Calitatea luminii

13/11/2016
calitatea luminii recenzie

Calitatea luminii – Mircea Pricajan

Când vine vorba despre experiența maternității, cel mai des ne lovim de o retorică dulceagă, sensibilă, clișeică sau de abordări extrem de pragmatice, împinse până aproape de isterie. Cărțile și evenimentele dedicate parentingului ne învață cum să ne creștem copiii, ne reamintesc cât de frumoasă e experiența maternității, că orice grijă și problemă pot fi depășite fără probleme printr-o pregătire și o documentare atentă. De prea puține ori am avut ocazia să explorez, mai ales în literaturaă dimensiunea ambivalentă a experienței parentale contemporane,  să descopăr o poveste despre evoluția psihologică a părinților, provocările pe care le trăiește cuplul, felul în care încearcă să se adapteze psihic și emoțional la noul statut. Căci noul copil așteptat și dorit de tinerii familiști nu este doar acel odor care inspiră exaltare și dragoste nețărmuită întotdeauna, ci este și o a treia ființă care ajunge să transforme viața de cuplu în ansamblu și pe fiecare membru al cuplului individual și  nu mereu în cea mai armonioasă manieră. Dincolo de retorica încurajatoare și cuvintele mari  precum: maturizare, asumare de responsabilitate, desăvârșire familială stă însă o echilibristică psihică destul de delicată, stau temeri și anxietăți, uneori emoții pe care le tabuizăm sau le ascundem în spatele cortinei domestice de cuplu,  din teama de a nu părea părinți răi și egoiști. Tocmai aceste nuanțe împovărătoare, controversate, dificile ale experienței de părinte, explorate convingător și onest,  le-am descoperit în minunatul roman semnat de Mircea Pricăjan (de care probabil vă amintiți, pentru că este unul dintre cei mai prolifici traducători de beletristică din limba engleză), Calitatea luminii.

Romanul lui Mircea Pricăjan îi are ca protagoniști pe Antim și Carmina, un cuplu de tineri al căror fiu, Codin, nu a împlinit nici măcar un an. Epuizați de nevoile și capriciile celui mic, căruia îi fac față cu greu, Antim și Carmina aleg să petreacă un weekend departe de oraș și de rutina obișnuită, pe Valea Arieșului. Aici este locul în care au șansa de a redescoperi viața plăcută de cuplu, dar și de a se redescoperi ca indivizi. Povestea excursiei de la munte a cuplului este alternată de o serie de flashbackuri, de istorii din adolescența și copilăria protagoniștilor care conturează profilul și evoluția personajelor, pentru a înțelege temerile și problemele lor prezente.  Din aceste episoade aflăm despre experiențele marcante pentru Antim: de la momentul întâlnirii cu potențialul morții, în copilărie, la eșecul seducțiilor din adolescență, acele momente care i-au amorsat un freamăt interior, insomniile pe care doar întâlnirea cu Carmina a putut să le neutralizeze. Ezitant, destul de retras, un fel de rebel introvertit cu o gândire critică activă, dispus să își asume riscuri, un împătimit al plimbărilor și al pedalării cu bicicleta, Antim își simte identitatea erodată, după nașterea copilului: stările de confort și echilibru, descoperite alături de Carmina devin amenințate de noile responsabilități: Antim ajunge să fumeze cu vinovăție (deși tutunul are încă efectul somnifer de care are nevoie), cititul și somnul devin un lux, de plimbări și evadări spontane nu mai poate fi vorba, intimitatea de cuplu este bruiată de noul astru în jurul căruia cei doi părinți sunt nevoiți să graviteze, abandonându-se pe sine, pendulând mereu între nostalgia vieții de dinainte de căsătorie, de dinaintea venirii pe lume a lui Codin și dorința de a asuma provocarea prezentului (care pare să se fi articulat sub forma uneia dintre cele mai bune vieți posibile: Antim și Carmina sunt stabili socio-economic, se iubesc și au și un copil).

De cealaltă parte, Carmina, o femeie obișnuită cu statutul puternic și independent se vede prinsă în experiența maternității (pe care și-a dorit-o) ca într-o capcană, ca într-un prizonierat fără ieșire: de la prizonieratul în propriul ei corp aflat în schimbare pe durata sarcinii, la prizonieratul lăuziei, departe de viața socială și de soț, pusă la dispoziția sugarului. Carmina oscilează, la rândul ei între entuziasmul, dorința de a-și copleși fiul cu dragoste și senzația că este o sclavă a unei ființe dintr-o altă lume, un mic tiran,  înțeles cu forțe obscure să își chinuie părinții prin capricii și plâns fără limite.  Privați de odihnă, de momente de apropiere, trăind uneori în două lumi semiparelele și refugiindu-se în reprizele de somn, animați constant de îngrijorarea față de neputința și fragilitatea celui mai nou membru al familiei, Antim și Carmina cei care păreau a fi un cuplu durabil, marcat de certitudini încă de la debutul relației lor, se simt copleșiți și îmbătrâniți, se simt că se consumă precum niște lumânări. Doar câteva zile pe Valea Arieșului vor aduce însă o minimă revigorare gesturilor, întâlnirilor fizice și emoționale uitate, revigorare care nu se va traduce neapărat într-o formă explicită, spectaculoasă și densă în garanții,  ci în acele clipe de grație discrete  care vor așeza punțile necesare între identitatea cuplului ante și postnatală.

În diminețile răcoroase, pe drumurile din pădure, Antim va reflecta pe marginea semnificației maturizării (care nu se reduce la independența financiară și locativă, ci mai degrabă la a avea un plan de viață), va întâlni generații diferite de turiști, inclusiv pe cabanier, oameni cu povești de viață, aspirații și dezamăgiri care îi vor reaminti că propria sa imperfecțiune existențială se oglindește, într-o formă sau alta și în existența celorlalți. Experiența de la munte, în care și Codin se simte mai liniștit, lasă prilejuri părinților să își resusciteze relația, să depășească stadiul proximității în care au rămas blocați de atâta timp și să se reașeze pe coordonatele intimității.

O poveste plină de sensibilitate și subtil condusă narativ,  o poveste despre tensiunea și modelarea identitară, despre  vulnerabilitatea familiei în aparentul ei moment de desăvârșire și triumf, la venirea pe lume a unui copil, o poveste despre dimensiunea umană și fragilă a experienței de părinte care pune în lumină frumos, zonele gri ale emoțiilor și provocărilor maternității, povestea lui Mircea Pricăjan a fost una dintre cele mai frumoase lecturi  de care am avut parte în acest an.

CALITATEA LUMINII – Mircea Pricajan – Editura Polirom, 2016

Recenzie realizată de Sever Gulea.

One Comment

  • Bookish 21/11/2016 at 12:56 pm

    Chiar sunt curioasă să citesc o carte de ficțiune care vorbește despre conceptul de parenting în România actuală. Ar trebui să fie o carte interesantă mai ales că e scrisă de un bărbat. Am pus-o pe listă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *