Statut si anxietate

04/07/2016

statutDorința pentru un statut social poate fi considerată un motor al competiției, care ne ambiționează, care ne motivează să ne dorim mai mult de la noi înșine și de la ceilalți, să fim perseverenți în atingerea scopurilor, în dezvoltarea noastră personală și profesională. Aceeași dorință pentru un statut social este însă și generatoare de anxietate, de comparații toxice, o sursă constantă de frustrări și de nemulțumire cronică, sau, dimpotrivă de aroganță, cinism și atitudini ostentative. Unul dintre cele mai sensibile, controversate subiecte ale epocii contemporane (dar o problemă care traversează de fapt întreaga istorie a umanității), cel al statutului social este abordat, cu îngăduință, ironie și imaginație de cunoscutul filosof, Alain de Botton, într-un nou volum provocator, publicat de Editura Vellant.

În primele capitole, scriitorul care a pus bazele proiectului The School of Life caută să înțeleagă importanța statutului social pentru fiecare individ. În viziunea lui Alain de Botton, statutul social este expresia uneia dintre cele două mari aspirații spre iubire ale omului socializat: prima este aceea a aflării iubirii împărtășite cu un partener, a doua (adesea tabuizată) este aceea de a fi iubit de cei din jurul nostru (de a primi  din partea celorlalți cantiatatea de respect și sensibilitate față de existența noastră proprie ). Așa cum sugerează autorul Eseurilor de îndrăgostit, suferim de o nesiguranță congenitală privitoare la propria noastră valoare, avem nevoie de societate pentru a stabili semnificația valorii noastre într-o anumită măsură iar această nesiguranță e alimentată de faptul că poziția în societate determină câtă dragoste urmează să primim din partea celor din jur. Însă această condiționare ne rănește (mai ales că, în copilărie suntem obișnuiți să primim adesea afecțiune necondiționată), mai ales în contextul în care întâlnirea cu un snob ne amintește de faptul că, uneori, pare să conteze mai puțin cine suntem cu adevărat, cât mai degrabă afișarea unor calități și ritualuri acceptate social, atunci când căutăm validarea din partea semenilor.

Evoluția percepției asupra statutului social a suferit o mare mutație: dacă până în secolele XVIII – XIX imaginea bogaților și a săracilor putea fi sistematizată în câteva idei: există o interdependență între bogați și săraci pentru funcționarea societății (iar săracii nu au nicio vină pentru condiția lor), sărăcia și bogăția nu sunt garanți ai valorii morale, averea bogaților este adesea un rezultat nemeritat: al mostenirii sau chiar al furtului și exploatării – intr-o perspectiva marxista- aceste idei au fundamentat consolări esențiale pentru cei puțini avuți: săracii contribuie la crearea bunăstării, în fața divinității averea nu contează, bogații nu sunt demni de respect.

Mutația adusă  de Iluminism și revoluția industrială a condensat o schimbare a raportului bogați-săraci: ideea că bogații sunt de fapt folositori social (prin risipa lor creează de fapt locuri de muncă), înlocuirea treptată a disjuncției dintre avere și morală (pe măsură ce meritocrația a devenit posibilă și vechile ierarhii transmise ereditar au fost înlocuite de oamenii îmbogățiți prin propriile lor talente și forțe), ideea că cei săraci își merită sărăcia (antrenată de o combinație toxică de meritocratism și darwinism social). În ciuda faptului că astăzi trăim într-o lume care moștenește aceste idei ale societăților industriale, în care există o culpabilizare a celor săraci, pe fondul transformării meritocratice, și, implicit un sentiment de anxietate și marginalizare derivat din acestea, stima oferită de societate depinde de fapt de o serie de elemente imprevizibile: talentul (pe care nu îl putem valorifica mereu la comandă, la superlativ), norocul, atitudinea angajatorilor, profitabilitatea urmărită de angajatori (presiunea pentru noi și calitate înaltă distruge încrederea în integralitatea calității unui serviciu prestat de un angajat într-o viață).

Soluțiile pentru reducerea obsesiei pentru statut, într-o epocă în care aceasta pare a fi singura busolă către obținerea stimei și implicit a dragostei condiționate după care tânjim sunt analizate de Alain de Botton, urmărind felul în care filosofia, arta și politica au reușit să modeleze și să revoluționeze problema statutului social. Din filosofie putem să ne inspirăm chiar de la antici și să apelăm la gândirea critică (și la o mică doză de mizantropie) atunci când suntem desconsiderați de ceilalți: e adevărat ce cred ceilalți despre noi? Sunt ei demni de încredere atunci când ne minimalizează? Apelând la artă, ne putem lăsa inspirați de marile tragedii ale literaturii (care ne învață cât de complexă este percepția înfrângerii și a eșecului), dar și de comedie (a dezvolta un simț al umorului, a cultiva spiritul glumei înseamnă  să rostim și să percepem adevăruri amare care, așezate într-o conversație serioasă ne-ar răni). Evaluând standardele socio-politice care defineau respectabilitatea socială în trecut putem observa varietatea acestora: de la vigoarea spartană, la ascetismul medieval, la machismul cruciat și la gentlemanul afacerist care știe să danseze, e clar că statutul demn de respect a evoluat în funcție de necesitățile contextuale ( de exemplu, când societatea avea nevoie de siguranță, a investit respect mai degrabă în militari). Astăzi însă respectabilitatea socială e definită îngust, mai ales prin capacitatea de a face bani (acumularea materială ca împlinire supremă). A face mulți bani configurează deopotrivă fundamentul credibilității sociale (ești o persoană de nădejde, într-o societate meritocratică) dar și cel al fericrii (prin bunurile și serviciile la care ai acces și care îți ușurează viața). Dar, așa cum atrage atenția Alain de Botton dorințele noastre ar putea avea o sursă artificială (privind printr-o perspectivă rousseauistă), nu ne aparțin ci sunt create de societate, discernământul nostru este discutabil când vine vorba să evaluăm ce ne dorim cu adevărat (deși presa de scandal și fabricanții de produse cu potențial toxic doresc să ne flateze în a ne face să credem contrariul), interpretăm adesea greșit satisfacția pe care o anumită poziție în carieră sau un anumit obiect ni le pot aduce.

Tocmai de aceea, așa cum sugerează de Botton, ar trebui să dezarmăm unele dintre dorințele considerate drept firești și naturale în grupurile noastre de referință și să căutăm substratul lor ideologic și sursa lor (s-ar putea să constatăm că, de fapt, sunt străine de noi). Nu în ultimul rând Alain de Botton subliniază felul în care creștinismul și boemii ne pot inspira pentru a neutraliza anxietățile legate de statut. Pornind de la povestea cadru a lui Tolstoi, Moartea lui Ivan Ilici (prototipul omului care realizează că și-a irosit viața, că a fost îndrăgit strict pentru statutul său și nu pentru firea sa adevărată), filosoful anglosaxon analizează felul în care conștientizarea propriei noastre fragilități și mortalități ne poate diminua obsesiile legate de statut: arta deșertăciunilor (acele tablouri populare într-o anumită perioadă istorică, ce includeau mereu o clepsidră și un craniu, alături de alte simboluri ale vanității), privitul ruinelor, al spațiilor gigante, al deșerturilor toate acestea ne pot aminti consolator de cât de puțin contează ambițiile noastre mărețe privite prin prisma eternității. Vizita bisericilor (spațiile a căror miză a fost aceea de a gloi mintea umană de proiecte egoiste) poate fi un prilej de a contempla prioritățile spirituale în detrimentul celor materiale. Nu în ultimul rând, de la boemi (adică acea categorie care, la origine, nu corespundea concepției burgheze de respectabilitate, indivizii etichetați în acest fel fiind mai preocupați la a fi receptivi la lumea înconjurătoare și la artă, decât la acumularea de avere) putem învăța să căutăm stiluri alternative de viață, să identificăm și balanțe spirituale de a ne evalua valoarea (poetul, călătorul, eseistul au devenit, prin contribuția boemilor la fel de respectabili ca afaceristul).

Ideea de ansamblu a volumului lui Alain de Botton este că, așa cum sugerează analizele sale  succinte și cuceritoare din lumea artei, filosofiei, politicii ierarhiile impuse de statutul social au rămas inevitabile de-a lungul timpului, ca o expresie a compromisului de a ne satisface nevoia de dragoste din partea celorlalți, într-o formă condiționată de propriile noastre realizări. Dar mesajul important sugerat de autorul publicat de Editura Vellant este acela că evaluarea performanțelor noastre care ne conduc la obținerea respectului nu trebuie să devină obsesivă, îngustă și dihotomică. Avem atâtea mijloace de a ne măsura de fapt succesul și reușita în viață și tot atâtea mijloace de a ne micșora anxietățile asociate statutului social.

STATUT SI ANXIETATE- Alain de Botton, Editura Vellant, 2016

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *