MIHAELA BILIC: Nimc din ce mai este de mancat nu ne mai inspira nici incredere, nici placere. Deci e dincolo de prejudecata, as spune ca este o isterie.

03/01/2017

Proiectul ”autorul lunii” continuă și în anul 2017. Libris a desemnat-o pe doamna MIHAELA BILIC drept autoarea lunii ianuarie.

MIHAELA BILIC LIBRIS

Mihaela Bilic

LIBRIS.RO:   Cât de frecvent întâlniți greșeli în alimentația românilor? Cât de complianți suntem la sfaturile unui nutriționist profesionist?

MIHAELA BILIC: Nu știu dacă neapărat greșeli în alimentația românilor, cât ,mai degrabă lucruri făcute cu jumătăți de măsură și amestecate. După părerea mea, nu mai ținem cont de tradiții și nu mai mâncăm cum mâncau bunicii noștri, iar din tot ceea ce aduce, să spunem modern și exotic în alimentația noastră, sunt lucruri care nu ne întrebăm dacă ne plac sau nu, dar pe care  le consumăm din cauza, cred eu, unui curent la modă. Și atunci în acest context rezultatul este că nu mai avem o identitate alimentară și ne-am pierdut până și bucuria de a mânca. Dar cred că, dacă e vorba de greșeli, cea mai des întâlnită greșeală care ține să zicem de genele noastre de român și de istoria prin care am trecut este că mâncăm mult ca și cantitate, avem porții mari, pentru noi cantitatea înseamnă bunăstare. În contextul ăsta, indiferent ce am mânca, din cauza faptului că mâncăm mult vom avea o problemă de greutate. Iar apropo de complianți, la sfaturile unui nutriționist, cred că, indiferent de sfaturile pe care le primim, așa cum fac și copiii, indiferent de stimulii din exterior, mai degrabă îți produce o reacție inversă. Cred că atâta vreme cât nu recunoaștem că avem o problemă sau nu ne dorim noi să schimbăm ceva, tot ce ni se spune din exterior și tot acest bine cu forța mai degrabă ne transformă în niște răzgâiați. Deci apropo de sfaturile nutriționiștilor, aș spune că și astea trebuie revizuite, pentru că, din pacate, recomandări precum să mâncăm de cinci ori pe zi sau să combinăm sau să nu combinăm anumite alimente nici măcar nu mai țin de o realitate. Adică și nutriția ar trebui rescrisă, sau nutriționiștii să ajungă să își updateze informațiile la anul 2016, nu la anul 1970.

LIBRIS.RO:   Care credeți că este sursa prejudecăților românilor în ceea ce privește alimentația?

MIHAELA BILIC: Neavând o educație sau o bază foarte clară și fermă și niște cunoștințe solide pe care să le luăm drept exemplu în comportamentul nostru alimentar, suntem foarte sensibili și foarte ușor de influențat. Toate informațiile, toate știrile senzaționale, și în marea lor majoritate negative se lipesc foarte repede de noi. Deci este dincolo de prejudecată aș spune, avem un apetit aproape păgubos pentru tot ce este negativ și aproape căutăm sau cerem lucruri care să ne strice plăcerea de a mânca sau să ne strice încrederea în clasele mari de alimente. Adică, la capitolul acesta, neștiind sigur pe ce să ne bazăm, suntem în bătaia vântului precum o frunză și orice mică informație sau știre legată de alimente la noi ia niște dimensiuni colosale, și atunci ne trezim că, iată, nu mai avem încredere în brânză, în carne, în lapte, industria alimentară vrea să ne otrăvească, suntem într-o relație anxioasă și aproape negativă și critică cu mâncarea. Nimc din ce mai este de mâncat nu ne mai inspiră nici încredere, nici plăcere. Deci e dincolo de prejudecată, aș spune că este o isterie.

LIBRIS.RO:   Cunoscutul antropolog Vintilă Mihăilescu vorbea de un proces de tabloidizare a sănătății, pe fondul unui cult de piață al corpului: avem acces la o mulțime de informații colorate, atractive, parțiale și adesea contradictorii. În acest context, ce autoritate mai pot avea opiniile avizate, cum reușim să trecem de la tabloidizare la informare corectă?

MIHAELA BILIC: La capitolul acesta cred că este o mare provocare, inclusiv la capitolul nutriție, pentru că, din păcate, silueta, aspectul exterior vinde foarte mult și atunci este și din partea societății un interes ca noi să alergăm după himere, să credem în iluzii, să cumpărăm iluzii, și atunci câte mai sunt autoritățile care să poată să ofere informații dezinteresate, și pentru binele consumatorului, aici este de fapt întrebarea. Iar da, este mai mult decât o tabloidizare din punct de vedere nutritiv, aș spune că este o pornografie alimentară, pentru că asistăm la acest paradox. Pe de o parte, sunt foarte multe recomandări și atenționări, lucruri care se spun apropo de cât de echilibrați și moderați trebuie să fim, pe de altă parte, din toate direcțiile nu suntem decât împinși să consumăm și mai mult. Să consumăm mâncare, să consumăm servicii, să consumăm medicamente, să consumăm diete la modă, deci suntem de fapt într-un impas. Nu mai putem face nici măcar lucrurile cu bun simț pentru că societatea are nevoie de noi ca să consumăm. Iar un om fericit sau mulțumit și bine în pielea lui și liniștit nu este un consumator bun. Deci aș spune chiar că ni se menține această anxietate și această vrie din punct de vedere alimentar, tocmai ca să cumpărăm și să consumăm mai mult.

LIBRIS.RO:   Caracterul de sănătos pare să fi devenit, măcar la nivel de discurs și preocupare, elementul esențial asociat cu alimentația, uneori în detrimentul gustului. Pe de altă parte, dumneavoastră propuneți un volum intitulat “Sănătatea are gust”. Cum putem ajunge la un echilibru între a mânca lucrurile care ne plac și a limita aportul excesiv de produse care ne pot afecta sănătatea?

MIHAELA BILIC: Lucrurile sunt mai simple de atât. Mâncarea nu trebuie definită cu termenul sănătos, pentru că, atunci când e vorba de mâncare automat se presupune și e de la sine înțeles că este sănătoasă. Nu există, prin definiție, alimente nesănătoase. În nutriție se spune doza face otrava, orice aliment consumat în exces sau gătit într-un mod mai greu de digerat devine mai nesănătos în final, însă, din păcate, lucrul acesta îl facem noi, consumatorii. Altfel, mâncarea în sine nu poate fi decât sănătoasă, și dacă ar fi să folosim termenul corect și propriu ar trebui ca lucrurile din jurul nostru să se împartă în două categorii, și anume: comestibile și necomestibile. Ce este necomestibil nu ne interesează, nu are rost să îl mai evaluăm, iar ceea ce este comestibil nici măcar nu are grad de comparație, iar atâta timp cât este comestibil, înseamnă că este bun de mâncat, înseamnă că este sănătos. Deci da, sănătatea are gust, pentru că, într-adevăr, un lucru trebuie să fie nu numai comestibil, ci trebuie să ne placă. Este o condiție esențială ca respectivul produs să fie pe gustul nostru, numai atunci el produce în organism stare de bine și să spunem, suntem satisfăcuți și ne putem opri, ne putem sătura. În momentul în care mâncăm lucruri care nu ne plac, atunci, din păcate, sațietatea nu se poate instala. Organismul nostru cu senzațiile alimentare și cu receptorii cu care este dotat nu poate să numere caloriile sau să identifice nutrienții dintr-un aliment. El este mult mai rudimentar de atât, el trebuie să spună mi-a plăcut sau nu mi-a plăcut. Și apoi, după ore întregi de digestie și după zile întregi de metabolism, respectivul nutrient să ajungă în interiorul organismului și să își facă acțiunea. Dar noi când mâncăm, singurul lucru pe care îl putem evalua este, culmea, volumul cantității de mâncare, nu numărul de calorii, nu energia conținută, și atunci criteriul de bază rămâne plăcerea și gustul. Deci ca să ne facă bine și ca să ne săturăm trebuie să ne placă.

LIBRIS.RO:   Credeți că bucătăria românească, preparatele tradiționale care ne definesc mai ales mesele de sărbători sunt nesănătoase? E greu să renunțăm la ea, mai ales că bucătăria tradițională e percepută drept un element important al identității noastre naționale.

MIHAELA BILIC: Nu, Doamne ferește! Nu este nesănătoasă, ca dovadă că au crescut generații întregi de români. Este doar, cum spuneam mai devreme, excesiv de generoasă. Este o bucătărie care ține cont de climatul în care trăim, de faptul că avem ierni, de faptul că există anumite produse și anumite alimente care efectiv aparțin și cresc pe pământul ăsta pe care ne-am născut. Deci este mai mult decât o tradiție, este efectiv în codul nostru genetic. Și atunci în acest context ajungem la paradoxul că oamenii se feresc de slănină, dar mănâncă grăsime de cocos și de palmier care sunt grăsimi saturate, venite de cine știe unde, când de fapt slănina are doar 70% grăsime, iar aceste grăsimi vegetale au 100% acizi grași. Deci în acest context nu este nimic nesănătos din ce crește pe teritoriul României. Problema e să redimensionăm porțiile. Deci cantitatea de mâncare din farfurie trebuie să fie echilibrată. Și atunci, indiferent că e vorba de sarmale, sau de tocăniță, vom fi sănătoși mâncând mâncarea noastră tradițională.

LIBRIS.RO:    Ne alimentam mai echilibrat în urmă cu 30-40 de ani, chiar dacă atunci exista o penurie de bunuri?  Astăzi am căzut în extrema consumului abundent fără discernământ?

MIHAELA BILIC: Cu siguranță că nu numai noi, ci omenirea întreagă acum 30-40 de ani se alimenta mai echilibrat din simplul motiv că nu avea cum să consume atât de mult, nu exista această abundență alimentare. Noi, din păcate, suntem născuți, ca niște animăluțe din astea care sunt înfometate. Nu avem altă grijă, și toate simțurile noastre sunt îndreptate spre mâncare. Suntem făcuți de natură pofticioși și mâncăcioși, și atunci trebuie ținut cont de faptul că noi automat, în mod spontan, vom mânca cât de mult avem. Și de câte ori avem. Așa că cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla este să avem mâncare multă și disponibilă la orice oră din zi și din noapte. Deci suntem într-un fel victimele acestei abundențe alimentare iar în momentul în care societatea iată, din anii ’70 până acum, asistăm la această explozie a obezității, cel puțin în Europa de Vest și în America și în toate țările dezvoltate este rezultatul simplu al unui exces de mâncare. Este vorba de abundență la care noi nu știm să facem față. Mai degrabă știm să trăim cu puțină mâncare și să mâncăm rar. Aici corpul nostru știe să facă rezerve și să le topească și să supraviețuim, însă nu știm ce să facem cu atâta mâncare. Nouă ne place, vom mânca mult, ne vom îngrășa. Este un rău de la care nu ne putem abține. Deci da, abundența duce la obezitate. Nu este vorba de discernământ ci doar de instinct.

bilic carte abc

ABC de nutriție – Mihaela Bilic

LIBRIS.RO:   Care sunt câteva din cele mai mari greșeli în alimentația copiilor pe care le-ați întâlnit în experiența dumneavoastră profesională? Suntem deficitari la capitolul educație alimentară, poate de aceea ați și publicat volumul ABC de nutriție

MIHAELA BILIC: La capitolul acesta copiii nu au nicio vină, spre deosebire de noi, care să spunem avem micile cicatrici din trecut și amintirea vremurilor când mâncarea se dădea cu rația, și în care magazinele erau goale, și această frică de a nu avea pe care noi am simțit-o înainte de 1990 o răsfrângem și asupra lor. Deci la capitolul greșeli aș spune că facem din mâncare un element central al vieții noastre. Din păcate, abundența alimentară, sau mâncarea transformată în recompensă sau în pedeapsă sau în mijloc de a umple un gol existențial sau un gol emoțional este foarte la îndemână și atunci, în momentul în care vorbim de copii, dacă noi le arătăm și îi învățăm că pentru orice emoție, pentru orice lucru pe care îl simt, plăcut sau neplăcut, totul poate fi compensat sau anesteziat prin mâncare, este un lucru de care apoi nu-i mai putem dezvăța. Deci este mai degrabă vorba de felul sau rolul pe care îl mai are mâncarea în casele românilor, despre acest dezechilibru apropo de tot ce înseamnă atenție și petrecut timp pentru gătit, pentru a sta la masă, pentru a mânca toți împreună, pentru a face din mâncare un element de echilibru în familie, și, din păcate, în prezent asistăm la acest mâncat dezordonat, în care fiecare, indiferent de oră, își ia singur din frigider, sau iată, toate aceste preparate sau produse care sunt ambalate și sunt extrem de concentrate în calorii și care sunt la îndemână și care pot fi consumate cu precădere în detrimentul mâncării gătite, nimeni nu mai petrece timp în bucătărie, gătitul pare a fi o pierdere de timp, și atunci, din păcate, nu mai putem avea un control asupra concentrației energetice și asupra cantității de mâncare, pentru că tot ce este ambalat și este mic de fapt este bogat în calorii, iar copiii în mod instinctiv vor prefera lucrurile care sunt consistente, care sunt bogate în energie, pentru că din acelea creștem. Deci la capitolul educație alimentară aș spune mai degrabă, dincolo de educația din punct de vedere nutritiv, avem nevoie și de o educație din punct de vedere social, familial, adică ar trebui, mai degrabă, de dragul copiilor noștri, să mâncăm echilibrat și tot ce înseamnă atmosferă din casă, să fie bazată pe liniște, pe moderație, pe lucruri care să imprime copilului o normalitate, și apoi să îl ajute ca pe parcursul întregii lui vieți de adult să le reproducă fără efort. Deci cum îi creștem așa îi avem, dar, din păcate, bine-crescut nu înseamnă îndopat cu mâncare.

LIBRIS.RO:   Suntem prinși într-o luptă aparent inegală: pe de o parte ne-am dori să ne alimentăm sănătos copiii, pe de altă parte instrumentele de marketing și mai nou de neuromarketing, ambalajele atractive și formele de prezentare colorate în toate mediile, compozițiile irezistibile dar nu neapărat valoroase nutritiv ne asaltează din toate părțile. Cum ieșim din impas?

MIHAELA BILIC: La capitolul acesta trebuie, printr-un efort personal, referindu-mă la faptul că respectivele produse care ne sunt propuse, iată, în supermarket și care sunt prezente prin toate mijloacele de marketing și video trebuie să fie consumate rar, și asta putem explica copiilor. Putem face un astfel de program, o dată pe săptămână, sau din când în când și, pe de altă parte, trebuie pus accentul, sau, mă rog, văzut ca pe un fel de specific al familiei, sau un lucru care să țină de tot ce înseamnă ritual și obiceiuri sănătoase. Toate aceste variante ale produselor ambalate să poată fi făcute în casă din ingrediente simple, și chiar în acest context copilul, iată, de la hamburger până la chec sau biscuiți poate să vadă că ceea ce este ambalat este pe rafturile magazinului, dar poate avea și varianta lui mult mai personalizată, mult mai interesantă, mai ales în momentul în care participă și el la pregătirea ei. Deci aș spune haideți să transformăm mâncarea și tot ce înseamnă relația cu mâncarea într-o joacă și să îi aducem pe copii în bucătărie, să îi aducem în contact cu mâncarea, să îi punem să participe, și să înțeleagă și să vadă că toate aceste lucruri pot fi mult mai interesante în momentul în care le putem face noi cu mâna noastră, și vedem ingredientele de la pornim. Iar apoi, este doar o chestiune de disciplină și de organizare în familie, pentru că în momentul în care din punct de vedere faptă și promisiune mergi și le cumperi și pe cele din magazin rar și le ai tot timpul pe cele de acasă, atunci copilul nu va simți nicio lipsă. E doar o chestiune de frecvență.

LIBRIS.RO:   Cât de educabil este gustul, dincolo de primii ani de viață? Dacă am deschis celor mici, prin greșeli de alimentație și de preparare a hranei, un apetit aproape insațiabil pentru dulce, pentru sărat mai avem șanse să îl temperăm să îl reeducăm, mai târziu?

MIHAELA BILIC: Cu siguranță. Deci la capitolul acesta, la orice vârstă putem nu numai să ne educăm, ci și să ne reeducăm, să învățăm să ne placă ce trebuie să ne placă, creierul nostru are această capacitate plastică de a învăța mereu lucruri noi și de a deprinde obiceiuri noi. Este doar o chestiune de perseverență, bineînțeles, și la capitolul acesta orice se poate obține dacă ne dorim. Deci volumul stomacului sau, mă rog, cantitatea de mâncare cu care am fost obișnuiți, bineînțeles că se poate regla și că, ușor, ușor ne putem învăța cu mai puțin, ritmul meselor este și el foarte important. Copiii trebuie să înțeleagă că nu mâncăm oricând ne trece prin cap, că există un program, că nu se mănâncă între mese, că trebuie să aștepți și să îți fie suficient de foame. Este o chestiune de disciplină și de organizare și, bineînțeles, și la capitolul diversificare și preferințe pentru anumite alimente, gustul da, se educă. Inclusiv noi, ca adulți, putem observa că iată, chiar și noi după 30 de ani în mod firesc putem începe să fim atrași de noi alimente, decât cele de care eram atrași poate în tinerețe, și la fiecare decadă putem să asistăm la această remaniere a gustului. Dar și aici este o chestiune care nu se poate întâmpla dacă noi nu ne propunem. Adică având o monotonie alimentară și mâncând aceleași produse sau preparate alimentare pe care știm că le iubim, e puțin probabil că vom descoperi lucruri și gusturi noi. Deci este o chestiune de implicare directă și activă, trebuie să ne propunem să încercăm și gusturi noi, și chiar dacă la primul contact nu suntem în extaz de plăcere, trebuie să înțelegem că inclusiv noi ca oameni avem această reticență la tot ce e nou. Cauza nu este că nu ne place, doar pentru simplul fapt că e nou, nu putem să îl îmbrățișăm din prima cu mare entuziasm. Dar iată, cu perseverență și cu exercițiu, orice se poate învăța, oricând ne putem educa sau reeduca.

LIBRIS.RO:   Pediatra și nutriționista franceză Marie Thirion analizează, într-un volum interesant intitulat De ce mi-e foame? eșecul dietelor și regimurilor de slăbit: 95% din cei care au încercat asemenea variante de a slăbi au revenit și chiar au depășit greutatea inițială în 5 ani de zile. Acest rezultat este corelat cu circuitul complex de condițonarea foamei și sațietății care include secreția hormonului leptină din celulele adipoase. Odată ce am avut probleme cu greutatea corporală, vom pierde, pe termen lung, de fiecare dată lupta cu kilogramele în plus?

MIHAELA BILIC: Da, din păcate, acesta este adevărul. După pubertate, lucrurile sunt în cea mai mare parte stabilite din punct de vedere al siluetei noastre. Numărul de celule grase, dacă s-a multiplicat, ele nu vor mai muri niciodată, iar aceste adipocite, aceste celule adipoase, aceste celule grase sunt un organ endocrin, adică ele secretă hormoni, amănunt pe care medicii pe care nu l-au știut foarte mult timp. Abia acum, în ultimii 10 ani s-a descoperit cât important este rolul endocrin al acestui țesut gras, iar adopicetele, prin hormonul lor care se numeste leptina, în momentul în care noi vrem să le golim de grăsime se vor opune. Deci leptina este un hormon, cum este hormonul tiroidian, cum este hormonul sexual, un hormon care este secretat de grăsime, iar în momentul în care noi vrem să slăbim, să topim această grăsime, acest hormon începe să fie secretat în cantitate foarte mare de celulele adipoase, supuse acestui risc de a fi golite. Deci nu avem cum să luptăm cu un instinct, nu avem cum să luptăm cu un hormon. Din păcate, dacă am fost supraponderali sau, eu știu, am avut kilograme în plus în copilărie și până la pubertate, din păcate cu acel număr de celule adipoase vom avea de luptat pentru tot restul vieții noastre și nu va fi o chestiune de timp prin care corpul să uite, pentru că acele celule, spre deosebire de neuroni care mor, nu mor. Așa că pentru toată viața noastră va trebui să avem atenție și să ne supraveghem alimentația dar fără să putem uita că acele celule adipoase țipă de foame. Deci va fi un efort pe care să îl avem în vedere a la long. Deci nu se mai poate scăpa de kilogramele în plus care au stat sau s-au multiplicat, s-au ancorat, s-au înrădăcinat în tot ce înseamnă organism și secreție hormonală.Odată grași din păcate s-ar putea să rămânem pe viață tot grași.

mihaela bilic nutritionista

Mihaela Bilic

LIBRIS.RO: În ultimul volum pe care l-ați lansat, “Supă de încălzit inima”, ne recomandați să ne folosim simțurile, să lăsăm corpul să ne spună ce are el nevoie, ce-i face lui bine. Însă foamea, dincolo de mesajul punctual și util al unui dezechilibru energetic transmis de corp, dincolo de faptul că e un fenomen biologic util, este și un fenomen condiționat socio-cultural. Putem vorbi de o foame de adaptare (când suntem invitați la masă și vedem pe altcineva mâncând), de o foame emoțională, de o foame pendul (declanșată de orele de masă cu care suntem obișnuiți). Nu ajungem adesea să fim păcăliți de propria noastră foame?

MIHAELA BILIC: Nu știu dacă este vorba de păcălire, cât mai degrabă să conștientizăm că din punct de vedere al disponibilității și al conştientizării noastre, foamea noastră este mai mare decât nevoile energetice ale corpului. Deci în interiorul nostru locuiesc două persoane, două entități. Una arhaică, care este acel creier rudimentar în care sunt, dacă vreți, codate instinctele noastre care vin de undeva din preistorie, când mâncarea era ceva rar și supraviețuirea depindea de găsirea mâncării și în același timp de cantitatea de grăsime din organism care te ajuta să supraviețuiești în perioade în care nu aveai ce să mănânci, și pe de altă parte, avem acest neocortex, acest creier nou, rațional care, paradoxal, își dorește să fim slabi, să avem siluetă, să intrăm în aceste canoane impuse de societate. Ei, între aceste două entități nu numai că există o luptă inegală, pentru că întotdeauna instinctul și tot ce înseamnă supraviețuire va prima, dar dacă vreți și obiectivele sunt diferite. Deci avem în noi un animal înfometat care este din punctul de vedere al naturii construit să mănânce oricât, oriunde și la ce orice oră, și asta să fie singura lui prioritate și singurul lui scop. Și, pe de altă parte, noi cerem de la ființa noastră moderație, detașare de mâncare, control, voință. Deci da, foamea este ceva care ne este dat de natură ca nu cumva să uităm să mâncăm. Și bietul organism apropo de numărul de kilograme și cât de mult putem mânca, din păcate, el nu știe să numere caloriile, nu are hormoni care să îi declanșeze o sațietate din această extremă și efectiv să nu mai încapă nicio gură de mâncare. Noi și sătui fiind, apropo de foamea emoțională, dacă avem un dezechilibru emoțional în organism, prin mâncare, creierul nostru arhaic știe că vom obține o stare de bine. Deci a mânca emoțional este una din marile probleme, sau, dacă vreți, marile greutăți ale societății actuale. Suntem din ce în ce mai însingurați, din ce în ce mai nemulțumiți și mai puțin liniștiți din punct de vedere emoțional, este o foarte mare presiune apropo de performanță, de succes, de rentabilitate, de a fi și mai buni, și mai buni, și atunci, în acest context, cu toată această presiune, noi trebuie să neutralizăm cu ceva, iar mâncarea este foarte la îndemână. Chiar se spune kilogramele în plus sunt o boală a sufletului, iată din cauza acestei presiuni teribile a vieții de zi cu zi și a greutăților zilnice ajungem să mâncăm doar pentru a putea să o luăm de la capăt într-o nouă zi și de a face față tuturor acestor solicitări. Deci mâncatul emoțional este până la urmă cel mai la îndemână antidepresiv și ansiolitic la care trebuie, din păcate, să apelăm ca să reușim să fim funcționali în fiecare zi. Deci mâncarea este ceva care ne și hrănește corpul, dar care ne și ajută, ca un fel de întăritor, de anestezic, de medicament să fim funcționali, măcar din punct de vedere emoțional să nu clacăm.

LIBRIS.RO:   Astăzi se vorbește de gastronomie moleculară, de nutrigenetică, de econutriție. Anticipați că raportul nostru cu comportamentul alimentar va deveni tot mai complex sau lucrurile tind să se simplifice?

MIHAELA BILIC: Din păcate, societatea sau industria alimentară trebuie să complice lucrurile pentru ca noi să putem în continuare să consumăm un fel de mâncare reinventată. Pentru că, dacă lucrurile ar rămâne la fel de simple ca acum 100 de ani, probabil că nu am avea nevoie de atât de mult, sau am cumpăra același mălai pentru mămăligă, brânză și o bucată de carne la sfârșit de săptămână. Dacă toate aceste descoperiri științifice nu și-ar dori să reinventeze roata, probabil că noi am fi mult mai liniștiți din punct de vedere alimentar și cu mult mai multe probleme din punct de vedere al surplusului de kilograme. Din păcate, această aparentă complexitate care ni se prezintă transmite această neîncredere care apropo de felul în care este obținută mâncarea, apropo de organismele modificate genetic, apropo de toate aceste e-uri, pesticide, conservanți, tot ce se folosește în industria alimentară pentru ca să se obțină productivitate mare și un cost mic al alimentelor. Deci suntem în acest paradox: vrem mâncare sănătoasă obținută prin metode tradiționale, ieftină, și dacă se poate să dureze mult în frigider și să fie disponibilă tot timpul anului. Deci dorința noastră de consumatori este utopică, iar industria alimentară și tot ce înseamnă știință nu face decât să încerce să ne satisfacă aceste dorințe. Deci suntem într-un cerc vicios pe care noi îl întreținem și care, din păcate, nu va fi cu un happy-end. La un moment dat, probabil, nu știu dacă în 50, dar cu siguranță în 100 de ani nu va mai fi posibil ca toată populația globului să fie hrănită cu mâncare care, să spunem, să crească pe câmpuri. Deci probabil că, datorită necesității de a hrăni nu 7, ci în curând 9 miliarde de oameni, va trebui să începem să creăm mâncarea în laborator. Dar lucrul acesta este, dacă vreți, o necesitate, este reacția firească, pentru că cealaltă variantă ar fi să acceptăm că nu avem mâncare, fie să încercăm să mâncăm mai puțin, fie să murim de foame. Și dacă ne gândim puțin să dăm 100 de ani înapoi în Europa încă se murea de foame. Mai degrabă trebuie să ne confruntăm cu o realitate care nu ne place. Nu avem de unde să avem lucruri simple și pentru toată lumea, și atunci cu siguranță va trebui să fie complicat, sofisticat și din ce în ce mai mult natural.

LIBRIS.RO:   Care sunt proiectele editoriale ale dumneavoastră pentru următoarea perioadă?

MIHAELA BILIC: În primăvara lui 2017 un jurnal de slăbit, dar de fapt o carte care să nu fie de slăbit, ci mai degrabă o carte care să îi ajute pe oameni să facă pace, în primul rând cu instinctele lor, și să își înțeleagă normalitatea pentru ca lupta cu mâncarea să se transforme în acceptarea rolului mâncării în viața noastră. Și poate, prin această acceptare reușim să ținem tot așa într-un echilibru și silueta.

Și tot în primăvară, din seria Tocăniță, Supă, un al treilea volum de mărțișor, că tot vin verdețurile și se trezește natura la viață, o salată asortată cu de toate, care va fi tot, dacă nu pentru suflet și pentru inimă, va fi tot pentru starea noastră de bine.

Interviu realizat de Sever Gulea, pentru www.libris.ro.

One Comment

  • Pingback:

    Știri livrești - 5 ianuarie 2017 - Livre.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *