Zilele noastre care nu vor mai fi niciodata

30/01/2017
Nemerovschi recenzie

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodata – Cristina Nemerovschi

Deși publică  cel puțin o carte pe an, deși e cât se poate de prolifică și populară printre cititori (și mai ales printre cititorii tineri, ceea ce nu e lucru puțin), Cristina Nemerovschi nu e un autor care să se predea tentației rețetelor tipice pe care să le exploateze până la exasperare. O dovedește, dacă mai era cazul, ultimul roman aparut la Editura Herg Benet, ZILELE NOASTRE CARE NU VOR MAI FI NICIODATĂ, o poveste care atacă un subiect sensibil, încă tabuizat și puțin transparent  în literatura română contemporană: problema condiției individului suferind de o boală psihică.

Ana, protagonista romanului Cristinei Nemerovschi este o tânără a cărei viață e dată peste cap imediat după moartea mamei sale. Pasionată de jurnalism și arte, de teatru avangardist, pictură și lectură, inteligentă, expresivă, Ana simte că intră în derivă imediat după evenimentul traumatizant, când începe să aibă atacuri de panică și stări de rău extreme, declanșate imprevizibil,  când realizează că nu se mai poate bucura de compania prietenilor și nici măcar nu mai poate  să ducă la îndeplinire rutina cotidiană a cumpărăturilor sau a igienei personale. Așa cum află după consultul medical, Ana suferă de tulburare de anxietate generalizată, o boală pe care alege să o confrunte într-un sanatoriu de pe Valea Prahovei, în încercarea de a traversa primele săptămâni dificile ale tratamentului cu antidepresive și anxiolitice, cu suficiente efecte adverse. În acest loc de refugiu care nu arată ca în cele mai sumbre proiecții din epoca victoriană, ci se dovedește  mai degrabă o clădire cu povești palpitante, în care trecutul și prezentul, tehnologia și vintage-ul se îmbină armonios,  Ana va întâlni o comunitate pe cât de eterogenă, pe atât de deschisă și primitoare: de la tanti Matilda, o pensionară cu episoade psihotice în trecut care preferă să rămână în azil, deși se simte mai bine, la Punky, adolescentul rebel, cu limbaj colorat, pentru care sfidarea regulilor și atitudinile șocante sunt la ordinea zilei, la cuplul fascinant Sin-Sagrada (sau Sagri) pentru care Ana va face o adevărată pasiune. Sagri este o scriitoare sofisticată, seducătoare care, la aproape 40 de ani, după o căsnicie cvasi-eșuată și o luptă interminabilă cu episoadele depresive și cu tentația sinuciderii pare să fi găsit totuși un punct de echilibru. Sin pare o figură narcisică (îndrăgostit, după cum recunoaște chiar el, de versiunea sa ideală), întrupând un model de masculinitate care seduce fără efort, cu o orientare sexuală relativ ambiguă, un aer nepăsător, căutător al unei iubiri temperate care să-i ofere libertatea pe care o prețuiește.  Confruntându-se în continuare cu propriile stări de panică, de amețeală și rău, cu expriențele senzoriale ciudate puse pe seama efectelor adverse ale medicamentelor, Ana ajunge să se apropie de cuplul Sagri-Sin, să se îndrăgostească de Sin și să trăiască, în paralel cu filtrul bolii care îi fragmentează experiența realității, o stare promițătoare de eliberare, alături de sora ei mai mică, Cris. Puternic marcată de decesul mamei, Cris, o adolescentă explozivă, un fel de expresie a haosului, exuberantă, hipersociabilă, încăpățânată și curioasă, își vizitează sora la sanatoriu și decide să rămână pentru o vreme, mai ales când îl descoperă pe Punky. Traiul liniștit, condimentat cu discuții despre viață, boală, artă, cu evocări biografice răzlețe strecurate printre momentele în care patologiile își cer tributul este însă curmat de un eveniment care va schimba raporturile dintre protagoniști și care va da o dimensiune polițistă romanului: dispariția unuia dintre personaje va tensiona relațiile, va ridica suspiciuni și va schimba viețile tuturor celor implicați, catalizând și noi etape în transformarea personală și în raportarea la trecut.

La fel ca în alte romane pe care le-a publicat și în ZILELE NOASTRE CARE NU VOR MAI FI NICIODATĂ Cristina Nemerovschi proiectează o poveste a marginalilor, a celor care ies din tiparele sociale, doar că de data asta alegerea pentru stilul de viață nu le mai aparține în totalitate ci e legată mai intim de o dimensiune identitară pe care nu o pot controla, cu care sunt nevoiți să se lupte și să se împace în aceeași măsură: dezechilibrul psihic. Fie că vorbim despre depresie sau despre anxietate, Cristina Nemerovschi reușește să reconstruiască fidel și sensibil felul în care cei afectați de asemenea probleme experimentează lumea, felul în care aceste boli schimbă viețile în profunzime: senzațiile de amețeală, sentimentul de prizonierat în propriul corp, de trăit în ceață, mersul pe nori de vată, impresia că asiști la viața altcuiva, felul în care un weekend obișnuit petrecut cu prietenii, o ieșire la o cafea, o petrecere, un eveniment social ajung să se transforme în ore întregi de patrulat prin casă fără stare, cu palpitații, transpirații, exerciții de respirație și teama că vei muri în acele câteva secunde, toate sunt redate în amănunt convingător de Cristina Nemerovschi (care pot spune că s-a documentat bine in ceea ce priveste provocările existențiale ale acestor boli, am regasit, în calitate de medic rezident în specialitatea psihiatrie, mărturii similare cu ale Anei la pacienții pe care i-am întâlnit).  Doar că boala psihică nu este privită unidimensional, doar ca un stigmat ireconciliabil, ci e explorată multiperspectival. Pe de o parte bolile psihice, adesea cu nume încurcat și complex nu par să fie considerate  cu adevărat boli de unii indivizi (iar atitudinea tatălui Anei și a fostului ei prieten sunt edificatoare pentru o specie de atitudine păguboasă care par să refuze patologia psihică și să o pună doar pe seama unor mofturi și slăbiciuni ale unei vârste – adică, dacă nu e fizic, și totul e în capul tău, de ce nu ai putea să îți revii, nu poți pur și simplu să gândești pozitiv?). Pe de altă parte, afecțiunile psihice îți răpesc zilele de existență autentică, îți consumă timpul în forme în care nu ești cu adevărat tu însuți, comit ceea ce și William Styron identifica drept un furt identitar. Cu toate acestea, tot bolile psihice se pot dovedi o premisă provocatoare de autocunoaștere, de depășire a limitelor, de explorare a vulnerabilităților care te ajută să devii mai puternic, să devii un învingător.

Romanul Cristinei Nemerovschi este, în același timp, o meditație despre pierdere, o poveste despre prietenie și dragoste nonposesivă, o pledoarie pentru asumarea serioasă și empatică a dezechilibrelor psihice (atât în dimensiunea lor întunecată, generatoare de consecințe periculoase social, cât și în dimensiunea lor catalitică pentru o călătorie spre căutarea autenticității sinelui) mai ales printre tineri, o pledoarie care sper să sensibilizeze cât mai mulți cititori și să contribuie la ecologizarea prejudecăților legate de afecțiunile psihiatrice.

ZILELE NOASTRE CARE NU VOR MAI FI NICIODATĂ – Cristina Nemerovschi – Editura Herg Benet, 2016

Recenzie realizată de Sever Gulea.

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *