Portret feminin… în Contratimpul iubirii

22/05/2015

La 6 ani de la întemeierea uneia dintre cele mai populare librării virtuale din România, www.libris.ro, la o aniversare la care am celebrat, alături de oameni din toată țara, dragostea pentru lectură, am asortat și un eveniment literar dedicat, de asemenea, iubirii.

VINERI, 22.05.2015, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov am lansat romanul în două volume CONTRATIMPUL IUBIRII (Editura Cheiron, 2012, 2014) semnat de Corina Herghelegiu, o autoare  cu studii actoricești, la UNATC, semnatară deopotrivă de poezie și proză, capabilă să jongleze cu exercițiul deghizării și transferului de identități la care face apel orice scriitor..

Contratimpul-Iubirii-Afis

Am deschis evenimentul amintint că romanul lansat dezvăluie un portret al femeii, un portret nuanțat care surprinde psihicul feminin atât în ipostaza sa vulnerabilă, în care își face loc singurătatea și dezamăgirea dar și în ipostaze fericite și pasionale. E vorba de un roman care familiarizează cititorii cu multiple instanțe feminine: femeia care greșește, femeia care se regenerează, care iubește cu iubire de mamă, de semeni, de amantă, adică femeia în deplinătatea potențialităților și actualizărilor sale.

Poetul ADRIAN GĂINARU, cel care a debutat literar cu o carte de versuri tot în Salonul Șt.O.Iosif Brașov a remarcat că cele două volume publicate de Corina Herghelegiu întregesc perspective complementare asupra iubirii: primul volum este dominat de ipostazele spirituale, fanteziste ale dragostei, împletindu-le cu oniricul și cu hazardul, cu teama și nefericirea, în vreme ce al doilea volum dezvăluie un eros cât se poate de pregnant și de cuceritor. Vorbitorul a dat citire și câtorva pasaje din roman care să îi ilustreze perspectiva.

CORINA HERGHELEGIU a mulțumit publicului pentru prezență și a vorbit despre dificultatea de răspunde la întrebarea referitoare la fundamentul autobiografic al cărții. La această întrebare pe care o pun mulți cititori nu se poate răspunde decât cu da și nu în același timp. Așa cum a sugerat autoarea, orice cuvânt rostit și așezat în pagină pleacă de la o realitate trăită, fără însă să o condenseze cât se poate de fidel. Corina Herghelegiu s-a bucurat că a avut ocazia să se dezvăluie în fața cititorilor și în calitate de prozatoare, nu doar de poetă și a oferit o lectură publică primită cu aplauze.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe.

Mulțumim CORINEI HERGHELEGIU că a ales să-și lanseze acest volum la Librăria Șt.O.Iosif Brașov, mulțumim tuturor celor prezenți, sperăm că au avut ocazia să descopere o contribuție nuanțată la marea carte mereu deschisă a psihologiei feminine.

Volumul CONTRATIMPUL IUBIRII (Editura Cheiron) va fi disponibil și pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *