Calatorind prin Europa de Est

13/02/2017
recenzie Gabriel Garcia Marque

Călătorind prin Europa – Gabriel Garcia Marque

Anii 50 sunt anii în care întreg mapamondul a resimțit una dintre cele mai profunde diviziuni care a împărțit lumea în extreme. Sunt anii în care Europa a pierdut supremația mondială, ruptă între opozitii ideologice a căror înfruntare își trimite ecourile până în zilele noastre. Sunt anii care au fracturat o percepție profundă în ceea ce privește șansele ideologiei comuniste: în vreme ce o serie de intelectuali din Vest au rămas consecvenți convingerii că marxismul își păstrează promisiunile nobile în spectrul realizabilului, indiferent de abuzurile dezvăluite înainte și după moartea lui Stalin în URSS și în lumea sateliților săi, alți simpatizanți inițiali ai stângii suprapusă pe rețetarul comunist au realizat contrastul dintre bunele intenții și consecințele catastrofale ale implementării lor. Este și cazul lui Gabriel Garcia Marquez cel care, după îndelungi strădanii, după mai multe solicitări, a reușit să ajungă dincolo de Cortina de Fier, trecând prin Germania de Est, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, cu destinația finală Moscova.  Dezvăluirea tensiunilor și contrastelor dintre Est și Vest, semnele ruinei și reconstrucției Europei, viața cotidiană (intuit) regizată  de autoritățile din statele comuniste pentru străini, toate transpar în acest miniatural dar plin de forță volum de impresii de călătorie semnat de celebrul scriitor sudamerican.

Împreună cu un jurnalist italian și o graficiană din Paris, Gabriel Garcia Marquez traversează, în a doua jumătate a anilor 50 Cortina de Fier, intrând în Germania de Est. Dincolo de proporțiile sale mitologice, frontiera dintre Est și Vest este aproape neverosimil de banală: o barieră de lemn păzită de soldați adolescenți și de un șef analfabet dar suspicios. Berlinul este o expresie miniaturală a rupturii dintre est și vest, are aspectul unui oraș-laborator, un oraș fals a cărui miză este să livreze aparența prosperității, atât în partea occidentală, cât și în partea sovietică. Eforturile de a înghesui diversitatea capitalistă dau zonei de Vest un aspect de fără cap și fără coadă, în vreme ce Berlinul de Est, dincolo de mizeria, calitatea mediocră a prăvăliilor și a aspectului urban e dominat de Bulevardul Stalin, pe care se îngesuie, la concurență cu  omologul său din teritoriul vestic, magazine, hoteluri și localuri luminoase (doar că ele sunt populate de expropriați, de bogații a căror avere a fost naționalizată de comuniști care refuză să lucreze sub noul regim și care preferă să-și rispească rentele primite de la stat în acest fals univers care le amintește de zilele mai bune). Stând de vorbă cu câțiva nemți, Marquez trage concluzia, pe bună dreptate, că în Germania de Est nu s-a născut o revoluție a proletariatului ci ea a fost adusă cu un cufăr direct din URSS, cu tot cu hățișul birocratic, munca fără entuziasm, consumatorii indiferenți și sovietizarea cu forța.  În vreme ce Germania pare să fie țara nemulțumiților, a unei populații ținute sub ocupație care visează la o (posibilă) reunificare, Cehoslovacia pare cel mai cosmopolit stat dintre toți sateliții sovietici: birocrația e mult simplificată, ordinea în Praga pare să fie un rezultat spontan, fără vreo senzație de control, preocupările pentru politică sunt limitate iar berea este răcoritoare și ușor de găsit.  Polonia, pe de altă parte are un caracter mai dezolant: mașinile sunt rare însă străzile sunt zgomotoase, de la sunetul produs de vasele, conservele și vechiturile târâte de localnici. Varșovia este un oraș clădit după fotografii (străzile medievale păstrează vopseaua proaspătă) iar polonezii par foarte plini de sine, asumând o orientare profranceză (în mod ironic, simpatizanții stângii comuniste din Franța ajung să publice în premieră în poloneză, după decredibilizarea lor la Paris,  produsă odată cu insurecția de la Budapesta din 1956), dar rămânând antiamericani și antisovietici.

După această incursiune anticipativă spre inima fortăreței comuniste, Gabriel Garcia Marquez ajunge în cele din urmă în URSS, cu ocazia unui festival internațional pentru care a obținut cu greu acreditări. URSS este, desigur, tot un spațiu al contrastelor, în care luxul vagoanelor de tren sfidează sărăcia călătorilor. Așa cum era de așteptat, sovieticii sunt pregătiți pentru întâmpinarea delegațiilor străine cu toată regia bine ticluită: de la imnurile omniprezente în fiecare stație de tren, la florile pe care delegațiile le primesc, la entuziasmul nebun și neobosit al miilor de oameni, toate sunt copleșitoare, toate evocă instinctul pentru volum și cantiate, vocația de organizare a maselor ca parte a psihologiei poporului sovietc. Însă ochiul pătrunzător al scriitorului și jurnalistului încearcă să treacă peste scenariul propagandistic dar Marquez realizează că miile de cetățeni sovietici care îl înconjoară sunt pur și simplu disperați după comunicare, după contactul cu străinii (unii învață limbi străine special pentru a ajunge la festivaluri de acest gen). Fără posibilăți de acces la  exterior, fără contact cu presa, cu noțiunea de publicitate și liber schimb, rușii sunt uimiți pe de o parte, neîncrezători și naiv aroganți pe de altă parte când primesc primele repere despre democrație și capitalism de la vizitatori. Totuși ei par să rămână (din patriotism sau din frică) fideli guvernului chiar și în epoca Hrușciov, după denunțarea politicilor lui Stalin (Marquez face o trecere în revistă și a cultului personalității și a felului în care dictatorul a reușit să își construiască sistemul piramidal de conducere). Excursia în Moscova se încheie cu evocarea vizitei la mausoleul unde sunt depuși Lenin și Stalin, un monument în fața căruia constant este prezentă o coadă de kilometri întregi. Întoarcerea din URSS trece prin Ungaria și mai ales prin Budapesta, o capitală închisă circulației turiștilor și străinilor, aflată parcă sub asediu la peste 10 luni de la represiunea sovietică a protestului maghiar, unde cozile la loterie sunt mai mari decât cozile la pâine, budapestanii trăind încă într-un climat al nesiguranței venitului cotidian.

Fără prejudecăți, fără să încerce să își filtreze propriile simpatii politice, impresiile de călătorie ale lui Gabriel Garcia Marquez reconstituie și dau viață, prin scene inedite (care aproape că dobândesc autonomie literară, dincolo de orice intenție jurnalistică), unei lumi aflate în continuă schimbare și prefacere, o lume  care pare să trăiască sub semnul demonstrativului, în care totul este politizat și readus sub lupa rivalității dintre est și vest. Mai mult decât o cronică uneori amuzantă, alteori dureroasă a culiselor traiului cotidian în obsedantul deceniu, cronicile lui Marquez ne amintesc de perioada în care Europa a încetat să își mai aparțină și să se predea celor pregătiți să o transforme într-o tablă de șah a ideologiilor.

CALATORIND PRIN EUROPA DE EST – Gabriel Garcia Marquez- Editura Rao, 2016

Recenzie realizată de Sever Gulea.

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *