecerea anilor Visconti a dorit să încerce și altceva iar schimbarea s-a produs în anul 1963. O altă încălcare gravă a neorealismului , pe care Visconti și-a permis-o, a fost distribuirea unor actori profesioniști (în neorealism se obișnuia distribuirea exclusivă a actorilor neprofesioniști). Astfel „Ghepardul” beneficiază de interpretări de nota zece din partea unor mari actori: Burt Lancaster, Alain Delon și Claudia Cardinale – în unele din cele mai bune roluri din carierele celor trei. Distribuția fiind internațională vocile americanului Burt Lancaster și francezului Alain Delon au fost dublate (o tehnică obișnuită în aceea vreme în filmele italiene din cauza aparaturii de sunet foarte proaste) dar acest lucru nu ia cu nimic din magia filmului; expresiile actorilor îți spun tot ce trebuie să știi. Pe lângă dezavantajele evidente, marele avantaj al dublării este că orice actor din orice țară poate juca în orice film. Astfel am avut parte, în acea perioadă, de filme italienești cu distribuții hollywoodiene și nu numai. Visconti nu a fost singurul care a riscat cu acest film. Burt Lancaster a părăsit Hollywoodul pentru a venii în Europa și a se dedica filmului de artă, sacrificându-și imaginea de all-american cu care a fost asociat în anii ’50. Nu avea să mai fie niciodată acel actor de box-office însă avea să devină un actor respectat.

„Ghepardul” este ecranizarea romanului cu același nume scris de Giuseppe Tomasi Di Lampedusa. Titlul face referire la blazonul familiei Salina ce împrumută culorile animalului african. Fiecare personaj principal al acestui film reprezintă câte o temă majoră în desfășurarea și înțelegerea evenimentelor. Ne aflăm în Sicilia anului 1860 când trupele lui Garibaldi invadează insula pentru a detrona monarhia și a instaura democrația. Don Fabrizio Corbera, Prinț de Salina (Burt Lancaster), prea bătrân pentru a mai riposta sau a mai crede în salvări miraculoase, acceptă evenimentele ca atare încercând, pe cât se poate, să-și ducă existența în continuare. Familia Salina este o familie aristocrată bine înrădăcinată în Sicilia care însă, în ultimul timp, mai impresionează doar cu numele și tradiția, averea scăzând pe zi ce trece. Prințul acceptă schimbările cu grația unui gentleman – ba chiar ține discursuri celor tineri cum că e rândul lor să încerce să schimbe ceva în bine în aceasta țară. Însă în spatele politețurilor și zâmbetelor false se ascunde teama și mai ales nostalgia pentru zilele de glorie, de mult apuse, ale nobilimii. Nepotul său Tancredi (Alain Delon) nu pare să aibă o problemă cu timpurile instabile pe care familia sa le trăiește. Inițial se înrolează în armata lui Garibaldi dar apoi, pe măsură ce lupta pentru democrație pare să fie pierdută, se întoarce de partea nobilimii căutându-și soție avută pentru a menține clanul Salina cât mai sus pe scara ierarhica și pentru a-și asigura un loc cât mai influent în politica siciliană. Tancredi nu are scrupule atunci când vine vorba de propria sa persoană iar asta îl doare pe Don Fabrizio, care știe că nu aceasta este etica unui aristocrat. Însă tace și se resemnează. Aceeași lipsă de scrupule o are și viitoare soție a lui Tancredi, Angelica (Claudia Cardinale), care urmărește și ea interesele familiei sale.

Poveștile din culisele filmărilor sunt și ele foarte interesante și ar face poate într-o zi subiectul unui film în sine. Visconti nu l-a dorit nici în ruptul capului pe Burt Lancaster în rolul principal; când a aflat vestea de la producători a exclamat: „O, nu! Un cowboy!”. S-a purtat execrabil cu Lancaster în speranța că acesta va demisiona. Nu numai că acest lucru nu s-a întâmplat dar cei doi au devenit (și rămas) buni prieteni, urmând să mai facă un film împreună („Conversation Piece”). Datorită afinităților sexuale ale lui Visconti Alain Delon a fost preferențiat pe platourile de filmare; Claudia Cardinale a fost nevoită să se descurce cu o rulotă foarte mică fără pic de asistență. În ciuda acestor întâmplări rezultatul final a fost unul excepțional iar acest lucru se vede pe ecran.

Cu Alain Delon ne vom întâlni pe data de 12 iunie, la ora 20:00, la librăria St. O. Iosif, când va avea loc proiecția filmului „Le Samourai”, probabil cel mai bun film al său. Intrarea este liberă!