Nicu Alifantis: “Acele versuri pe care Nichita mi le-a spus intr-o noapte de aprilie, au insemnat pentru mine un urias cec in alb…”

29/03/2016

Un reper al istoriei muzicale româneşti, un artist complex şi complet, cu o carieră impresionantă, dar şi un scriitor subtil,  NICU ALIFANTIS ne povesteşte mai multe despre biblioteca sa, dragostea pentru poezie şi multe altele, în interviul care urmează.

LIBRIS.RO: De mult timp nu mai vorbim doar de muzicianul Nicu Alifantis, ci și de poetul Nicu Alifantis. Privind cariera dumneavoastra îndelungată vă simțiți mai degrabă muzician sau scriitor?

NICU ALIFANTIS: Fără-ndoială, muzica este cea care m-a consacrat, însă, la fel de adevărat este că fără poezia pe care am cântat-o, aceasta, probabil n-ar fi avut aceeași valoare. La mine, eliberarea de stare, de sentimente, de trăiri pe care o fac prin muzică e foarte intensă. Uneori mi se-ntâmplă să mă joc cu cuvintele, însă e un alt tip de eliberare, dar nu mi-am făcut un obicei din a-mi cânta propria poezie. De aceea cred că e mult spus Alifantis scriitor sau poet. Din acest motiv am ales să fiu doar un umil slujbaș la curtea poeziei valoroase, clasice sau contemporane și-atât.

LIBRIS.RO: Care este definiția artistului, din punctul dvs. de vedere?

NICU ALIFANTIS: O persoană care-și așează harul și menirea înaintea propriei sale existențe. Artistul din punct de vedere uman este efemer. Ceea ce trebuie să dăinuie este arta sa.

alifantis

LIBRIS.RO: De ce iubiți atât de mult poezia?

NICUL ALIFANTIS: Din respect pentru poeți. Doar ei pot spune atât de frumos și atât de diferit aceleași lucruri ca și noi, culmea, cu aceleași cuvinte, dar parcă într-un alt grai. Și-atunci cum să nu iubești poezia?

LIBRIS.RO: Declarați într-un interviu că “orice poezie are muzica ei”. Trebuie să ai o ureche specială ca să „auzi” muzica din poezie?

NICU ALIFANTIS: Așa e. Orice poezie are muzica ei, însă nu cred că aceasta se poate auzi neapărat cu urechile. Cred că ea se percepe cu acel simț pe care ți l-a dat Dumnezeu să poți scoate la lumină ceea ce numai poetul a vrut să spună ori să audă. Poate din acest motiv poeții nu știu a-și spune poeziile. Ei le declamă într-un fel atât de personal, încât parcă auzi o muzică ce vine de-undeva, de nu știi unde…

LIBRIS.RO: Sunteți bibliofil? Cum arată biblioteca dumneavoastră? Câte volume conține? Care este cea mai valoroasă carte pe care o aveți în biblioteca? Care este cartea, din biblioteca personală, pe care o îndrăgiți cel mai mult? De ce?

NICU ALIFANTIS: Am cumpărat și cumpăr multe cărți. Mult mai multe decât îmi permite, din păcate, timpul să citesc. Din când în când îmi fac ordine în bibliotecă. O parte din cărțile citite le dau altora, le păstrez doar pe cele necitite și pe cele ce mi s-au lipit de suflet. Apoi iau altele și tot așa. Cărțile pe care le-am păstrat au valoare fie sentimentală, fie literară. Pe unele le-am primit cu autograf, din altele s-au născut cântece, unele sunt vechi, altele frumos făcute. Pentru mine asta înseamnă foarte mult. Așa am ajuns să port o stimă deosebită librarilor, bibliotecarilor și anticarilor cu-adevărat împătimiți, dedicați meseriei lor. Din păcate, aceștia sunt o specie pe cale de dispariție.

 LIBRIS.RO: Toată viața dvs. s-a desfășurat și se desfășoară în lumea culturală: teatru, film, spectacole, muzică de calitate. Ce s-a schimbat, din punct de vedere cultural, în România, în ultimii 25 de ani?

NICU ALIFANTIS: Multe. Unele în bine, altele în rău, însă cel mai tare mă bucură că încă mai persistă aplecarea spre cultură ori spre actul cultural, indiferent de gen. Faptul că sălile de spectacol sunt din ce în ce mai des populate de tineri este îmbucurător, cum la fel de minunat mi se pare că vechile generații n-au obosit încă și nu s-au lepădat de vechile și bunele obiceiuri. Cel mai mare câștig mi se pare accesul la informație care a explodat după 1990, iar cel mai mare minus am putea spune că ar fi balastul informativ, pe care unii n-au reușit să-l dea de-oparte.

LIBRIS.RO: E important să avem ore de muzică în scoli? Care este cea mai importanta lecție pe care ne-o dă muzica?

NICU ALIFANTIS:  Descoperirea și educarea frumosului, a bunului gust, a bunului simț, a talentului oricare ar fi el trebuie, după părerea mea să persiste ca discipline obligatorii pe toată durata stagiului școlar, iar mai apoi pe tot parcursul vieții noastre. Numai așa putem clădi o nație frumoasă, sănătoasă, educată.

 LIBRIS.RO: În afară de poezie, ce vă place să citiți?

NICU ALIFANTIS: Orice. Ca și muzica, lectura trebuie să fie din toate genurile. Numai așa putem să decidem să păstrăm ceea ce ne place și ce dăm de-o parte ce nu-i pe gustul nostru, dar să și respectăm alegerile celorlalți.

 LIBRIS.RO: Mai aplecați urechea asupra artiștilor nou apăruți? Vi se întâmplă să intrați în vreo cafenea de live music doar pentru a lua pulsul “străzii”?

NICU ALIFANTIS: Este obligatoriu, altfel cum poți exista în breaslă? Pentru a putea avea o părere, pentru a lăuda sau critica produsul artistic al cuiva, trebuie să fii în cunoștință de cauză. Altfel riști să devi un simplu ciufut și cârcotaș!

LIBRIS.RO: Când vine vorba de muzica imprimată, ce preferați: banda de magnetofon, vinilul, caseta audio sau cd-ul?

NICU ALIFANTIS: Rămân, fără doar și poate, adeptul suportului analog, oricare ar fi el. Asta nu înseamnă că nu agreez tehnologia modernă, digitală. Trăim totuși astăzi și nu ne putem împotrivi acestui fapt. Mi-aș permite o întrebare. Oare de ce au revenit vinyl-urile pe piață și sunt din ce în ce mai căutate și, nu numai de colecționari? Pentru că au acea căldură pe care n-o regăsești în acuratețea CD-ului, așa cum nu găsești în muzica făcută cu perfecțiunea computerelor și sintetizatoarelor, acea eroarea umană atât de firească și dătătoare de emoție a muzicianului.

LIBRIS.RO: Ce simte un artist când un poet ca Nichita Stănescu îi spune atât de frumos: “Când cântă, parcă moare o taină dintr-un grec”?

NICU ALIFANTIS: Probabil că trăiești acel sentiment în care îți vine să iei la întâmplare prima pală de vânt și să te lași purtat de ea în înaltul cerului, ca mai apoi să cazi și să te aduni pentru a realiza cât de mult de obligă o astfel de spunere. Acele versuri pe care Nichita mi le-a spus într-o noapte de aprilie a anului 1983, au însemnat pentru mine un uriaș cec în alb, o imensă motivație în a-mi duce mai departe menirea.

LIBRIS.RO: O ultimă întrebare luată de pe buzele multor melomani (inclusiv alor mele): cine-s mai frumoși? Oamenii? Ploaia?

NICU ALIFANTIS: Obligatoriu oamenii, dar și ploaia are rostul ei. Alenea la care te îndeamnă te face a vedea  printre stropi parcă cu alți ochi oamenii….

Interviu acordat de Nicu Alifantis pentru www.libris.ro

 

 

 

 

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *