Proiecția lunii septembrie – Ultimul Tango la Paris

07/09/2015

CapturăRevoluția sexuală de la sfârșitul anilor ’60 a avut – ca orice mișcare populară – și avantaje și dezavantaje. Marele dezavantaj a fost că multe din căsniciile întemeiate în febra momentului s-au destrămat ani mai târziu; de aceea multe persoane născute în acea perioade provin din părinți divorțați. Unul din avantajele acestei revoluții a fost libertatea de exprimare absolută pe care i-a conferito domeniului artistic, în special literaturii și filmului. În literatură – datorită acestei mișcări- creațiile unor scriitori precum Henry Miller sau poeții generației beat, au primit, în sfârșit, recunoașterea bine meritată; până în acel moment aceștia fuseseră marginalizați și catalogați ca fiind obsceni și vulgari. În film, îndrăzneală sexuală a existat și înainte de acest moment însă doar în filmele de artă europene și japoneze; filme cu puțină expunere către publicul larg. Astfel, datorită revoluției sexuale, mișcării hippie și protestelor anti-războiul din Vietnam, genul de film erotic și-a făcut apariția atât în zona filmului de artă cât și în zona filmului comercial dar și în conștiința colectivă a publicului de cinema. După cum spuneam, el exista de ceva timp însă exista într-o zonă de nișă extrem de restrânsă. Bineînțeles, când spunem film erotic, în acest context, excludem filmele aparținând industriei pentru adulți. Primul film comercial care a propus publicului teme exclusiv adulte, fără însă a fi deloc explicit, a fost „Midnight Cowboy” în 1969. Criticii consideră că acest film – datorită succesului imens pe care l-a avut – a pionierat introducerea acestei nișe de cinema. A fost nevoie însă tot de europeni pentru a pune punctul pe „i” și a spune lucrurilor pe nume. În 1972 Bernardo Bertolucci scandaliza o lume întreagă cu un film cât se poate de explicit, care se afla pe linia subțire dintre artă și pornografie. În ciuda controversei și a numeroaselor protestelor din partea asociațiilor puritane și creștine, filmul a avut un succes fenomenal atât la public cât și la critici (Marlon Brando primind o nominalizare la Oscar pentru rolul său). Succesul acestui film a determinat cineaști din toată lumea să își asume riscuri și să vină cu filme care provoacă convențiile sexului. Astfel, în anii ce au urmat au apărut „La Mama et la Putain” (primul film care abordează subiectul „menage a trois”), „In the Realms of the Senses” (film japonez care și astăzi este considerat de unii ca fiind pornografic, din cauza penetrării reale dintre actori) și multe altele. Practic filmele de gen ale zilelor noastre, pe care le luăm de bune, („Original Sin”, „Nymphomaniac” sau „Lust, Caution”) nu ar fi existat dacă nu ar fi fost „Ultimul Tango la Paris”.

Filmul lui Bertolucci are o premisă și o intrigă extrem de simplă. Un bărbat american (Marlon Brando), proaspăt văduv, vine la Paris pentru a se vindeca. Într-un apartament gol și sumbru din centrul Parisului, bărbatul întâlnește o tânără franțuzoaică (Maria Schneider) cu care începe o relație toridă strict carnală. Orice cunoaștere mai în profunzime a partenerului este exclusă; cei doi nu vor să știe absolut nimic despre celălalt, nici măcar numele. În paralel cu intensele partide de sex, publicul află (încet, încet) câte ceva și despre viața celor doi din afara pereților apartamentului sordid. Astfel, aflăm detalii despre căsnicia bărbatului dar și faptul că femeia este logodită cu un cineast francez și urmează să se căsătorească. Cu cât viața lor reală se complică cu cât actul sexual dintre ei devine mai intens. În acel apartament steril și arid cei doi își consumă mânia și dezamăgirea de viață unindu-și trupurile. În acest film sexul nu este concretizarea iubirii dintre doi oameni; nu are absolut nimic de-a-face cu romantismul. În acest film sexul este ultima soluție; singura modalitate în care cei doi își pot defula frustrările și neîmplinirile acumulate de-a lungul vieții lor mizere. Niciunul nu este mulțumit de viața pe care o duce și atunci dăruirea carnală totala unui necunoscut pare cea mai logică soluție. Apartamentul parizian minimalist pare să deplângă starea în care cei doi au ajuns colorându-se în mucegai și culori sumbre. Totul se rupe însă (din fericire sau din păcate) atunci când cei doi încălca regula de aur auto-impusă și își dezvăluie numele.

„Ultimul Tango la Paris” este un film intim despre complexitatea relațiilor umane și utopica idee de mântuire prin sex. Bertolucci nu își judecă personajele ci le lasă să se desfășoare în fața publicului filmându-i mai tot timpul de aproape tocmai pentru a-i reduce la condiția umană primară.

Vă invităm să vă învingeți timiditatea și prejudecățile și să fiți alături de noi pe data de 11 septembrie 2015 (vineri), la ora 20:00, la librăria St. O. Iosif, pentru proiecția filmului „Ultimul Tango la Paris”. Intrarea este liberă!

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *