Mihai Eminescu, Romanul absolut. Facerea si desfacerea unui mit

22/03/2016

eminescuProbabil sunt prea puţine nume în cultura română care să reuşească să stârnească reacţii viscerale, doar prin pronunţarea lor, de la deferenţă anticipată în înclinarea capului, la extaz toal sau dimpotrivă la exasperare şi agonie. Este, fără îndoială, cazul poetului Mihai Eminescu. Auzim de el încă de dinainte de grădiniţă, de când suntem adormiţi cu adaptări ale cântecelor de leagăn (mie unul mi s-a cântat Somnoroase păsărele), îl reîntâlnim în şcoala primară, apoi gimnazială, apoi liceală, cu poezii istorice, cu poezii despre natură, poezii şi proze metafizice. Eminescu e prezent în cultura populară, oriunde se fac topuri care implică figuri reprezentative pentru România, figuri care să aproximeze simbolic ce înseamnă să fii român.  Întâmplător sau nu, imaginea lui Eminescu a ajuns imortalizată pe bancnota cu cea mai mare valoare pusă în circulaţia monetară din România. De când eşti mic înveţi că nu poţi rămâne indiferent în ceea ce-l priveşte pe Eminescu. Dacă sistemul educaţional funcţionează şi dacă mai ai măcar o naivă şi ipotetică simpatie pentru poezie, ajungi să îl citeşti şi să-l respecţi, altfel ajungi să îl priveşti ca pe un bibelou despre care ştii că e frumos dar nu ştii exact la ce foloseşte şi ce relevanţă mai are, dacă nu cumva ajungi să te revolţi in raport cu felul în care figura şi opera poetului sunt supralicitate extatic. Suntem înconjuraţi de mitologia eminesciană, suntem mândri, patetici sau poate nedumeriţi. Cum am ajuns aici? Mai bine de o sută de ani de mitologie asamblată sistematic, surprinzător, într-o unanimitate aproape delirantă pe care cunoscutul vânător de mituri şi explorator al imaginarului colectiv, Lucian Boia, o analizează în volumul apărut la Editura Humanitas.

Folosind o abordare cronologică, Lucian Boia urmăreşte parcursul reprezentarii lui  Mihai Eminescu de la statutul de poet afirmat la Junimea, prin contribuţia decisivă a lui Titu Maiorescu la statutul de simbol autohton, de român absolut, întruchiparea idealurilor şi potenţialului naţional. Apreciat pentru creaţiile sale lirice dar şi criticat iniţial pentru ipostazierea eroticului, pentru pesimismul său, Eminescu începe să cunoască un trend aproape exclusiv ascendent după moartea sa, după momentul în care intră în manualele şcolare. Câţiva contestatari îl mai surprind, palid, drept trivial, obscen, nepatriot, dezechilibrat, însă odată cu intrarea în secolul XX, putem vorbi de inaugurarea marelui şantier eminescian. Descoperirea şi publicarea manuscriselor îl transformă pe Eminescu în naţionalistul cunoscător al românilor, preocupat de destinul neamului. Eminescu devine al tuturor şi lecturile poeziilor dar şi a publicisticii sale cunosc etaje nebănuite de receptare: unii îl citesc în cheie pur economică, alţii văd în Sărmanul Dionis anticiparea teoriei lui Einstein.

Perioada interbelică aduce o aparentă umbrire a mitului eminsecian integral, Ştefan Zeletin şi Eugen Lovinescu criticând excesele xenofobe şi naţionaliste din zona publicistică, însă unanimitatea în ceea ce priveşte contribuţiile poetice rămâne nezdruncinată. Între anii 30 şi 40 Eminescu devine expresia integrală a sufletului românesc, se vorbeşte de optimismul eminescian şi încrederea eminesciană în viitorul românesc (la antipodul pesimismului identificat  la finalul secolului XIX), legionarii află o etică dacică în perspectivele poetului romantic şi îl aşază pe Eminescu printre sfinţi. Vianu, Caracostea Perpessicius şi mai ales George Călinescu (cel despre care Boia sugerează că ar fi desăvârşit veşnicia lui Eminescu) îl validează pe Eminescu drept firesc în universalitatea sa. După ce a fost revendicat de naţionalişti şi de ortodocşii agrarieni, mitul eminescian e prelucrat apoi în beneficiul cauzei comuniste. Celebrarea centenarului eminescian din anii 50 e întrepinsă de o parte şi de alta a Cortinei de Fier: comunişti şi anticomunişti îl sărbătoresc pe Eminescu. Sosirea lui Ceauşescu la putere şi trecerea României de la faza prosovietică la naţionalism nu ştirbesc admiraţia eminesciană: Ion Negoiţescu apreciază postumele poetului ca fiind mai valoroase, Constantin Noica surprinde excepţionalitatea poetului prin aspiraţia sa spre totalitate, Edgar Papu, Geo Bogza îl proiectează şi ei în zona cosmică. Apogeul mitologic începe să se cutremure după 1990, odată cu liberalizarea opiniilor, odată cu încercările extrem de controversate de a relativiza un mit întărit de decade întregi de proiecţii absolutizante cvasiunanime.

Astăzi, aşa cum sugerează Boia, se simte o fractură în mitul eminescian: există şi acum o aripă a intelectualităţii care îl consideră integral valabil, prin toată opera (inclusiv texte care anticipează teoria relativităţii, Holocaustul, al Doilea Război Mondial) dar există şi cei care apreciază selectiv creaţia eminesciană. Mitul din jurul operei lui Eminescu s-a amestecat, în atâtea decade cu mitul tesut in jurul personalităţii lui Eminescu. Rezultatul este cel puţin surprinzător: admiraţia eminesciană pare să se autoîntreţină într-o continuitate de invidiat, aproape imună la schimbările istorice, la adversităţile ideologice, mereu potrivită să acopere o nevoie de legitimare a unui regim, a unui adevăr despre români, a unei noi ere. Eminescu a devenit fără îndoială o oglindă în care românii au proiectat ce au vrut, cel mai adesea aspiraţiile şi complexele unei culturi mici şi nesigure, aflată mereu în curs de afirmare. Dincolo de mit se află, acoperit de cine ştie câte straturi de obsesii adulatoare, conspiraţioniste, idolatrizante un remarcabil poet romantic… care, în mod curios, nu ştim exact ce relevanţă îşi mai păstrează astăzi pentru românul de rând. Dar, aşa cum pare să sugereze analiza lui Lucian Boia, probabil că am avut (şi poate mai avem) mai multă nevoie de mitologie, decât de poezie.

Va asteptam la lansarea acestui volum, SAMBATA, 26.03.2016,  ora 13,  la Business Park Brasov, in prezenta autorului, in cadrul Targului International de Carte si Muzica de la Brasov!

MIHAI EMINESCU, ROMANUL ABSOLUT. FACEREA SI DESFACEREA UNUI MIT – Lucian Boia, Editura Humanitas, 2016

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *