Antiparenting – Savatie Bastovoi

14/03/2017
Antiparenting- Savatie Bastovoi

Antiparentin – Savatie Baștovoi

În ciuda faptului că tehnologia, știința, concepțiile pacifiste, democratice și liberale au promis la un moment dat eliberarea individului de presiunea nevoilor vitale, de rețetare existențiale rigide, cu toate acestea, viața în societatea contemporană pare să fi devenit tot mai stresantă,  tot mai sofisticată, pe măsură ce fiecare sector al vieții deopotrivă publice și private a intrat sub lupa specialiștilor. Avem îndreptare legate de felul în care ne alimentăm, felul în care ne întreținem corpul dar și mintea, felul în care ne administrăm timpul, suntem presați constant să ne autoperfecționăm să ținem pasul cu dinamica evoluției tehnice și sociale. Nici când vine vorba de parenting lucrurile nu sunt deloc mai simple. La fel ca în multe alte sectoare ale vieții, faptul că ai devenit părinte (la fel cum faptul că ai un trup sau o minte) nu îți mai conferă o autoritate privilegiată (cel puțin nu una epistemologică) în ceea ce privește maniera în care îți crești copilul. Astăzi, într-un context al nuanțelor, alternativelor, supraspecializărilor și al medicalizării multor sectoare ale vieții, pe măsură ce studiile de psihologi, pedagogie și puericultură s-au rafinat, experiența parentală pare să fi căpătat proporțiile unei ucenicii aproape copleșitoare, în care nu doar aportul empiric al părinților devine relevant (în fond, ei sunt cei care aparent își cunosc cel mai bine copilul), cât mai degrabă nenumăratele abordări cu care trebuie să te familiarizezi, elaborate de specialiști în domeniu.  Este aceasta o situație inevitabilă, dezirabilă, afiliată progresului care livrează ceea ce niciun cuplu nu poate stăpâni, în materie de cunoaștere, doar prin propriile forțe (mai ales dacă ținem cont de influențele subtile pe care părinții le exercită asupra copiilor, uneori fără să conștientizeze)? Sau este parentingul supralicitat, isterizat, poate chiar pervertit (iar exemplul mamelor hiperprotectoare care pledează, cu fundamente de acum științifice, pentru tot felul de comportamente sufocante, alimentate de temeri reale și imaginare e ilustrativ pentru această extremă)?  Sunt întrebări la care e dificil să găsești un răspuns tranșant, dar cu siguranță rămâne importantă o discuție asupra premiselor de la care pornim în creșterea copiilor, asupra statutului pe care îl asumăm (între polul extrem de neajutorat și polul arogant atoatecunoscător). În acest context e publicat volumul lui Savatie Baștovoi, un volum a cărui apariție a fost precedată de ample controverse pe rețelele virtuale (iar autorul a ales să includă în carte și să discute câteva puncte de vedere exprimate de participanții la discuție), un volum care propune ideea de antiparenting, o redescoperire a sensului profund al paternității și a firescului creșterii copiilor.

Volumul are trei părți: prima parte discută despre sensul inițial, biblic al paternității, asimilat în opinia autorului greșit cu forme rigide de autoritarism și discută despre ascensiunea parentingului, începând cu anii 70 (când toate formele de autoritate, mai ales cele educaționale au fost puse în discuție din SUA și până în Europa). Savatie Baștovoi sugerează însă că generațiile crescute sub influxul ideilor revoluționare și experimentale ale parentingului (înțeles cumva ca întreg ansamblul de strategii educaționale și de puericultură care a explodat în forma nenumăratelor cursuri, cărți și prezentări menite să îi convingă pe părinți că au nevoie de alfabetizare în creșterea propriului copil) nu s-au dovedit neapărat mai mulțumite sau mai împlinite. E vorba de generații care au fost convinse că sunt speciale, că li se cuvin foarte multe și care au dovedit ulterior că sunt mai degrabă frustrate, neajutorate, pe măsură ce confruntarea cu lumea competitivă și deloc darnică, economică sau socială le-au amintit că le lipsesc repere precum răbdarea, înțelegerea eșecului și a autorității. Savatie Baștovoi sugerează că, în ciuda modelor aduse de parenting, trecătoare de altfel, nevoile copilului au rămas aceleași chiar și astăzi: de la nevoile biologice (dependența pe termen lung de părinți) până la nevoile educaționale care includ nu doar libertatea de expresie, independența și evoluția emoțională, dar și ceea ce autorul identifică drept o nevoie de autoritate, o nevoie de supunere și ascultare (fundamentate de fapt pe o nevoie de comuniune de iubire – copilul e fericit nu atunci când e lăsat să facă ce vrea, ci când e îndrumat și inițiat). În această perspectivă pe care Savatie Baștovoi o argumentează și pe linie confuncianistă (importanța onorării tradiției), părinții pot asuma cele două condiții esențiale, înțelegând rolul maternității și al paternității: mama este expresia gingășiei, figura care contribuie decisiv la adaptarea la lumea extrauterină și care trebuie să exprime iubire și apropiere autentică (de la alăptatul natural și până la cunoașterea limbajului celui mic, de la precauția de a nu-l abandona atunci când plânge, la renunțarea abordărilor raționale) în vreme ce tatăl este expresia învățătorului, condiția spirituală care transmite modele educaționale și bărbăția. A doua parte a volumului explorează câteva elemente esențiale în evoluția copilului: de la memorie (în opinia autorului, fundată și pe propria sa experiență, copiii pot reține foarte multe lucruri chiar și înainte de 3 ani, cu condiția ca ei să trăiască aproape de natură, adică de lucrurile autentic impresionante care le stimulează instinctul de conservare), la libertate (înțeleasă și ca alegere de a te supune voinței altuia, ca expresie a iubirii – în acest sens, Savatie Baștovoi este de părere că responsabilizarea prematură a copilului ajunge să îl frustreze, mai ales că el caută securitatea oferită de părinți), de la joc (și mai ales jocurile care mimează experiența fricii esențială pentru cunoaștere, pericolele mimate – în acest sens, părinții nu ar trebui să se isterizeze cu limitările de teama amenințărilor pe care le întrevăd la tot pasul), la competiție, de la fobii (mai ales cele parentale care ajung să slăbească și imunitatea și relațiile cu ceilalți), la alimentație (găsirea unei căi de mijloc între asaltul artificialului și obsesia ecoalimentației) etc. Un subcapitol interesant este dedicat explicării crizelor de furie ale copiilor și a legăturii dintre acestea și independența prematură acordată copilului (explicația este însă destul de simplistă). Ultima parte a volumului este o culegere de povestiri din copilăria autorului care ilustrează uneori mai explicit, alteori mai subtil, punctele de vedere expuse în capitolele anterioare.

savatie bastovoi

Savatie Baștovoi

Pledoaria lui Savatie Baștovoi este aceea de a apropia experiența parentală de ceea ce el consideră a fi zona firescului (zona în care părintele nu mai e infantilizat de specialiști și nu mai e plasat într-un raport de inferioritate cu copilul), o perspectivă care să amintească părinților nu cât de nepricepuți sunt în această calitate, ci cât de ușor pot accede la pedagogul intuitiv pe care uneori căutăm să îl înăbușim.  Este un volum care, per ansamblu, livrează un mesaj reconfortant și optimist pentru părinți, în lumina preceptelor biblice (atâta timp cât suntem dispuși să le acceptăm), care oferă măcar un cadru general justificativ pentru o înțelegere mai nuanțată a ideii de autoritate, de ascultare și care subliniază importanța prezenței părinților și nu a înlocuitorilor de orice fel în viața copiilor. Pe de altă parte liniile volumului sunt destul de schematice, pe alocuri lasă semne de întrebare iar backgroundul științific al întregului demers este destul de subțire și nesistematizat (citări selective din psihiatri, psihanaliști, sociologi pentru care se pot găsi la fel de multe contraargumente de pe alte poziții științifice). Problema femeilor care nu pot alăpta, a celor care suferă de depresie postpartum, problemele cotidiene care țin de îngrijirea copilului (de la felul în care  ținem copilul, la mediile la care îl expunem etc) sunt mai degrabă ridiculizate drept expresii ale neasumării instinctului matern, expresii ale isteriei și nevrozei, o generalizare mult prea riscantă care justifică, involuntar, tocmai abordările parentingului pe care autorul le combate (si care cauta sa vina in intampinarea acestor probleme concret, fara sa le exileze intr-o zona obscura a pacatului). În esență însă, apariția acestui volum este doar un prim pas, curajos,  spre o discuție care se anunță a fi lungă și amplă, o perspectivă contracurentului care are măcar meritul de a propune o alternativă de formă, nu doar de fond, dar care mai are nevoie însă de destule finisaje.

Vă așteptăm la o întâlnire cu Savatie Baștovoi, la lansarea volumului ANTIPARENTING (Editura Cathisma, 2017), SÂMBĂTĂ, 1.04.2017, la Târgul Internațional de Carte și Muzică de la Brașov!

ANTIPARENTING – Savatie Baștovoi – Editura Cathisma, 2017

Recenzie realizată de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *