Proiecția lunii iulie – Pisică Albă, Pisică Neagră

11/07/2016

Pisica Alba, Pisica NeagraAtunci când într-un singur film ai parte de un porc care mănâncă lacom dintr-un Trabant, tineri care se plimbă pe Dunăre într-o anvelopă de tractor, o dansatoare care scoate cuie cu mușchii fesieri, gangsteri obsedați de „Casablanca” și de ABBA și câte și mai câte nebunii de genul acesta, poți fi sigur că te uiți la un film de Emir Kusturica. Regizorul Bosniac este unul din acei regizori a cărui filme fie le iubești, fie le urăști. Însă indiferent de care parte a baricadei se află spectatorul, odată ce acesta a văzut un film de Kusturica percepția sa despre film va fi complet schimbată. Este imposibil să vezi un film de Kusturica și să rămâi indiferent și rece. Emir Kusturica respiră și trăiește zona Balcanilor expunând-o în fața spectatorilor în toată splendoarea și cu toată savoarea ei; cu imaginile spectaculoase și muzica contagioasă specifica ținuturilor de la sud de Dunăre. În vreme ce alți regizori ai zonei încearcă să-și ascundă originile și să realizeze filme precum Americanii sau Vest-Europenii, Kusturica a fost întotdeauna mândru de originea sa preferând să aducă spectatorii în Balcani decât să ducă Balcanii la spectatori. Indiferent că vorbim de „Vremea Țiganilor”, „Underground” sau „Viața E Un Miracol”, lumea lui Kusturica a rămas aceeași și totuși complet diferită: de la situațiile absurde în care personajele sale se află, până la muzica hipnotică care nu te lasă să-ți îndepărtezi privirea de la ecran. Chiar și în singurul său film în limba engleză („Arizona Dream”, cu Johnny Depp și Faye Dunaway în rolurilor principale) putem distinge spiritul Balcanilor și filosofia de viață iugoslavă. Filmele regizorului bosniac se regăsesc la granița dintre dramă, comedie, absurd și tragedie. Aceasta mixtură de genuri a caracterizat filmele sale de la începutul carierei, adică 1981, până în 1998 când regizorul s-a hotărât sa facă o comedie 100%, așa cum numai el știe. Aceasta comedie s-a numit „Pisică Albă, Pisică Neagră” și a fost un succes instant.

Ne aflam așadar într-un sat sârbesc de lângă Dunăre, într-o comunitate de rromi – deși Kusturica nu se ferește să-i numească țigani. Aici facem cunoștință cu Matko – un pungaș mărunt – și cu fiul său Zare. Matko are visuri mărețe de îmbogățire însă toate planurile sale par să se întoarcă împotriva lui. După încă o afacere ratată, Matko se trezește cu datorii imense la șeful mafiei locale, Dadan. Acesta ar fi dispus să uite de datorie dacă fiul lui Matko ar lua-o de soție pe sora gangsterului care, în cuvintele acestuia, ar fi o nevastă perfectă dar are un singur defect: este urâtă. Fără să stea pe gânduri Matko acceptă. Însă fiul său are alte planuri fiind îndrăgostit de o altă fată. Acest „mic inconvenient” nu stă însă în calea planurilor nupțiale care merg înainte. Chiar și nunta aranjată are loc însă nu fără urmări surprinzătoare și ale naibii de amuzante pentru toți cei implicați.

Un element foarte important în filmele lui Kusturica este muzica. De altfel, s-a spus că Emir Kusturica este singurul regizor a cărui muzică de film poate sta în picioare fără faima peliculei. În prima parte a carierei sale muzica a fost asigurată de binecunoscutul și mult îndrăgitul Goran Bregovic. Cei doi s-au întâlnit într-un bar din Sarajevo când, beți fiind, s-au luat la ceartă pe teme naționaliste sfârșind printr-o provocare la un duel ce nu s-a materializat niciodată.  Relația lor de prietenie a fost întotdeauna una fragilă fiind bazată mai mult pe respect reciproc decât pe un sentiment mutual de încredere – amândoi fiind niște oameni extrem de orgolioși. Cei doi au colaborat la trei filme: „Vremea Țiganilor”, „Arizona Dream” și „Underground”. În ciuda a ce se crede, coloană sonoră a filmului „Pisică Albă, Pisică Neagră” nu a fost realizată de Goran Bregovic ci de taraful propriu al regizorului. Cei doi aveau de gând să colaboreze din nou, însă o ceartă imensă izbucnită după încheierea filmărilor la „Underground” i-a transformat pe cei doi prieteni în dușmani de moarte. De atunci, din 1995, cei doi nu și-au mai vorbit niciodată ponegrindu-se în public ori de câte ori au avut ocazia. Asta nu înseamnă că muzica din „Pisică Albă, Pisică Neagră” este una de proastă calitate. Taraful lui Kusturica își face treaba excepțional iar influențele lui Bregovic se simt în fiecare acord prezent în film.

„Pisică Albă, Pisică Neagră” este o comedie spumoasă perfectă pentru o seară de vară. Juriul de la Cannes a comparat filmul cu o duminică leneșă și însorită venită după o săptămâna stresantă și obositoare. O comparație mai aptă nici că se putea.

Vă așteptăm așadar pe data de 15 iulie 2016 (vineri), la ora 20:00, la librăria Șt. O. Iosif, pentru proiecția nebuniei lui Kusturica pe numele ei „Pisică Albă, Pisică Neagră”. Intrarea este liberă.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *