Flori pentru Algernon

09/08/2015

floriCe relaţie există între fericire şi inteligenţă? O întrebare suficient de provocatoare care are în spate secole de istorie şi întâmpinări diferite. Trăsătură poligenică, asadar condiţionată genetic dar şi capabilă de a fi îmbunătăţită, inteligenţa pare să fie unul dintre reperele care stimulează interesul cercetătorilor şi astăzi, mai ales odată cu avansul făcut în ceea ce priveste ştiinţa creierului.  Visul de a îmbunătăţi această trăsătură fundamentală umană  a inspirat generaţii întregi, tradiţii pedagogice, atâta timp cât, nu-i aşa, a fi mai inteligent înseamnă  să devii  mai respectabili, mai puternic, mai capabil să îmbunătăţeşti existenţa ta şi a celor din jur. Dar rezolvă pur şi simplu saltul inteligent dilemele, nevoia de răspunsuri şi, mai ales, ne aduce ea mai aproape de fericire cu adevarat?  Iată întrebarea de la care pare să plece romanul lui Daniel Keyes.

Un clasic al anilor 60, Flori pentru Algernon pleacă de la o premisă interesantă: să presupunem că oamenii de ştiinţă reuşesc să dezvolte o tehnică şi o operaţie pe creier capabile să transforme un retardat într-un geniu. De la starea de naivitate, ignoranţă batjocorită sau compatimita de toţi, un astfel de personaj ar fi capabil să se ridice, prin capacitatea de înţelegere, deasupra tuturor. Redactat sub forma unui jurnal al unui asemenea experiment, din momentul realizării operaţiei şi până la atingerea apogeului efectelor, povestea lui Keyes îl are drept protagonist pe Charlie. Un personaj cu un IQ sub medie, lucrând ca ajutor într-o brutărie, semianalfabet, incapabil să stăpânească procesul de modelare al chiflelor, Charlie este figura handicapatului inocent. Fericirea lui se rezumă la ignoranţă şi satisfacţia nevoilor de bază pe care cititorul şi cei din jur le compătimesc, le privesc cu o oarecare indulgenţă (atunci când nu le ridiculizează). După experimentul efectuat de profesorii Nemur şi Strauss, o operaţie inedită care se aplică simultan şi şoarecelui de laborator Algernon, Charlie devine, aproape peste noapte… deştept, chiar foarte destept.

În rapoartele de progres din care este alcătuit romanul, personajul principal îşi împărtăşeşte stările şi perspectivele asupra acestei transformări. De la mesajele scurte, propoziţiile simple şi greşelile gramaticale, Charlie ajunge să îşi pună şi să pună altora întrebări tot mai complexe. De la momentul în care propune o îmbunătăţire a tehnicii din brutărie care îi aduce prima mărire de salariu, Charlie ajunge să citească literatură clasică, să poarte discuţii despre Dumnezeu şi Shakespeare, să studieze etimologia limbilor vechi, să jongleze cu algebra neobooleană, cu logica postsimbolică. Atingând un IQ de 185, Charlie îi va depăşi chiar şi pe profesorii universitari, va învăţa mai multe limbi şi îi va eclipsa, prin cunoştinţele sale, chiar şi pe autorii experimentului.  De mic presat de părinţi, (mai ales de catre mamă şi de relaţia cu sora) care cauta toate metodele de a-l “normaliza” cognitiv,  după ce a suferit de pe urma stigmatizării şi răutăţilor din partea tuturor, pe vremea când era doar un ajutor de burtar inofensiv, Charlie ajunge să îi intimideze pe semeni, apropiati sau straini, prin capacităţile sale de cuprindere intelectual. Ceea ce îl situează departe de a fi fericit. Căci saltul cognitiv, parcurgerea experienţelor exemplare de la stadiul de greşală a naturii la stadiul de supraom, pe de o parte îl însingurează pe Charlie şi îi fac pe ceilalţi să se simtă umili şi nesiguri în prezenţa lui, pe de altă parte aduc cu sine dificilele întrebări morale şi perspective amoroase pentru care protagonistul e departe de a fi pregătit. Îndrăgostirea pentru Charlie e ceva cu atât mai bizar şi mai particular, atâta timp cât evoluţia sa zilnică e rapidă şi cunoaşte un trend ascendent, în vreme ce, femeia care iniţial îi inspiră adoraţie,  rămâne neschimbată. Transformarea sa cognitivă nu îl face mai capabil de dăruire şi generozitate şi cumva, tocmai în acest punct personajul simte că lipseşte ceva: are acces la cele mai înalte cunoştinţe şi răspunsuri (deşi realizează că acestea sunt departe de a oferi certitudinile ultime), dar generează teamă, respingere, intimidare, devine un egocentrist, arogant, antisocial.  Momentele cheie de beţie, observarea comportamentului omologului său animal, şoarecele Algernon, îi confirmă protagonistului faptul că Charlie copilărosul, infantilul, retardatul nu a dispărut şi nici nu a evoluat, pur şi simplu în spatele poleielii cognitiv-educative se află un fond emoţional şi empiric neevoluat. Este momentul în care Charlie anticipează şi posibilul eşec al experimentului: singur şi exploatat,  a devenit benevol un animal de laborator, s-a lăsat instrumentalizat pentru a deveni omul avansat şi  a ajuns să-şi sfideze maeştrii, ba chiar să le critice modelul şi intervenţia, ridicându-se peste ambiţiile şi orgoliile celorlalţi, dar aflându-se într-o poziţie la fel de singură, de neînţeleasă şi nefrecventabilă.

Scrisă încă în anii în care ideea de inteligenţă se reducea strict la IQ (şi la obsesiile aferente), povestea lui Keyes este o fabulă  emoţionantă şi pentru cititorul de astăzi, o pledoarie pentru echilibru şi armonie ca posibilitate de aflare a împlinirii.  Inteligenţa dusă la extrem, dar fără simţ moral, inteligenţa cognitivă fără inteligenţă emoţională, aşa cum dezvăluie şi romanul lui Keyes dă naştere unor anomalii şi chiar unor monştri pe care nu avem pentru  ce să îi invidiem. Utopia inteligenţei avansate ca premisă pentru o societate paradisiacă se transformă cu viteză experimentală într-o distopie in acest roman.

FLORI PENTRU ALGERNON – Daniel Keyes- Editura Art, 2014

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

 

 

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *