După William Shakespeare, Tennessee Williams este cel mai ecranizat dramaturg din lume (devansându-i pe autorii greci de tragedie, pe clasici precum Ibsen, Moliere sau Cehov sau pe contemporani precum Neil LaBute sau Yasmina Reza). Piesele lui de teatru sunt concepute cu un soi de simț cinematografic nemaiîntâlnit; astfel că ele par destinate să devină filme. „Un Tramvai Numit Dorință”, „Menajeria de Sticlă”, „Dulcea Pasăre a Tinereții”, „Primăvara Doamnei Stone la Roma” sunt doar câteva exemple de piese de teatru pe care cei mai mulți dintre noi le identificăm cu filmul. Alături de „Un Tramvai Numit Dorință”, „Pisica pe Acoperișul Fierbinte” este cea mai cunoscută ecranizare după Tennessee Williams devenind un clasic cinematografic de sine stătător, independent de materialul sursă. „Pisica pe Acoperișul Fierbinte” este o poveste tipică lui Tennessee Williams care conține toate elementele specifice unei astfel de operă: personaje frustrate (atât social cât și sexual), ambiții obsedante și o doză mare de căldură insuportabilă.
Bogatul patriarh Big Daddy (Burl Ives) este pe moarte, bolnav de cancer, iar sărbătorirea zilei sale de naștere va fi cu siguranță ultima. Cei doi fii, Brick (Paul Newman) și Gooper (Jack Carson), au venit cu familiile lor, dar atmosfera este încărcată. Gooper și soția lui Mae au foarte mulți copii – așteaptă încă unul – și sunt nerăbdători să-i moștenească milioanele bătrânului. Însă fiul preferat de Big Daddy este mezinul, Brick, fostă vedetă a fotbalului american, acum un alcoolic notoriu și nefericit alături de frumoasa lui soție Maggie (Elizabeth Taylor), pe care o bănuiește că l-ar fi înșelat cu cel mai bun prieten al său, care s-a sinucis. Maggie însă îl iubește cu adevărat și ar dori să aibă un copil cu el – nepotul așteptat de Big Daddy. Aceste premise creează contextul ideal pentru o dramă psihologică excelent gândită și construită.
Filmul este doar parțial fidel piesei de teatru omițând intenționat toate referințele și aluziile la homosexualitate (orientare preferată de dramaturgul Tennessee Williams) – să ținem minte faptul că filmul a fost făcut în 1958 când conservatorismul era prea puternic pentru asemenea mesaje. În ciuda acestei cosmetizări „Pisica pe Acoperișul Fierbinte” rămâne un film cu un subiect foarte dens și cu o imagistică superbă. Titlul interesant al filmului (ca de altfel toate titlurile pieselor lui Williams) se referă la personajul Maggie – căreia i se mai spune „Maggie Pisica” – a cărui viață este plină de momente fierbinți, pasionale și furioase; exact ca o pisică pe un acoperiș fierbinte. Căsnicia sa cu Brick nu este una lină și fără hopuri ci una plină de furie, frustrare sexuală și tensiune ce se poate transforma oricând în violență domestică. Un alt element important în acest film este căldura; mai exact umiditatea. Senzația de leneveală produsă de umiditate din aer, rezultată din urma căldurii, are un efect foarte bine țintit. Prin acest fenomen meteo comun în zonele calde, filmul încearcă să explice o parte din anxietatea și frustrarea personajelor însă alege să se oprească într-un punct de unde încep dezvăluirile și trăirile personajelor, care nu sunt cauzate de factori exteriori.
Vă așteptăm așadar vineri , 10 iulie 2015, la ora 20:00, la librăria Șt. O. Iosif pentru proiecția filmului „Pisica pe Acoperișul Fierbinte”. Intrarea este liberă!
Un film superb, l-am văzut acum ceva ani în facultate.