Proiecția lunii octombrie – A Șaptea Pecete

12/10/2015

cinemaDe foarte mulți ani se încearcă, fără succes, eliminarea clasamentelor din domeniul artistic, încurajarea originalității prin desființarea exprimărilor de genul „cel mai bun”, „primul” și așa mai departe. Academia Americană de Film (cunoscută mai bine sub numele de Oscar) a reformulat titulatura tuturor categoriilor înlocuind „cel mai bun actor” cu „cea mai reușită prestație actoricească din acest an” sau „cel mai bun film” cu „cea mai reușită producție a acestui an”. Festivalul de la Cannes a adăugat categorii noi (pentru ca mai multe filme să aibă șanse la premii) promovându-le ca fiind la fel de importante precum prestigiosul „Palm D’Or”. Unii actori și regizori refuză să primească premii motivând că nu poți compara două prestații actoricești decât dacă cei doi actori fac același rol sau că nu se simt în competiție cu colegii lor de breaslă. În ciuda acestor eforturi, clasamentele și competițiile artistice există în continuare iar acest lucru nu va dispărea prea curând. De ce? Pentru că este în natura umană să se ierarhizeze și să se facă o distincție de valoare între două lucruri aparținând aceluiași domeniu. Așadar, în domeniul filmului cea mai importantă întrebare este „care este cel mai bun film al tuturor timpurilor?”. Bineînțeles că fiecare are o opțiune diferită, însă centralizând răspunsurile se constată că sunt câteva producții care sunt mai des menționate. Un alt factor, care trebuie menționat la întocmirea unor astfel de clasamente, este acela că aproape niciodată părerea publicului larg nu va fi aceeași cu cea a criticilor. Astfel, în opinia publicului larg cel mai bun film este „Închisoarea Îngerilor” (o melodramă Hollywodiană foarte bine realizată, în regia lui Frank Darabont, după o povestire de Stephen King, cu Tim Robbins și Morgan Freeman în rolurile principale). În cazul criticilor lucrurile nu sunt atât de simple însă bătălia se dă intre „2001: Odiseea Spatiala” (SUA) de Stanley Kubrick, „Călăuza” (Rusia) de Andrei Tarkovski și „A Șaptea Pecete” (Suedia) de Ingmar Bergman. Este „A Șaptea Pecete” cel mai bun film al tuturor timpurilor? Imediat după vizionare există tendință să spunem că da.

„A Șaptea Pecete” este un film care pare foarte greoi din cauza tematicii – un cavaler întors din cruciadă își amână trecerea în neființă provocând moartea la o partidă de șah – însă expunerea sa este foarte simplă iar povestea este neașteptat de inteligibilă pentru un film de Ingmar Bergman. Acest film nu are nimic metafizic în el fiind foarte concis și simplist în exprimare. Poate de aceea filmul a fost atât de iubit și de critici și de cinefili; Bergman reușește să spună o poveste cu tâlc folosind câte puțin din fiecare gen (dramă, comedie, fantezie etc). Ingmar Bergman (cunoscut pentru filme complexe și solicitante precum „Persona” sau „Fragii Sălbatici”) spune povestea lui Antonius Block (Max Von Sydow), un cavaler proaspăt întors din Cruciade. Odată ajuns în Suedia natală, cavalerul se întâlnește cu moartea care a venit să-l ia. Moartea nu este reprezentată prin vreo metaforă complicată sau vreo sugestie obscură. Nu! Moartea este un personaj cu față albă și manta neagră (imagine ce avea să fie copiată în toate reprezentațiile acesteia din filmele ce au urmat producției lui Bergman). Cavalerul simte că nu i-a venit încă vremea așa că provoacă moartea la o partidă de șah în urma căreia se va decide dacă va rămâne pe pământ sau va trece la cele veșnice. Partida de șah durează o săptămâna, timp în care cavalerul își pune tot felul de întrebări legate de ființă și neființă și întâlnește tot soiul de personaje (circari ambulanți, o femeie bănuită de vrăji) care-l vor ajuta să înțeleagă câte ceva din tainele vieții. Oricât de serios pare un asemenea subiect, Bergman găsește spațiu și pentru umor și fantezie demonstrând încă o dată de ce este printre cei apreciați regizori ai lumii. Un exemplu de detensionare de atmosferă ar fi scena în care moartea taie copacul – face acest lucru la propriu cu fierăstrăul – în care se afla un circar ambulant care fuge de furia unui soț încornorat. Atunci când realizează că urmează să moară circarul inventează tot felul de povești înduioșătoare pentru a scăpa de soarta sa. Un alt exemplu este atunci când moartea și cavalerul trag la sorți culoarea pieselor pentru partida de șah iar moartea trage culoarea neagră și râde spunând că niciodată nu a tras altceva. Filmul (realizat în 1957 însă la fel de relevant și astăzi) conține tematicile principale ale lui Bergman, care aveau să se regăsească în mai toată opera regizorului: întrebări existențiale despre viață și moarte cât și ideea că singuri care pot scăpa de moarte sunt artiștii pentru că ei au sufletul pur iar darul lor – acela de a distra oamenii – este unul nobil.

Vă așteptăm așadar pe data de 16 octombrie, la ora 20:00, la librăria Șt. O. Iosif la proiecția unuia din cele mai bune filme ale tuturor timpurilor: „A Șaptea Pecete” – un film în regia lui Ingmar Bergman. Intrarea este liberă!

One Comment

  • Alexandra 12/10/2015 at 3:34 pm

    Foarte multe site-uri in care sunt prezente notele criticilor cat si ale oamenilor au spus ca Inchisoarea Ingerilor este cel mai bun film. L-am vazut si il pot clasa printre primele pozitii insa, cum e mentionat si aici, gusturile difera si nu pot spune ca nu sunt si altele mai bune(din perspectiva mea).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *