Literatura “ieftina”

07/07/2016

DSCN0412 DSCN0413

Nu prețul de raft al unei cărți dă valoarea scriiturii dintre coperte. Acum mulți ani, pe vremea când eram o adolescentă modestă, mergeam prin librării doar ca să miros cărțile. Alocația era prea mică pentru a-mi permite luxul de a le cumpăra noi. Le miroseam la librărie și le cumpăram de la anticariat. Plecam spre casă cu plămânii și plasele pline. În zilele noastre există “raftul de reduceri”. O minune a vremurilor moderne!

DSCN0410 DSCN0411

Găsim literatură bună la reduceri? Da, da, de trei ori “da”! Cu mai puțin de 10 lei poți cumpăra Saramago, Kerouac, Somerset Maugham, Mahfuz, Heinrich Boll, Henry Miller și mulți, mulți alți “grei”. Și m-aș opri puțin la Zeruya Shalev, marea mea pasiune. Eu nu scriu, dar în fanteziile mele, dacă aș face-o, aș scrie ca ea. A publicat până acum cinci romane, toate traduse și în română. Ultima apariție se numește “Durere” (publicată în România de Polirom) și e, după spusele criticilor, cel mai bun roman al ei. Eu îi contrazic. Cu mâna pe inimă. “Thera” se cheamă cea mai bună carte a ei, e publicată la Polirom și o găsiți la raftul de reduceri. 9 lei pentru o experiență fabuloasă. O carte grea. Greu de citit, greu de digerat, greu de acceptat. Thera este numele unei insule antice grecești care a fost distrusă în întregime de erupția unui vulcan. Resturile civilizației de pe Thera au rămas bine conservate sub cenușa vulcanică. Cam așa se petrec lucrurile și în romanul lui Shalev. Prosperitate și înflorire (aparente sau nu) distruse, acoperite de magma rupturii, dar, cu toate acestea, rămânând intacte într-un trecut imposibil de negat.

Tot romanul e o luptă, un șir nesfârșit de pași împleticiți spre un viitor cenușiu și înspăimântător pe care Ella, personajul principal, îl presimte. Făcând inițial parte dintr-un cuplu căsătorit și cu un copil, mai apoi căutând liniștea și căldura în brațele unui alt partener, Ella trăiește ceea ce trăiesc probabil toate femeile care trec prin situații similare: angoasă, depresie, furie, curiozitate, disperare, delăsare, pentru ca mai apoi să încerce să redevină femeia și mama de dinainte.

DSCN0406 DSCN0409

“Pășesc încet, sprijinindu-mă într-un băț pe care l-am găsit pe drum, așa cum voi face la bătrânețe, fără niciun viitor înainte, având un singur bun de preț în posesie, unul care îmi lipsește atât de mult acum – cunoașterea, voi privi în jos din vârful unei coline către zilele de mult apuse și atunci voi ști dacă toate acestea au fost o datorie sau un capriciu, dacă totul a fost spre bine sau spre rău.”

Când știm cu siguranță că soții noștri nu ne mai fac fericite? Cum știm că nu îi mai iubim decât pentru rolul lor de tați? Putem fi fericite, noi femeile, alături de un bărbat care nu este tatăl copiilor noștri? Cât de fragil e echilibrul dintre femeia și mama din noi? Putem reface din zdrențele marii iubiri moarte un veșmânt care să ne acopere decent tot restul vieții noastre? Sunt întrebări grele pe care Zeruya Shalev și le pune și ni le pune în cartea ei. Cât de bine ne regăsim în paginile ei – asta rămâne de văzut. Pentru că, la urma urmei, aceasta este frumusețea literaturii: subiectivismul cu care percepem fiecare rând în parte.

Articol realizat de Ana Maria Popescu

Cărțiile pot fi găsite în Librăria Șt. O. Iosif sau pot fi comandate online pe www.libris.ro.

One Comment

  • Radu Camitri 28/01/2017 at 6:55 pm

    Am apucat si eu vremurile despre care vorbesti, Ana Maria. Imi amintesc si acum emotia cu care paseam in librarii si totodata tristetea ca nu imi permiteam niciodata o carte nou-nouta. Din fericire am avut ceva rude care iubeau cititul si, mai cu ”dare de mana” fiind imi mai faceau si mie cadou cate o carticica. Vremuri! Acum, desi majoritatea isi permit, prefera sa dea o tura pe la mall si la un film decat sa puna mana pe o carte buna. In orice caz, fiecare generatie cu obiceiurile ei. Sa nu judecam. 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *