Povestea lui O

31/10/2016
Povestea lui O - Pauline Reage recenzie carte

Povestea lui O – Pauline Reage

Volumul care a scandalizat Franța, acum mai bine de 50 de ani, romanul al cărui autor s-a semnat cu pseudonim si a rămas necunoscut aproape tot atâtea decenii, e disponibil de câțiva ani  și în limba română. Este vorba despre una dintre cele mai cunoscute scrieri erotice din secolul al XX-lea, Povestea lui O, de Pauline Reage, republicată de Editura Trei în colecția Eroscop. E vorba de un roman care, deși nu are nici 200 de pagini, concentrează provocator o meditație pe marginea iubirii, a relațiilor și a libertății, într-o manieră probabil încă mult prea provocatoare pentru cei mai pudibonzi, dar poate cu un impact vizual-imaginar mai restrâns, mai ales de când E.L.James și umbrele domnului Grey au făcut sado-masochismul să pară măcar mai cool.

Povestea lui O este povestea unei femei din Franța mijlocului de secol XX, o femeie despre care cititorii nu au ocazia, inițial să afle prea multe repere biografice, atâta timp cât romanul te cufundă direct într-o atmosferă pe undeva suprarealistă, consternantă, într-un castel al plăcerilor în care O se pune la dispoziția unor bărbați necunoscuți. E vorba de un loc în care femeile se oferă să își asume rolul de prizoniere, de sclave sexuale, îndeplinindu-și fantezia abandonului total și servind de asemenea împlinirii fanteziei controlului absolut al masculilor. Toată organizarea de la castel e gândită pentru a sublinia asimetria de autoritate între stăpâni și supuse: femeile poartă haine care lasă dezvelite organele genitale, femeile nu au voie să privească în ochi bărbații , ci doar de la brâu în jos, nu au voie să vorbească cu ei și trebuie să se supună oricând și oriunde oricărei inițiative erotice care le vizează. Bărbații, costumați la rândul lor, dar cu organele genitale la vedere le amintesc, prin această expunere, disponibilitatea sexuală continuă de care femeile trebuie să dea dovadă. Dincolo de actele erotice convenționale, bărbații de la castel preferă să asocieze în jocul sexual biciuri și lanțuri și să integreze suferința pe care o produc sclavelor ca expresie a satisfacției puterii pe care o reconfirma  asupra lor.

Interesant este  că O alege să participe la aceste ritualuri pentru a-și satisface iubitul, și el membru al societății de la castel. După ce părăsește castelul de la Roissy, O va interioriza  însă o filosofie a abandonului dincolo de paznici, valeți și organizare sistematică. Iar asta pentru că Renee, iubitul ei, vrea să o dăruiască unui prieten foarte bun de-al său, Sir Stephen. Misteriosul Sir Stephen primește darul și dispune de O în orice formă și la orice oră, în maniere tot mai imprevizibile și mai sofisticate. Pentru Sir Stephen nu este de ajuns jocul posesiei punctuale ci el caută, în forme mai mult sau mai puțin elaborate să marcheze distinct, fizic și mental, apartenența lui O la voința sa masculina (fapt care pe Renee îl stimulează și mai mult). Astfel, O va primi provocarea de a seduce o nouă fată, aparent inocentă și indiferentă la jocurile amoroase, la sentimente în general și va ajunge la așezământul bizar al lui Anne Marie, acolo unde va primi garanția certitudinii legăturii dintre O și Sir Stephen, într-o formă cât se poate de brutală care va include inele și un fier încins. Există vreo limită pe care O nu va fi capabilă să o depășească, va rămâne raportarea lui Renee și a lui Sir Stephen nealterată, în ceea ce o privește pe O? Vă rămâne să descoperiți.

Povestea lui O lansează câteva idei interesante pe marginea felului în care poate fi trăită iubirea. Dincolo  de premisa aparent brutală și profund misogină de la care pare să plece: aceea că esența condiției feminine este de a fi supusă și de a fi accesorizată bărbatului, romanul lansează o meditație dincolo de problema genului și a posbilei metafizici țesute în jurul lor. Renee și O trăiesc, cel puțin în prima parte a romanului o poveste de dragoste plină de imaginație. Faptul că Renee o invită pe O la castel și o expune atâtor bărbați este de fapt o altă formă de a-și descoperi iubita: el se bucură prin alte mâini și prin alți ochi (în calitate de voyeur), având mereu satisfacția particulară că el este cel care a dăruit-o. În tot acest timp, pe măsură ce e folosită de atâția bărbați, O se bucură de plăcerea de a-și descoperi de fapt iubitul în alte și alte înfățișări (el fiind de fapt autorul originar al gestului asigurării disponibilății lui O pentru alți bărbați). Apoi, Renee o dăruiește pe O, nu doar dintr-o intenție de a varia perspectivele celui implicat în actul erotic, ci o transformă într-un adevărat simbol al prieteniei pe care o poartă pentru Stephen, un simbol care inspiră cu atât mai multă afecțiune pentru Renee, cu cât își îndeplinește rolul care i s-a propus, cu cât aduce mai multă satisfacție celui cadorisit.

Pe de altă parte, O percepe ocaziile de a fi folosită de atâția bărbați și de a fi supusă la actele brutale  (mai ales biciuirea și schingiuirea fizică) drept prilejuri prin care își confirmă ușurătatea, raportul ambivalent pe care îl are față de ideea de a fi degradată (în același timp, deși supliciul torturii fizice este greu de îndurat, O resimte o satisfacție aparte de a fi supraviețuit episodului chinuitor). Dincolo de toată desfășurarea sexuală imaginativă expusă totuși cu tact, povestea concentrată semnată de Pauline Reage este o poveste despre povara gestionării libertății în amor dar și în viață, în general, o poveste despre arta de a deveni sclav: nu e ușor să devii sclav, după cum se poate observa există o serie de trepte inițiatice care trebuie parcurse, până să ajungi să trăiești plăcerea și confortul de a te dărui în formă totală celui de lângă tine, nu doar fizic într-un moment punctual, ci în ideea disponibilității certe pe care o anunți și pe care o interiorizezi după mult exercițiu. Înainte de E.L.James și gusturile particulare ale domnului Grey, a fost Pauline Reage și Povestea lui O, un roman din păcate mult mai puțin cunoscut, deși cu mult mai mult miez și complexitate decât omologul său anglosaxon.

POVESTEA LUI O – Pauline Reage- Editura Trei, 2012

Recenzie realizată de Sever Gulea.

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *