Matei Visniec: “Lectura este o constructie, citind construiesti treptele care duc spre misterul propriei tale fiinte.”

28/07/2015

Sunteti curiosi sa aflati cum arata biblioteca unui scriitor? Cate volume contine? Care este cartea, din biblioteca personala pe care o indrageşte cel mai mult? Sunteti curios sa aflati ce carti si-au propus scriitorii romani sa citeasca in perioada urmatoare? Va doriti sa aveti in biblioteca proprie carti cu autograful autorului?

Incepand din 01.02.2013, Libris propune  proiectul Lumea cartilor din perspectiva scriitorului, proiect care aduce mai aproape de public cei mai importanti scriitori romani ai momentului. In luna august din 2015, scriitorul care isi dezvaluie relatia sa cu lectura si biblioteca personala  este… MATEI VIŞNIEC!

matei visniec

LIBRIS.RO: Sunteţi bibliofil? Cum arată biblioteca dumneavoastră? Câte volume conţine? Care este cea mai valoroasă carte pe care o aveţi în bibliotecă? Care este cartea, din biblioteca personală, pe care o îndrăgiţi cel mai mult? De ce?

MATEI VIŞNIEC: Sunt un bibliofil haotic. Am cumparat zeci de mii de cărţi în viaţa mea. Am o bliblioteca la Rădăuţi unde m-am născut şi o alta la Paris unde trăiesc. Si o a treia în sufletul meu, este biblioteca cea mai preţioasă, o duc mereu cu mine. Sunt probabil în jur de o sută de autori în ea, în această a treia bibliotecă. Suficient ca să-ţi hrănească viaţa, sau să te hrănească timp de o viaţă. Din biblioteca de la Rădăuţi cele mai dragi îmi sunt cărţile care m-au făcut să mă îndrăgostesc de cărţi la o vîrstă fragedă. Printre ele una care se numeşte “Habarnam în Oraşul Soarelui”.

LIBRIS.RO: Cât timp alocaţi zilnic lecturii? Ce vă place să citiţi? Ce cărţi v-aţi propus să citiţi în perioada următoare?

MATEI VIŞNIEC: Citesc în fiecare zi cel puţin o oră pentru că atît durează drumul providential dus-întors dintre casa mea şi redacţia de la Radio France Internationale unde lucrez. Deşi scriu mult teatru, cel mai mult îmi plac romanele. Îmi aleg cărţile în funcţie de mai multe criterii: cărţi premiate sau lăudate în presa literară (ca să văd dacă merită citite), romane cu titluri ciudate, autori din zone defavorizate afectiv pe plan international (cum este Europa de răsărit)… O dată sau de două ori pe an citesc şi cîte o carte poliţistă ca să uit de mine însumi (acum de exemplu este vară şi citesc un roman de Harlan Coben). Uneori îmi petrec cîte o oră în librării şi citesc începuturi de roman sau de eseuri. Dacă ajung să mă capteze dincolo de două sau trei pagini, le cumpăr. Mi se întîmplă însă des să recitesc cărţi esenţiale… De cîte ori mă întorc în casa părinţilor mei recitesc pagini din Rebreanu, din Camus sau din Hemingway. Mi-aş dori să pot reciti tot Dostoievski, să văd ce-mi spune acum scriitorul care m-a fascinate la 17 şi la 18 ani. Am şansa să pot stăpîni trei limbi. Din 1987 încoace cel mai mult al citit în franceză, dar din cînd în cînd resimt o voluptate sepcială să-i citesc pe romancierii care se afirmă în prezent în România. Sunt autori pe care nu-i gust decît în engleză (în special autori dramatici, Harold Pinter de exemplu).

LIBRIS.RO: Ce le putem transmite tinerilor care nu citesc, şi nu numai tinerilor, pentru a-i face să prindă drag de carte, de lectură?

MATEI VIŞNIEC: Le-aş spune să nu se lase spălaţi pe creier de industria de divertisment pe care o oferă în abundenţă societatea de consum. Cine nu citeşte ratează atît întîlnirea cu întrebările esenţiale cît şi întîlnirea cu răspunsurile esenţiale. A trăi o viaţă fără a înţelege că lectura este un drum spre tine însuţi înseamnă de fapt a rata întîlnirea cu tine însuţi. Lectura este o construcţie, citind construieşti treptele care duc spre misterul propriei tale fiinţe. Acest drum se construieşte de unul singur, nimeni nu poate înlocui pe nimeni la întîlnirea cu Kafka, Dostoievski sau Camus.

LIBRIS.RO: Cum vedeţi autorii români în contextul literaturii universale? Cum se văd, de la Paris, creatorii români de cultură?

MATEI VIŞNIEC: Pe firmamentul literaturii universale pot fi identificaţi mai mulţi autori români, dar nu foarte mulţi. Contribuţia românească nu este nici pe departe atît de bogată precum cea a spaţiului francofon, hispanic, anglo-saxon. Aş spune că autorii prevenind din spaţul românesc “reţinuţi” de literatura universală se numără pe degetele de la două mîini. Iar majoritatea acestora au trebuit de fapt, în anumite momente ale vieţii lor, să părăsească România şi să scrie în alte limbi pentru a cîştiga cursa afirmării. Aşa s-a întîmplat cu Tristan Tzara, cu Eugen Ionescu, cu Emil Cioran, cu poetul Gherasim Luca (total necunoscut în România dar care a devenit un mare poet de limbă franceză). Mircea Eliade este practic singurul autor român care a scris proză în româneşte dar care poate fi găsit în traducere, “la vedere”, pe standurile librăriilor din Franţa. În ultimii zece ani România a avut, datorită Institutului Cultural Român, o foarte inteligentă politică de traduceri. Ceea ce nu înseamnă că scriitorii români traduşi în diverse limbi au atras şi atenţia marelui public occidental. Micul public (format din specialişti, universitari, oameni sensibili la literatura Europei de răsărit) cunosc, evident, nume din literatura română clasică şi modernă. Dar marele public (cel puţin în Franţa) rămîne marcat tot de acest trio inegalabil (Cioran, Eliade, Ionescu).

LIBRIS.RO:  Cât de importante sunt premiile (naționale și internaționale) pentru un scriitor?

MATEI VIŞNIEC: Deşi sunt oarecum alergic la premii şi le privesc cu suspiciune, recunosc importanţa lor pentru lansarea spre celebritale a unui autor. Există însă acest pericol, ca într-o bună zi marele public să nu mai citească decît cărţile premiate. Iar în spatele accordării premiilor se află o maşină complicate, intrigi de palat, manevre de culise, intrigi şi jocuri de influenţe sofisticate, deseori criterii mercantile şi uneori puţină fraudă. Această “colcăială” care precede decernarea premiilor este nedemnă şi poluează spaţiul cultural…

LIBRIS.RO: Cât de posibil vedeți un Premiu Nobel pentru Literatură acordat unui scriitor român?

MATEI VIŞNIEC: Sincer, ar trebui să România să se debaraseze de această obsesie sau de acest complex, că nu are încă un premiul Nobel. Cu siguranţă că într-o bună zi îl va avea. Si ştiţi ce va descoperi atunci? Că premiile Nobel sunt individuale, ele nu sunt acordate unei literaturi sau unei ţări, ci unui scriitor. Iar cei care speră că print-un premiu Nobel acordat unui scriitor român va avea de cîştigat întreaga literatură română, se înşeală. Va avea de cîştigat respectivul scriitor, şi atîta tot. El va deveni, eventual, popular pe plan internaţional, el va fic citit şi nu confraţii săi mai puţin norocoşi. România ar face mai bine să continue să organizeze mari festivaluri literare (cum este cel de la Iaşi a cărui ultimă ediţie din 2015 a fost anulată, din păcate). Prin organizarea de pelerinaje culturale interesante în spaţiul românesc vom reuşi să ne acordăm de fapt singurul premiu care contează, adică vom demonstra că viaţa culturală există şi are un sens în oraşele noastre.

MATEI VISNIEC - DOMINIQUE DOLMIEU

LIBRIS.RO:Ce autori români aveți în bibliotecă? Ce autori români vă place să citiți?

MATEI VIŞNIEC: Imposibil să-i enumăr pe toţi autorii români, clasici şi moderni, pe care îi am în bibliotecă. In orice caz, dacă într-o bună zi lumea dispare şi nu rămîne intactă decît biblioteca mea de la Rădăuţi, un extraterestru ar putea reconstitui perfect istoria politică, ştiinţifică şi artistică a aventurii umane bazîndu-se numai pe biblioteca mea.

LIBRIS.RO:  Ce s-a schimbat, din punct de vedere cultural, în România, în ultimii 25 de ani? Credeți că,  acum, România poate oferi și aripi, nu doar rădăcini?

MATEI VIŞNIEC: Personal am declarat deseori că am rădăcinile în România şi aripile în Franţa. Am spus acest lucru pentru că a trebuit să plec şi eu, înainte de căderea comunismului, din România, în căutare de mai mult oxigen cultural şi de libertate. Acum însă lucrurile s-au schimbat în mod radical. Asistăm pentru prima dată în istoria culturală a României la un fenomen nou: scriitori care nu au părăsit fizic România şi nu au trecut la o altă limbă sunt recunoscuţi în străinătate (este cazul cu Mircea Cărtărescu).

LIBRIS.RO: Pentru cititorii care încă nu v-au descoperit, ce le puteţi spune pentru a-i interesa să vă lectureze cărţile? Cum îl recomandă Matei Vişniec pe Matei Vişniec?

MATEI VIŞNIEC: Am scris poezie, teatru, roman. Poezia mea s-a rarefiat treptat (am publicat doar cinci volume de poezie) dar a fost aspirate de teatrul meu şi de romanele mele. Pentru cine nu a citit nimic din ce am scris eu, i-aş recomanda să înceapă cu ultimul meu roman, “Negustorul de începuturi de roman”. Pentru cine vrea să descopere teatrul meu i-aş sugera să înceapă cu piesa “Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care are o iubită la Frankfurt”. Cred sincer că un pasionat de literatură, dacă începe să răsfoiască într-o librărie o carte de-a mea, pînă la urmă o cumpără. Oricum, am scris pentru alţii, niciodată pentru mine. Nu am scris ca să-mi vindec mie cine ştie ce răni, sau din motive terapeutice. Am scris întotdeauna pentru că am avut ceva de spus şi un mesaj de transmis.

LIBRIS.RO: Dacă nu aţi scrie, cum altfel v-aţi elibera de “chemarea muzelor”?

MATEI VIŞNIEC: Poate că aş desena şi aş picta. Este a doua mea pasiune secretă. De altfel am caiete speciale în care “scrijelesc” poeme grafice. Linia mă interesează la fel de mult ca şi cuvîntul.

Interviu realizat de Loredana Tudor, pentru www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *