Flash-uri din sens opus

07/03/2016

flashAm fost coleg de liceu cu Marian Godină, nu pot spune că l-am cunoscut prea bine şi nici nu am aniticipat în vreun fel,  la acea vreme, afinităţile sale pentru scris  (deşi nu pot să uit ziua în care am susţinut bacalaureatul împreună, în aceeaşi sală). Nu am ştiut nimic de el, o lungă perioadă de timp, până când, acum mai bine de un an un alt coleg de liceu mi-a trimis câteva dintre poveştile anecdotice pe care Marian Godină le postase pe facebook. Atunci am aflat că Marian e poliţist şi că îşi împărtăşeşte într-o manieră originală şi plină de umor, fragmentele din activitatea sa de agent de poliţie, o activitate în care limita dintre comic şi tragic e uneori destul de fină (probabil că e ceva inerent caragialesc în felul în care românii înţeleg raportarea la lege şi autoritate în general, o raportare in care  tocmeala,  iresponsabilitatea,  impresiile de privilegiat s-au împământenit într-o tradiţie nefastă care străbate sute de ani).  Am rămas plăcut impresionat de gramatica ireproşabilă, de stilul fluent, fără înflorituri, dar fără ariditatea unui proces verbal (în fond, vorbeam doar despre o postare pe facebook), de ironia şi umorul strecurate de Marian Godină în compoziţiile sale, regretând chiar, pe undeva că nu am apucat să îl cunosc mai bine încă din perioada liceului.

Nu a trecut mult timp şi Marian Godină a devenit poliţistul fenomen, cu zeci de mii de likeuri pe reţelele de socializare, cu citări în presa scrisă naţională şi cu reportaje la televiziune. După tot mai popularele postări de pe facebook, cu sute şi chiar mii de share-uri, după inaugurarea blogului, era, pe undeva uşor de anticipat că materialele sale vor fi adunate într-un volum şi distribuite într-o formă tipărită.  Un volum care a devenit bestseller încă înainte de apariţie (timing-ul editurii nici că putea fi mai bun) dar care a ajuns să genereze, dincolo de admiraţie şi râsete,  un adevărat curent de presiune instituţională (cât de premeditat, cât de fundamentat e, nu îmi stă în putere să judec, anchetele sunt în derulare în ceea ce priveşte abuzurile superiorilor denunţate de Marian Godină).

Textele poliţistului braşovean evocă, în manieră acidă şi tonică în acelaşi timp, în compoziţii lipsite de pretenţii, dar închegate, uşor de parcurs şi cât se poate de pitoreşti, fragmente din biografia autorului (momentul admiterii, primele zile la şcoala de poliţie, cu toate iluziile şi deziluziile asociate), fragmente din activitatea sa profesională :întâlnirea cu tot felul de categorii de şoferi care aproximează câte ceva din mentalităţile româneşti extrem de răspândite – citind volumul lui Godină realizezi într-adevăr ce oglindă bună este şoseaua pentru nivelul de civilizaţie al unui popor – mai toţi au în comun o lipsă crasă de asumare a responsabilităţii, fie că vorbim de încercări de tocmeală, de flirt, de apelul la pile. Nici de cealaltă parte a “baricadei” lucrurile nu sunt întotdeauna mai promiţătoare: şi acolo există instructori răutăcioşi, colegi zgârciţi sau superiori abuzivi (ceea ce nu exclude existenţa solidarităţii, camaraderiei şi onestităţii în mediul poliţienesc, aşa cum dezvăluie o altă parte a schiţelor lui Godină). Există şi câteva texte nostalgice, senisible, poate puţin naive,  în care autorul îşi dezvăluie latura vulnerabilă, iluziile şi deziluziile amoroase (care, în mod surprinzător, mie mi s-a părut că îşi găsesc loc în volum, echilibrează tonul pontos al celorlalte texte).

Sunt incluse, de asemenea şi câteva compoziţii care vorbesc despre provocările activităţii de poliţist, e un text care oferă niste repere elementare care să facă mai civilizată comunicarea dintre şoferi şi poliţişti. Majoritatea compoziţiilor sunt construite pe un calapod similar: întâmplări cu cheie de dezlegare cel mai adesea umoristică, la final (poveşti cu twist, dacă le pot spune aşa) în care prezenţa de spirit a protagonistului, uenori a şoferilor sau a celorlalte personaje dau în cele din urmă lovitura. Ceea ce e plăcut în textele lui Marian Godină e că nu cultivă prejudecăţi (ba chiar biografia sa le înfruntă: elevul cu rezultate mediocre care nu poate ajunge departe, poliţistul care musai să fie corupt şi prost etc) şi păstrează o manieră echilibrată în abordare: nu îl regăseşti pe poziţii arogante în faţa contravenineţilor, trăieşti alături de el momentele de slăbiciune, de nesiguranţă în faţa unor provocări. Desigur, reţeta pe care o propune Marian Godină în FLASHURI DIN SENS OPUS nu e nouă dar beneficiază de amprenta autenticităţii: poveştile vin, de data aceasta,  chiar de la un poliţist, care, iată dezvăluie că poate să îşi asume inteligenta si vulnerabilitatea fără complexe,  că poate să râdă la fel de mult cât poate să îşi ia profesia în serios, că nu se confundă cu imaginea rigidă, de o formalitate crispată, uneori frizând prin seriozitate şi plinătate de sine ridicolul pe care dictatura comunistă şi mai apoi, modelul impus de grupul Vacanţa Mare le-au cultivat.

Nu ştiu cât de reale sunt abuzurile denunţate de Marian Godină, în ultima parte a cărţii (cea care a stârnit controversele deja mediatizate), nu ştiu cât de reprezentativ este Marian Godină pentru pretinsele prototipuri de presiuni pe care sunt nevoiţi să le îndure cei care lucrează în structurile Ministerului de Interne (deşi, data fiind istoria noastră recentă şi alte scandaluri care au demascat consecinţele corupţiei din sistem, se ridică nişte întrebări pertinente în această privinţă). Nu pentru a mă revolta monstruos am citit acest volum, dimpotrivă. Personal, m-am bucurat pentru reuşita meritată a unui coleg de liceu, am remarcat cum onestitatea şi pasiunea pot fi temelia unei reţete de succes (să vinzi, în calitate de debutant care nici nu îşi asumă statutul de scriitor, mii de exemplare dintr-un singur volum, într-un timp atât de scurt,  e o performanţă) şi cum o simplă carte şi câteva postări pe facebook pot pregăti un cutremur instituţional şi, nu în ultimul rând, cum exasperantul şi nemuritorul Garcea a căpătat în sfârşit o alternativă de reprezentare colectivă (involuntară sau premeditată, asta ţine deja de teoria conspiraţiei şi nu cred că e atât de important).

Toate aceste fenomene legate de cartea lui Marian Godină probabil că sunt remarcabile în contextul unei societăţi disfuncţionale, în care profesionalismul pe de o parte şi dimensiunea umană a unor profesii sunt încă greu tolerate. Poate că la momentul în care ele vor fi acceptate şi promovate drept fireşti, când autorităţile publice vor  ajunge să inspire în primul rând încredere dar şi când atitudinea românilor faţă de lege va căpăta uniformitatea corespunzătoare, poate atunci nu vom mai avea nevoie de flash-uri din sens opus. Până atunci,  poate chiar umorul se va dovedi,  la rândul său, nu doar un mijloc de eliberare pe termen scurt (din acest punct de vedere, cartea lui Marian Godină îşi atinge ţinta), ci poate, pe termen lung,  un instrument de a anticipa, cu paşi mici, schimbările pe care le aşteptăm de ani de zile.

FLASH-URI DIN SENS OPUS – Marian Godina – Editura Curtea Veche, 2016

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *