Supunere

22/06/2015

supunereDupă ce a surprins critic şi dureros, în romanele sale criza culturală, identitară occidentală, falimentul proiectului iluminist,  în maniere controversate, intersectându-şi naraţiunile cu probleme contemporane precum tensiunile rasiale, terorismul,  consecinţele hedoniste şi alienante ale liberalismului economic şi sexual cu chip darwinist,  Michel Hoellebeq a revenit în ianuarie 2015 cu un nou roman, tradus rapid şi în limba română, la Editura Humanitas. M-am tot întrebat dacă nu cumva autorul francez riscă să alunece  pe panta redundanţei  (în fond, orice depresie şi apocalipsă civilizaţională, odată anunţată, în fel şi chip, riscă să devină repetitivă). Remarcând însă controversele şi aprecierile stârnite de romanul Supunere dar mai ales citind cartea lui Houellebecq m-am lămurit că scriitorul francez recompensat cu Premiul Goncourt rămâne la fel de actual şi de surprinzător, un profet deloc nebun, mai degrabă iscusit în a oglindi evoluţii plauzibile ale lumii contemporane.

Şi Supunere atacă teme familiare citiorilor care au urmărit scriitura lui Houellebecq: suntem în plină derivă occidentală, panoramată de această dată de la nivelul înalt al profesorilor universitari. Aşa cum surprinde protagonistul romanului, Francois, cadru didactic la Universitatea Paris-Sorbona III, vechiul proiect statal-cultural-ideologic, paneuropean, raţionalist liberal îşi trăieşte agonia, fără nicio pârghie care să îl autoîntreţină: studiul literelor, chiar şi în instituţii prestigioase, nu duce nicăieri (absolvenţii rămân exclusiv în universitate, reproducând inerţial sistemul), forţele politice nu par să mai exprime şi să mai reprezinte o reală voinţă populară (mişcările de stradă sunt în plină explozie), sexualitatea opresivă şi obsesia prezenteismului, exigenţele de selecţie şi (auto)întreţinere corporală şi refuzul adaptării la îmbătrânire dizolvă posibilitatea supravieţuirii şi perpetuării familiei europene, ateismul umanist este, la rândul său în faliment, atâta timp cât tot mai mulţi cetăţeni caută o salvare spirituală dincolo de iluzoriile plăceri senzoriale. Pornind de la aceste premise familiare, Houellebecq imaginează, într-un viitor extrem de apropiat, felul în care  tensiunile unei epoci explodează nu doar în mintea şi în proximitatea personajelor din romanele sale (indivizi obişnuiţi, de altfel) ci mai degrabă la nivel macroscopic, la nivel politic şi naţional. Căci naraţiunea lui Houellebecq este de fapt povestea transformării politice şi sociale a Franţei, un scenariu, distopic sau nu, a evoluţiei Hexagonului în contextul crizei traversate într-un posibil mâine, tulburător de apropiat.

Aflat într-un moment de cumpănă  în cariera sa, deşi este profesor universitar plin, un cunoscător al literaturii de secol XIX, Francois simte că şi-a pierdut libertatea, după susţinerea doctoratului: frecventarea prietenilor (adică a personajelor de roman) nu îl mai stimulează, relaţiile sale amoroase sunt repetitive şi marcate de calendarul universitar, micile neajunsuri trupeşti anticipează ecoul catastrofal al decăderii fizice de mai târziu. În paralel cu criza sa personală şi anxietatea mediocrităţii şi anesteziei confortului burghez, Francois asistă la lupta electorală care urmează să schimbe viitorul Franţei: Partidul Frăţia Musulmană se luptă în al doilea tur cu Frontul Naţional. În această înfruntare se condensează de fapt, metaforic, ultima zbatere (care se va dovedi deloc spectaculoasă) a vechiului proiect european în faţa unui viitor care renunţă la continuitatea cu tradiţia de sute de ani. Frontul Naţional, adică forţele de dreapta cei care  caută să refacă proiectul Franţei puternice pe fundamente culturale şi naţionale (mizând însă pe ieşirea din zona euro şi pe un control deplin al armatei), conduşi de nimeni alta decât Marine Le Pen (moştenitoarea controversatului Jean-Marie Le Pen) mai apropiată ca personalitate şi aspect de Angela Merkel decât de vreun lider extremist eşuează însă atâta timp cât concurenţa, Frăţia Musulmană şi liderul ei reuşesc să convingă prin tactici mai abile şi mai cuprinzătoare. E vorba de o Frăţie Musulmană îndepărtată de iniţiativele fanatice şi teroriste, e o organizaţie care pozează într-o ideologie umanistă cu respect pentru toate religiile, care susţine tinerii antreprenori, care condamnă talibanii şi teroriştii (nişte amatori de ocazie până la urmă) şi mai ales propune un plan de reformă pe termen lung care ţinteste în articulaţiile puterii unui stat: demografia şi educaţia. Revenirea la modelul familial (opţiunea islamică a poligamiei pare să satisfacă perfect nehotărârea amoroasă şi chinuitoare a modelului occidental), liberalizarea ierarhiilor educaţionale dar şi îndoctrinarea religioasă (inserată subtil, în forme aparent neameninţătoare) ajung să triumfe de fapt nu doar politic ci mai ales în bătălia ideilor  (acesta fiind cel mai usturător eşec pentru Occident, până la urmă).

Odată cu victoria în alegeri a Frăţiei Musulmane, Franţa îşi începe transformarea: universităţile devin islamice iar cei ce refuză convertirea sunt concediaţi din posturile lor, inclusiv Francois. Nu se simte însă o atmosferă dictatorială, abilii politicieni de generaţie nouă, avocaţi ai unei noi ideologii sunt precauţi şi ştiu să se infiltreze, ştiu să promită, să aibă răbdare, să depăşească opţiunea violenţei. Pornind parcă de la preceptele lui Orwell, din 1984, strategia noilor lideri este aceea de a coloniza şi a supune prin tentaţie şi asimilare, nu prin violenţă explicită. Speculând, alături de colegii lui retraşi prematur din activitate, protagonistul lui Houellebecq evaluează scenariile pregătite extrem de laborios: crearea unei uniuni economice mediteraneene cu state islamice drept locomotive (luând drept model Imperiul Roman), înstăpânirea capitalului economic şi instituţional prin puterea financiară nemăsurată a arabilor, islamizarea societăţii şi instalarea discriminărilor profesionale şi de sex (pe baze, chipurile, rezonabile) etc. Ironia şi triumful deplin al întregului mecanism care s-a pus discret în mişcare se dezvăluie atunci când însuşi protagonistul, iniţial marginalizat şi retras în ipostaza de martor, de spectator al acestor transformări,  descoperă şansa reconstrucţiei unei vieţi mai bogate în sensuri, unei vieţi în care se simte apreciat şi relansat profesional şi personal sub noua umbrelă culturală şi ideologică. Salvarea şi redefinirea unui viitor satisfăcător, acceptând un pariu până la urmă simplu şi simbolic: supunerea de a cărei tentaţie nu scapă nici chiar cele mai luminate minţi ale Europei.

Relatat într-un limbaj academic dar cuceritor ( cel al universitarului care prezintă elevat inclusiv vizionarea filmelor pornografice), romanul lui Michel Houellebecq este teribil de convingător şi înfricoşător nu doar prin plauzibilitatea scenariului desfăşurat (pornind de la repere clare ale crizei contemporane), ci mai ales prin  detaşarea calmă a protagonistului care se transmite şi cititorului până la urmă, prin acea senzaţie de curgere firească şi inevitabilă a lucrurilor spre ceea ce pare a fi un pariu rezonabil al supunerii. Absenţa alternativelor şi felul în care forţele triumfătoare, deşi de altă sorginte culturală, au reuşit să asimileze echilibrul bazelor conflictuale din orice democraţie, înlocuindu-l cu seducătoare promisiuni-degete pe rană şi o putere financiară nemăsurată în faţa cărora ajungem să ne înclinăm fără probleme sunt elementele la care merită să reflectăm citind romanul lui Michel Houellebecq.

Vă aşteptăm impresiile voastre la Clubul de Lectură de la Librăria Şt.O.Iosif Braşov, pe 26.06.2015, începând cu ora 18!

SUPUNERE – Michel Houellebecq -Editura Humanitas, 2015

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *