Relatarea unui naufragiat

24/10/2016
recenzie carte Relatarea unui naufragiat - Gabriel Garcia Marquez

Relatarea unui naufragiat – Gabriel Garcia Marquez

În anii 50, un marinar columbian, Luis Alejandro Velasco, supraviețuitor al naufragiului navei Caldas, din Marea Caraibelor, îl întâlnea pe Gabriel Garcia Marquez, după ce marinarul ajunsese deja o vedetă națională, decorată și premiată de regimul dictatorial al Columbiei, pentru curajul său în larg. Plin de rezerve la început, dat fiind faptul că tânărul matelot care rezistase 10 zile în larg, fără apă și fără mâncare își valorificase notorietatea, asociindu-se cu tot felul de campanii publicitare, contracost, Gabriel Garcia Marquez acceptă totuși să îi ia un interviu și să îi afle povestea, dezvăluind circumstanțele deloc onorabile (și deloc pe placul regimului politic columbian) în care a avut loc naufragiul (un distrugător plecat din SUA, dintr-un șantier de reparații se scufunda în Marea Caraibelor din cauza supraîncărcării cu marfă de contrabandă). Imediat după publicarea reperelor descoperite de scriitorul sudamerican, marinarul care înainte fusese căutat de jurnaliști și privit ca un erou, avansat în grad și primit cu onoruri, cade în dizgrație. În urma lui rămâne o poveste pe care Gabriel Garcia Marquez, după realizarea reportajului jurnalistic, a vrut să o livreze cititorilor. E vorba de o poveste în care  eroismul se rezumă  de fapt la efortul de a rezista, de a nu te lăsa să mori singur într-o barcă. E o poveste în care, aparent, nu se întâmplă nimic, o cronică a așteptării în cele mai vitrege și amenințătoare condiții. Rezultatul este însă impresionant: povestea lui Luis Alejandro Velasco condensată în mai puțin de 150 de pagini  este impresionantă și presărată cu momente de-a dreptul cinematografice, în ciuda decorului sumar în care e proiectată.

Relatată la persoana I, dând impresia unui fel de jurnal de călătorie, în care e greu să anticipezi deznodământul (chiar dacă, teoretic, îl cunoști), istoria lui Luis Alejandro Velasco te prinde de la început până la final. Protagonistul, alături de echipajul de pe nava Caldas, privește marea cu încredere dar furtuna imprevizibilă care răstoarnă distrugătorul, cu câteva ore înainte ca el să acosteze în Columbia produce tragedia: Velasco asistă cum cei alături de care a călătorit se îneacă și dispar în valurile agitate, în vreme ce el se simte neputincios într-o barcă legănată în larg precum o coajă de nucă. Rămas doar cu un ceas, o pereche de chei și cartonașele cu reclame primite în port, Velasco e convins că va fi repede găsit de autoritățile columbiene. Așteptarea sa devine disperată, pe măsură ce orele trec, pe măsură ce avioanele și vapoarele pe care le zărește nu dau impresia să îl fi reperat. Primele nopți sunt extrem de lungi (atunci când ai doar un ceas și teama de univers) iar starea sa nu se îmbunătățește deloc: bătut de soare, plin de bășici, Velasco începe să simtă chinul foamei și al setei, în timp ce descoperă cu groază punctualitatea rechinilor care dau târcoale zilnic bărcii, atrași de luciul fundului ambarcațiunii. Cu ajutorul cheilor încearcă să marcheze trecerea timpului, încearcă apoi să prindă pești cu mâna și să jumulească pescăruși (încălcând, inițial, tradiția sfântă marinărească a protejării acestor păsări care anunță adesea apropierea uscatului), dar nu poate înghiți carnea crudă și caldă. Slăbit și epuizat, Velasco ajunge să trăiască la granița realității, să dezvolte halucinații cu foștii săi colegi și cu apropierea unui mal salvator. Când într-adevăr pământul apare la orizont și Velasco găsește resursele unui ultim efort suprem de a împinge barca cu o vâslă ruptă, protagonistul nu e sigur, până în ultimul moment dacă are parte de o vedenie sau dacă într-adevăr a ajuns la liman iar chinul său nu se încheie de fapt nici după ce simte pământul sub picioare, căci este chinuit de foame și sete de mai bine de o săptămână iar oamenii întâlniți sunt fie speriați de el, fie îl privesc cu suspiciune.

Povestea lui Velasco, relatată de Marquez (care recunoaște talentul de povestitor al interlocutorului său) e plină de tensiune dar și de frumusețe. Pe alocuri poate părea puțin implauzibilă, însă este mai puțin important dacă toată relatarea este complet adevărată sau nu. Mai importantă este dimensiunea narativă a experienței, faptul că acele circumstanțe vitrege pe care nimeni nu are cum să le verifice au oferit prilejul nașterii unei povești memorabile: o poveste în care protagonistul are impresia că înoată obosit printre nori, în care îți poți imagina cum e să te simți fără vlagă și totuși cu desăvârșire viu, în care foamea devine mai suportabilă pe măsură ce renunți la speranța de a fi salvat, în care ajungi cu jumătate de trup într-o lume care nu aparține oamenilor, în care resimți tentația de a te lega de barcă sau de a mesteca cauciucul încălțărilor și cartonașele publicitare. Sunt o mulțime de instantanee extrem de cinematice în întregul microroman al lui Marquez, o subtilă mărturie despre arta de a povesti, un demers care redă memoriei colective nu doar un învingător al sorții, dar mai ales un povestitor strașnic.

Vă așteptăm impresiile voastre pe marginea romanului lui Marquez, VINERI, 28.10.2016, începând cu ora 18, la ediția din luna octombrie a Clubului de Lectură de la Librăria Șt. O. Iosif Brașov.

RELATAREA UNUI NAUFRAGIAT – Gabriel Garcia Marquez, Editura Rao, 2016

Recenzie realizată de Sever Gulea.

 

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *