Neverland

13/12/2015

neverlandÎn filmul lui Nae Caranfil, Filantropica, personajul jucat de Gheorghe Dinică, acel secenarist şarmant al cerşetoriei organizate, cinic şi imbatabil îi ţine o lecţie de filosofia demnităţii profesorului de limba română, interpretat de Mircea Diaconu (care refuza să devină părtaş la o escrocherie, motivând că are totuşi… demnitate) : Tu la banii tăi îţi permiţi să ai demnitate? Demnitatea ta să ţi-o bagi matale în poponeţ, până nu ţi-o bagă alţii pe a lor. Demnitatea profesorului, a omului cinstit într-o ţară stăpânită de bani şi latifundiari nevertebraţi pare o glumă proastă, atunci când prosperitatea muncită este un vis mult prea greu de atins. Mi-a revenit în minte valabilitatea savuros de tragică a replicii lui Dinică atunci când am început să citesc cel de-al doilea roman al lui Radu Găvan, publicat tot la Editura Herg Benet, după ameţitorul debut Exorcizat.

Neverland împleteşte două fire narative, într-un ritm extrem de alert, alternativ, aparent fără legătură unul cu cealălalt: primul, cel al profesorului de literatură Anton, rămas văduv, nevoit să îşi îngrijească singur fetiţa, luptându-se să supravieţuiască într-o lume opacă la meritocraţie şi cel de-al doilea, al unui băiat cu un destin violent, care traversează cele mai inumane experienţe (abuzuri fizice şi psihice) până ajunge la închisoare şi are parte de o întâlnire care îi va schimba destinul. În povestea lui Anton am regăsit ecoul replicii lui Gheorghe Dinică, de care aminteam. Cadru didactic la universitate, trăind senzaţia ratării de mai multe ori în viaţă (de la adolescenţa care a ocolit interacţiunile umane şi până la căsnicia marcată de infidelitate şi de moartea brutală a soţiei), Anton se simte la fel de bătrân şi de rece ca o piatră de mormânt. Singura motivaţie reală de a lupta cu cotidianul (care îi întreţine frustrările, nu îi oferă mari recompense nici financiare şi nici profesionale) este fiica lui, Letiţa pe care nu crede că o poate face fericită dar care simte că e singurul reper capabil să îl stabilizeze. Printr-un concurs de împrejurări, Anton îl va întâlni pe Luis, un latifundiar tiranic, genul de baştan-stăpân al cartierului, un taur cu buze groase trăind într-un căsoi de star MTV, cu toată poleiala de opulenţă ostentativă care ascunde violenţă necruţătoare de altfel, al cărui fiu pare să emane afinităţi scriitoriceşti. Anton e angajat pe post de profesor personal al băiatului de bani gata şi recunoaşte de timpuriu, în ciuda eforturilor, mediocritatea învăţăcelului. Trezindu-se în posesia unor sume de bani mari, neaşteptate prin care poate să îi facă bucurii Letiţiei, Anton ezită să îi spună adevărul lui Luis, despre (non)talentul ucenicului scriitor. Protagonistul continuă să îndure umilinţa bogătanului, a boschetarilor care îl jefuiesc fără milă şi a sentimentului de vulnerabilitate dat de incapacitatea de a-şi proteja fiica.

Corzile psihice tensionate la maxim de drama pedagogului care anticipează o nouă ratare, de drama prostituţiei intelectuale dar şi de fragilizarea ultimului său spaţiu de refugiu vor fi în cele din urmă rupte de o serie de evenimente în urma cărora, la fel ca în Exorcizat, demonii interiori vor pune stăpânire pe protagonist, într-o serie de gesturi aparent impulsive şi violente. Doar că în Neverland nu mai vorbim de o încercare de exorcizare, încheiată tragic, ci mai degrabă de o tentativă de recuperare a demnităţii parentale şi umane, de detonare a cercului vicios şi apăsător în care se află, de eliberare de minciună, de suspiciune, de senzaţia de asuprire şi de înfrângere trăită în doze zilnice. Desigur, evadarea violentă a lui Anton şi a fiicei lui din lumea interlopilor îşi are preţul ei pentru că, în ultima parte a romanului extrem de tensionată şi de captivantă prin senzaţia pe care o da cititorului,  de micşorare a unui laţ imaginar, familia fugară va fi urmărită de cel mai de incredere slujior al lui Luis. E vorba de un slujitor virtuos, demn, la rândul său, animat de recunoştinţă şi devotament pentru stăpânul său.

Reuşita finalului narativ din Neverland este magnifică: un decor de film horror, în care violenţa discretă a scenelor este dublată de absurditatea conflictului: o răfuială a celor demni generată de o lume nedemnă, un univers tragic, lipsit de eroi şi antieroi, populat doar de victime peste care triumfă însă inocenţa şi poezia scriiturii. Mai metaforic şi mai subtil, dar mai concentrat, jonglând stilistic cu stăpânire de sine, Radu Găvan montează o scriitură poetică, într-o proză cu accente  psihologice, pe un schelet de thriller. Rezultatul? O combinaţie pe cât de puţin probabilă în aparenţă, pe atât de închegată şi de surprinzătoare în esenţă, sensibilă şi brutală pe care nu ai cum să o uiţi.

NEVERLAND – Radu Găvan – Editura Herg Benet, 2015

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *