Despre psihologia emigrantului… la Clubul de Lectura

23/04/2016

În contextul tulbure traversat de Europa, al ciocnirii cu valul de emigranți, al tensiunilor generate de amenințarea teroristă, am găsit temeiuri rezonabile și fertile de discuție, de îndoială, de interogație într-un roman care explorează nuanțat condiția și psihologia celor care și-au părăsit țara pentru a ajunge într-un loc mai bun.

VINERI, 22.04.2016, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov am găzduit o nouă ediție a CLUBULUI DE LECTURĂ, la care am schimbat impresii pe marginea romanului semnat de Margaret Manzzatini, MAREA, DIMINEAȚA (Editura Polirom, 2016).

20160422_185811

Am deschis evenimentul sugerând că autoarea volumului supus atenției pare să întrerpindă, prin mijloace literare, schița unui studiu care împrumută ceva din cercetarea empirică: ia două familii care împărtășesc trăsături similare și le compară experiențele, la zeci de ani distanță, în situații similare. Această abordare simetrică a personajelor care trăiesc sau au trăit necesitatea migrației, deși e integrată în două fire narative despărțite de câteva decenii, vine să avanseze impactul similar asupra celor surprinși de istorie. Mazzantini subliniază fractura dintre nivelul macroscopic, al luptelor și revanșelor ideologice care redesenează harta globului, organizarea socială și destinele individuale ale celor nevoiți să suporte consecințele violente ale unor rivalități de care sunt complet străini.

Unii dintre cititori și-au pus întrebări legate de ascensiunea dictaturii lui Gaddafi în Libia, de condițiile de posibilitate ale venirii la putere al conducătorilor cu mână de fier din statele arabe, căutând răspunsurile și în reușita mișcării legionare din România în perioada interbelică, in exploatarea  lipsei de credibilitate a unor profile de politicieni ai vremurilor respective. Horia Nilescu a fost impresionat de povestea cu potențial oferită de Mazzantini, care ar fi putut fi aprofundată și extinsă mai mult, mai ales că ipostaziază situația ironică a celui întors în propria sa țară, acolo unde ajunge să se simtă mai străin decât în colonia în care a fost trimis de regimul politic anterior.

S-a discutat despre transformarea statelor arabe, de evoluția de la condiția modestă, pașnică și tolerantă, capabilă să integreze alte populații, la agresivitatea naționalistă și religioasă de mai târziu, despre felul în care descoperirea utilității petrolului a schimbat politicile regionale. Unii cititori au fost de părere că romanul lui Mazzantini dărâmă mitul emigranților integrați după mai multe generații: chiar și Vito, născut și cresut în Sicilia nu pare să fie adaptat și aderent la realitățile din Catania.

S-a discutat despre ce înseamnă să te simți acasă, despre cum reacționează oamenii în situații extreme și cum sunt capabili să treacă peste diferențele culturale și de clasă (s-a exemplificat, în acest sens, prin cazul deportărilor din Bărăgan, când cei abandonați acolo de comuniști au fost ajutați de localnici să își construiască locuințe).  S-a discutat și despre personajele colective ale romanului: deșertul și marea, refugiul neutru al emigranților, refugiul mereu constant, previzibil, chiar și în dimensiunea sa amenințătoare și riscantă.

Am schimbat impresii despre felul în care putem reacționa, despre încercările de a empatiza cu cei care și-au pierdut un nume și o demnitate în momentul în care au fost dezrădăcinați. Ne revedem luna viitoare!

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *