Fata din tren

06/02/2017
recenzie fata din tren

Fata din tren – Paula Hawkins

Bestsellerul internațional, ecranizat în thrillerul care a devenit, la rândul său, extrem de popular, FATA DIN TREN, de Paula Hawkins, este disponibil și în limba română, la Editura Trei, în colecția Fiction Connection.

Fără să fi vizionat ecranizarea cu Emily Blunt în rol principal, am ales să citesc romanul Paulei Hawkins, fiind in cautarea unei  povesti polițiste solide. Am avut parte de o experiență de lectură memorabilă, nu doar prin suspansul bine întreținut de autoare, ci prin complexitatea și dualitatea personajelor implicate. Mai mult decât un page-turner, FATA DIN TREN este , prin biografia protagoniștilor și prin evoluția lor, și o invitație la reflecție,  pe marginea ideii de pierdere, a necesității confruntării cu realitatea, a puterii uneori virtuoase, alteori toxice a imaginației.

Povestea o are în centru pe Rachel, o tânără aflată în derivă existențială. Marcată de eșecul propriei căsnicii, incapabilă să se împace cu ideea că soțul ei Tom a părăsit-o și s-a căsătorit cu altă femeie,   concediată din cauza alcoolismului, Rachel alege să își simuleze vechile obiceiuri ale vieții profesionale și domestice, călătorind cu trenul de navetiști la aceeași oră în fiecare dimineață și lăsând mesaje telefonice fostului soț. În aceste  călătorii, de acolo, de la distanța confortabilă a pasagerului feroviar,  Rachel contemplă viața unui cuplu de pe fosta strada pe care a locuit, încărcând-o imaginativ cu o fericire după care și ea tânjește. Totul se schimbă, după ce Rachel e martoră la o scenă amoroasă dintre jumătatea feminină a cuplului respectiv și un alt bărbat și mai ales după ce ziarele vor anunța dispariția acelei femei. Ca o coincidență, în aceeași zi în care femeia dispare, Rachel are un nou moment de blackout, după o beție serioasă, trezindu-se rănită și amnezică, fără să poată înțelege ce s-a întâmplat. Luptându-se în continuare cu viciul paharului, Rachel găsește însă, în misterul dispariției lui Megan prima șansă reală de a-și orienta atenția spre un subiect provocator care să înlocuiască obsesia pentru Tom și noua sa soție, Anna. Între episoadele de luciditate și episoadele în care nu-și poate controla dependența, Rachel încearcă să se apropie de Scott, soțul neconsolat al lui Megan și încearcă să recompună fragmentele biografice amestecate de alcool. În tot acest timp, Scott descoperă lucruri neplăcute legate de soția sa, anticipând un comportament imprevizibil, mai ales după ce terapeutul ei intră în vizorul poliției, într-o manieră nu foarte convingătoare. Pe de altă parte Anna, soția lui Tom încearcă să găsească resursele necesare pentru a o îndepărta pe Rachel definitiv de Tom, inclusiv prin conectarea ei de cazul dispariției lui Megan. Ce s-a întâmplat cu Megan și ce rol au jucat în această istorie personajele vă rămâne să descoperiți.

Unul dintre cele mai interesante aspecte din romanul semnat de Paula Hawkins este felul în care este construită povestea polițistă, dintr-o triplă perspectivă, a celor 3 femei: Megan, Rachel și Anna. Niciun moment cititorii nu sunt martorii anchetei propriu zise a dispariției lui Megan (nu avem parte așadar de perspectiva așa zis obiectivă și neutră), ci toată intriga elegant de simplă (după cum vor remarca cititorii la final) este reconstruită prin intermediul unui soi de jurnal al personajelor amintite. Mecanismul esențial care asamblează suspansul, decredibilizează succesiv personajele, reconfigurează cercul de suspecți, chiar în rândul unui număr destul de fix și puțin numeros al personajelor este sistemul ghemului de minciuni. Fie animate de bune intenții, fie din teamă, fie din dorința de a manipula sau de a scăpa de rsponsabilitatea acțiunilor, fie pentru a se refugia din confruntarea cu o realitate goală, toate personajele își livrează constant minciuni de diferite proporții.

Minciuna devine, deopotrivă un mod de viață, o cale de evadare, o amânare  a raportării la realitate, un instrument cu consecințe tragice atât pentru viața domestică, cât și pentru integritatea psihică și fizică a personajelor, ea este de fapt mediul care configurează întreaga narațiune. Doar că ea devine, dincolo de un artificiu narativ al întorsăturilor de situație, credibil și plauzibil inserată, în măsura în care Paula Hawkins alege să exploreze în amănunt biografia protagonistelor ei și istoria lor care a condus la falimentul personal al lui Rachel, Megan și Anna, trei femei care au ales să poarte măști în situații periculoase care, în cele din urmă, s-au întors împotriva lor. Un alt element interesant explorat de autoare este dificultatea celui aflat în dependență de a trăi cu cele două identități: identitatea lucidă și identitatea alcoolică. Caracterul fracturat al vieții lui Rachel, între cele două dimensiuni (care sugerează parcă ceva din povestea lui Dr Jekyll și Mr Hyde) funcționează în două feluri: pe de o parte dezvăluie provocarea pe care o are un dependent de a reconcilia două zone ale existenței sale, ambele insuportabile,  care îl fac să se simtă neajutorat și vinovat și, pe de altă parte este un mijloc prin care narațiunea primește conuri de umbră credibile în articulațiile esențiale. Nu în ultimul rând FATA DIN TREN este și o poveste despre raportul dintre fantezie și realitate, despre felul în care viețile noastre și ale celor din jur sunt trecute, mult prea ușor, prin filtre simplificatoare sau potențatoare ale imaginației , o poveste despre alianțele imporbabile și evenimentele limită care ajung să lege în mod intim chiar și cei mai înverșunați adversari.

FATA DIN TREN – Paula Hawkins – Editura Trei, 2016

Recenzie realizată de Sever Gulea.

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *