Romania medicilor

01/06/2015

romania mediciRomânia anului 2015 conduce încă în topul țărilor europene cu cele mai multe gospodării care au și astăzi toaletă în fundul curții. Lipsa canalizării, un semn al unei elementare absențe a civilizației, este încă reprezentativă pentru lumea rurală din ziua de azi, așa cum  se întâmpla și în urmă cu mai bine de 100 de ani, deși, și atunci era o realitate dur criticată de comunitatea medicală a secolului XIX. Cum arăta România de după 1800 , văzută prin ochii medicilor? Cum arăta România din punctul de vedere al celor mai exigente standarde de modernitate arborate chiar de comunitatea medicală, o comunitate, aflată în faza de pionierat, dar perfect racordată la dezideratele și ideologia civilizatoare a epocii (puținii medici din prima jumătate a secolului XIX fuseseră educați la universitățile din străinătate)? Desigur, departe de a fi câștigătoare, undeva în pragul unei apocalipse igieniste și demografice, așa cum dezvăluie volumul inedit semnat de Constantin Bărbulescu, ROMÂNIA MEDICILOR, apărut la Editura Humanitas.

Un bun cunoscător al literaturii medicale și igieniste de secol XIX, căutând să exploreze felul în care s-a produs ciocnirea dintre reformatorii unei profesii proaspăt întemeiate și un imaginar rural asamblat în perimetrul superstițiilor și al practicilor empirice, Constantin Bărbulescu reconstruiește oglinzi culturale interesante (chiar dacă unele dintre ele sunt ușor de anticipat), puțin familiare publicului larg. Cartea are trei părți: prima inventariază sursele folosite de autor în demersul său – este vorba de literatura medicală, adică rapoarte sanitare alcătuite fie de medicii de plasă (cea mai redusă poziție în ierarhia profesională, un fel de medici ai țăranilor, prost plătiți, lucrând în condiții mizere, fără îndoială niște ciudați în comunitățile refractare la intruziunea științificului în mediul rural), de medicii primari (aceștia elaborează rapoarte mult mai complexe care vizează condițiile igienice din locurile publice, inventariază personalul sanitar, starea generală a populației și semnalează îmbunătățirile necesare forurilor superioare) și de Consiliul Sanitar Superior (autoritatea care oferă recomandări ministerului în privința priorităților de investiție și de îmbunătățire). A doua categorie de surse folosite de autor este reprezentată de memorialistica, jurnalele câtorva reprezentanți ai profesiei medicale. Așa cum e de așteptat, ambele surse întregesc o perspectivă extrem de critică la adresa realităților și condițiilor de viață rurale, amplificată de discrepanța între așteptări și proiectele de reformă și lentoarea cu care satele și țăranii se lasă pătrunși de noile aspirații și reglementări igienice ce la par străine sau de-a dreptul inumane (țăranul nu poate concepe să își abandoneze, fără priveghi, apropiatul decedat, chiar și când acesta a suferit de o boală contagioasă).

Cea mai interesantă parte a volumului, a doua, trece în revistă temele recurente acoperite de sursele menționate. Majoritatea medicilor sunt convinși de caracterul catastrofal al igienei țărănești: haine neschimbate și nespălate, bordeiele insalubre, întunecate, alcătuite din paie și balegă, spațiul îngust prilejuind rele obiceiuri precum incestul sau contactul cu bolnavii infectați. Mizeria în care trăiesc țăranii pare să aibă consecințe deplorabile atât pe plan fizic dar și pe plan morale. Mâncarea țăranilor pare aproape exclusiv vegetală: făina de porumb e la putere, mămăliga e nelipsită, alături de ceapă, praz, murătur, varză, prună și aguride – țăranul român pare un adevărat ierbivor (deși nu și un legumicultor iscusit: sătenii refuză să cultive morcovi, cartofi, roșii). Cauzele pentru defectele de alimentație sunt puse pe seama sărăciei, ignoranței (necunoașterea valorilor nutritive) și respectarea preceptelor religioase ale postului. Problema spinoasă care îi alarmează pe toți specialiștii rămâne mai ales consumul de alcool. Doctorul Nicolae Manolescu e de părere că țăranul crede în rachiu ca într-o fântână de putere și că rachiul e un fel de panaceu pentru toate bolile. Răspândirea și documentarea consumului de alcool, teama de alcoolism (o patologie deopotrivă urbană și rurală) suscită interesul comunității științifice care pregătește tot mai multe congrese și lucrări care atrag atenția asupra acestui pericol. Boala fundamentală a lumii rurale rămâne pelagra (sau jupuiala, pârleala) a cărei incidență atinge ordinul sutelor de mii de cazuri. În ciuda faptului că par să trăiască o perpetuă apocalipsă (medicii vorbesc chiar de o degenerare națională produsă de boli, de scăderea natalității și de ignoranța lumii rurale),  spre finalul secolului XIX, pe măsură ce eforturile de organizare ale lui Carol Davilla (atât în ceea ce privește educația medicală, cât și în ceea ce privește legislația medicală) se concretizează în măsuri coerente, medicalizarea socială începe să câștige teren:  vindecătorii empirici (ocultiștii, ortopezii, cei care rezolvă turbarea și fracturile cu praf de oase de câine și ierburi vomitive) devin, din figurile căutate și respectate, șarlatani marginalizați (deși nici medicii nu o duc mai bine, fiind priviți drept concurenți neloiali ai acestor vraci de ocazie), apar primele reglementări în ceea ce privește fabricarea alimentelor și construcția locuințelor. Desigur, de la elaborare teoretică și până la aplicare practică e cale lungă, dar progresul este totuși notabil, dacă ținem cont de obstacolele pe care profesioniștii sănătății le au de întâmpinat (în prima jumătate a secolului XIX, profesia de medic era privită cu suspiciune – fii de boieri care alegeau să se facă doctori erau priviți cu mirare și consternare de cei din jur).

Volumul lui Constantin Bărbulescu care filtrează fenomenul rural prin ochii unei categorii profesionale dezvăluie evoluția interesantă a percepției realităților și imaginarului rural pe care a adus-o perspectiva modernistă, condensată în activitatea medicilor, în secolul XIX – de la discursul plin de compasiune față de ființele exploatate (soarta țăranilor era  deplânsă mai ales de către străini) la un discurs virulent, disprețuitor și doritor de emancipare și reformă. Este interesant de asemenea faptul că  astăzi, în contextul suprasaturat de civilitate si tehnologie (deci în contextul triumfului absolut al aspirațiilor medicale de secol XIX), cel puțin în statele dezvoltate (și chiar și în marile orașe de la noi), urbanizații și medicalizații (adică cei care au atins idealurile societății de acum 100 de ani) caută să redescopere comunitățile care trăiesc ecologic, pretins autentic, nepervertiți de spiritul modernist. Țăranul de astăzi își recapătă demnitatea și aura înțeleleaptă, potrivită cu ritmurile naturale acea simplitatea elogiată de Bernea și descalificată de medicii din urmă cu un secol.

ROMANIA MEDICILOR – Constantin Barbulescu – Editura Humanitas, 2015

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

 

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *