Proiecția lunii iunie – Le Samourai

08/06/2015

CapturăVă mai amintiți filmele polițiste de pe vremuri cu Alain Delon? Mai țineți minte când acest gen de film nu se baza pe efecte speciale și împușcături odată la 5 minute? Îl mai țineți minte pe Alain Delon în celebrul său balon gri încheiat până la gât; asortat întotdeauna cu pălăria pusă un pic pe ochi? Îi mai țineți minte expresia facială a lui Alain Delon care nu mai avea nevoie de cuvinte? Dacă răspunsul este da înseamnă că va mai amintiți seria de filme polițiste și filme cu gangsteri pe care Alain Delon le-a făcut la sfârșitul anilor ’60, începutul anilor ’70. Dacă răspunsul este nu nu știți ce ați pierdut. Toate filmele cu Alain Delon în rolul polițistului sau asasinului tăcut își au originea într-o singură peliculă, care a schimbat fața acestui gen de filme pentru totdeauna: „Le Samourai”, în regia maestrului Jean-Pierre Melville. Deși nu este un film cu samurai pelicula lui Melville are la bază eticheta morală și meticulozitatea celebrilor luptători japonezi; dincolo de subiect „Le Samourai” fiind un film despre o conduită de viață riguroasă și strictă, auto-impusă de cei ce urmează calea legii sau a nelegiuirii.

Pentru că nu a găsit nici un citat din Codul Bushido (codul samurailor) care să se potrivească cu tonalitatea filmului, regizorul Jean-Pierre Melville (pseudonim pentru Jean-Pierre Grumbach; numele Melville fiind luat de la celebrul scriitor american Herman Melville) a inventat o frază cu o încărcătură spirituală deosebită. Pentru că mesajul și structura sunt similare frazelor din codul samurailor nimeni nu a observat acest mic detaliu până când Melville, extrem de mândru de realizarea sa, a evidențiat acest lucru în interviuri. Motto-ul filmului titrează: „Nu există singurătate mai mare ca cea a samuraiului decât poate cea a tigrului în junglă”. Sub aceste auspicii începe filmul „Le Samourai”, un film extrem de simplu cu foarte puțin dialog despre asasinul Jef Costello (Alain Delon) și existența lui solitară. Costello își pregătește meticulos fiecare lovitură: își schimbă culoarea și numărul mașinii, își pregătește alibiul și execută victima rapid și fără milă. În „timpul liber” Costello duce o viață solitară alegând să nu se atașeze emoțional de nimeni și să nu creeze nicio legătură umană pe care nu o poate părăsi rapid în caz de nevoie. Acesta este (în mare parte) crezul samurailor. Acesta este și crezul asasinului profesionist. În cea mai recentă misiune, însă, Costello încalcă poate cea mai importantă regulă a meseriei: în momentul lichidării unui patron de club de jazz pianista barului este martoră crimei iar Costello o lasă în viață în loc să o reducă la tăcere. Gestul uman făcut de Costello va avea consecințe tragice asupra existenței asasinului, pe urmele sale fiind atât poliția cât și angajatorii săi. În ciuda subiectului „Le Samourai” nu este un film de acțiune a la Hollywood; cu urmăriri spectaculoase de mașini și împușcături abundente. „Le Samourai” este un film discret, tăcut, cu puține cuvinte respectând blazonul lui Jean-Pierre Melville de maestru al minimalismului.

Este incredibil cum un film atât de cuminte și discret a putut lăsa în spate o moștenire atât de spectaculoasă („The Killer”, „Ghost Dog: The Way of the Samurai”, „Reservoir Dogs”, „Heat”, „The American”, „Drive” și multe alte altele). În primul rând stilul minimalist al filmului care este văzut ca un precursor al celebrului curent cinematografic francez Nouvelle Vague; Jean-Pierre Melville și Robert Bresson sunt văzuți ca și pionierii acestui curent. În al doilea rând personajul principal, enigmatic, om al cuvintelor puține cu privirea sfâșietoare. Acest tip de personaj a inspirat generații întregi de cineaști care și-au construit arhetipurile după acest tipar (personajul lui Ryan Gosling din „Drive”, personajul lui Chow Yun-Fat din „The Killer”, personajul lui Robert De Niro din „Heat” etc). Nu în ultimul rând vestimentația personajelor; balonul purtat de Delon devenit, odată cu scurgerea timpului, un fel de uniformă a gangsterilor. Până la „Le Samourai” doar filmele de epocă și westernurile lui Sergio Leone respectau o anumită etichetă vestimentară a personajelor. Melville a introdus această etichetă și în spațiul urban popularizând baloanele, pelerinele de ploaie și pălăriile. Simțul estetic pe care filmele lui Melville îl imprimă a fost preluat de John Woo (care-și îmbracă personajele în costume negre, cu ochelari de soare și scobitori în gură), de Quentin Tarantino (care la fiecare film își îmbracă personajele într-o vestimentație care să completeze tonusul poveștii) și de mulți alții. Până la urmă definiția corectă al lui „Le Samourai” ar fi un film existențial cu gangsteri care, fără doar și poate, a devenit filmul chintesență al genului.

Vă invităm așadar vineri, 12.06.2015, la ora 20:00, la librăria Șt. O. Iosif, pentru proiecția filmului „Le Samourai”. Intrarea este liberă!

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *