Cunoscutul scriitor şi psihiatru american, Irvin D Yalom, aflat la impresionanta vârstă de 84 ani este cât se poate de activ: scrie mult şi oferă încă şedinţe de psihoterapie . Ai putea crede că, după jumătate de secol de carieră, orice profesionist stăpâneşte cu lejeritate tehnicile, abordările şi evoluţia situaţiilor cu care se confruntă, chiar şi într-un domeniu complex, dinamic şi plin de provocări, aşa cum este psihiterapia. Cu toate acestea, poveştile de psihoterapie pe care Yalom le împărtăşeşte, cea mai recentă colecţie cuprinsă în volumul Efemeride, tradus şi publicat în limba română la Editura Vellant, ne demonstrează faptul că autorul american are, alături de pacienţii săi, atâtea de învăţat din felul în care cei aflaţi în dificultate ajung să se confrunte şi să îşi asume condiţia de muritori.
Volumul se adresează, deopotrivă publicului larg şi specialiştilor în psihoterapie. Este meritoriu şi admirabil felul în care Yalom îşi repovesteşte cazurile (sau mai degrabă întâlnirile) într-o manieră suficient de accesibilă şi palpitantă, astfel încât atât cititorii obişnuiţi, cat şi psihoterapeuţii sau cei care lucrează în domeniul sănătăţii mentale să găsească repere pe care să le valorifice, fie în dezvoltarea personală, fie în cea profesională. Căci temerile şi problemele cu care se confruntă pacienţii lui Yalom sunt, în cele din urmă, universale iar strategiile nu îmbracă un caracter tehnic şi instrumental, ci păstrează spiritul unei abordări holistice, o abordare care nu reduce pacienţii la diagnostice înguste.
Majoritatea cazurilor prezentate sunt ale unor pacienţi care au benefeciat de sesiuni terapeutice scurte, dar de impact. Unul dintre pacienţi, aparent confruntat cu blocajul scriitorului caută în Yalom un partener de corespondenţă pe teme intelectuale şi validarea importanţei sale ca intelectual. Un bancher de succes, bogat, familist şi încă tânăr caută să facă faţă pierderii mentorului său şi să recunoască acel caracter fragmentat al realităţii. O balerină ajunsă la vârsta pensionării încearcă să depăşească tentaţia de a-şi eterniza tinereţea, singura perioadă pe care o consideră viaţă reală. Un medic radiolog descoperă că se foloseşte de sex (singurul somnifer care îl ajută să adoarmă) pentru a neutraliza anxietatea pe care o resimte, deghizat, faţă de moarte. Un director general, cu o biografie profesională variată şi impresionantă pare blocat în indecizie şi pare obsedat de spontaneitate, refuzând să se supună oricărui program, încercând prin aceste gesturi să-şi marginalizaze caracterul trecător. O pacientă suferind de cancer chiar dacă nu reuşeşte să ducă la bun sfârşit un plan de călătorie în jurul lumii, găseşte în terapie resursele pentru a decide să devină un pionier al morţii care ştie să trăiască în prezent. Doi pacienţi complet diferiţi descoperă relevanţa rezolutivă la problemele lor a scrierilor lui Marc Aureliu, celebrul om politic roman şi filosof stoic. Pe lângă condensarea dialogurilor şi exerciţiul conştientizării, al posibilelor valenţe terapeutice pe care pacienţii le descoperă în cursul întâlnirilor, Yalom pune în evidenţă, aşa cum ne-a obişnuit, impactul acestui proces asupra terapeutului. Psihiatrul american reflectează asupra privilegiului terapeutului în ceea ce priveşte cunoaşterea pacientului (cunoaşte un terapeut pacientul mai bine decât prietenii celui aflat în suferinţă?), despre alegerea de a se baza pe experienţă şi intuiţii, în detrimentul tehnicilor rigide, în procesul terapiei, despre riscurile diagnosticului unidimensional, despre confruntarea cu anxietatea în faţa morţii (care nu poate fi depăşită complet), despre limitele curiozităţii terapeutului care pot să nu fie întotdeauna în avantajul pacientului, despre tentaţia de a compara experienţele terapeutice şi de a le antrena în terapia altor pacienţi.
Yalom nu conteneşte să rămână uimit şi încântat. În fond, eficienţa terapiei, aşa cum sugerează autorul american nu e legată neapărat e o anumită interpretare sau de o anumită intervenţie a terapeutului ci de însăşi relaţia, întâlnirea dintre doi oameni dispuşi să se asculte şi să se exploreze până la capăt. Pentru unul dintre pacienţi recomandarea de a găsi un anume contabil care să administreze o viaţă haotică s-a dovedit a fi salvatoare, pentru o altă pacientă recomandarea făcută în spital de o asistente care a ajuns, la rândul ei în faţa lui Yalom i-a dăruit motivaţie de a trăi, pentru pacienţii prezentaţi în ultimul capitol, fraze cheie din cartea lui Marc Aureliu (Gânduri către sine însuşi) au avut un efect cathartic etc. Nu întotdeauna terapeutul poate anticipa ce anume va folosi pacientului din terapia pe care o desfăşoară, nu există un raport de putere unidirecţional între pacient şi terapeut (Yalom îşi surprinde pacienţii când le oferă posibilitatea de a-l întreba la rândul lor, ceea ce doresc să afle). Terapia, văzută ca un proces necesar al confruntării cu datul existenţial distribuit echitabil, fiecăruia dintre noi, e de fapt o călătorie a cunoaşterii pe care terapeutul şi pacientul o parcurg împreună în aceeaşi barcă, o călătorie care nu se încheie arbitrar odată cu pensionarea sau retragerea din activitatea profesională, ci continuă atâta timp cât minţile îşi păstrează curiozitatea, atâta timp cât condiţia efemerităţii noastre ne urmăreşte inevitabil şi ne alimentează anxietăţile, atâta timp cât tocmai această condiţie care ne predispune la suferinţă ne păstrează dimensiunea de potenţiali pacienţi întreaga viaţă.
EFEMERIDE – Irvin Yalom – Editura Vellant, 2015
Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.
