Descopera literatura romana in… evenimentele Libris Editorial de la Targ

21/03/2017

Mai sunt doar două săptămâni până la evenimentul care aduce primăvara culturală la poalele Tâmpei: TÂRGUL INTERNAȚIONAL DE CARTE ȘI MUZICĂ de la BRAȘOV – ediția a XIV-a, un eveniment cu o personalitate aparte și familiară, în  cadrul căruia vizitatorii vor descoperi cele mai noi apariții din domeniul editorial și muzical, accesorii nelipsite care potențează experiențele de lectură, dar și întâlniri cu scriitori și artiști din toate generațiile.

targ de carte

Ediția a XIV-a  va aduce în atenția publicului nume cunoscute în spațiul public și cultural (Cristian Tudor Popescu, Varujan Vosganian, Aurora Liiceanu, Radu Paraschivescu etc) dar va fi și o ediție îndrăzneață și dinamică, o ediție la care îi vom invita pe cititori să descopere autori aflați la început de carieră, autori tineri și ambițioși dar și autori care au adus deja contribuții importante în literatura română ale căror volume nu au fost, până acum, disponibile în librării.

Lansăm această invitație la explorare, la descoperirea scriitorilor de mâine și redescoperirea scriitorilor valoroși de astăzi, prin evenimentele Libris Editorial, cel mai  nou proiect al brandului Libris, un proiect care încearcă să apropie publicul de autorii români, un segment esențial de pe piața de carte care, din păcate, nu beneficiază de atenție suficientă din partea cititorilor autohtoni.

Libris Editorial este un proiect editorial cu profil variat care valorifică încrederea în scriitorii de toate vârstele și toate generațiile pentru a le spori vizibilitatea și a cultiva curiozitatea și îndrăzneala publicului, depășirea prejudecăților sau temerilor în privința literaturii române și nu numai. Iar Târgul Internațional de Carte și Muzică de la Brașov, un proiect în care trecutul și prezentul, pasiunea pentru reperele tradiționale dar și pentru noile tendințe culturale este cadrul ideal în care vă vom propune cele mai noi apariții Libris Editorial.

ovidiu niculescu cristian muntean

JOI 30.03.2017, deschidem ediția a XIV-a a Târgului cu lansarea REVISTEI LITERARE LIBRIS, o publicație apărută sub egida Uniunii Scriitorilor din România,  susținută și coordonată de profesioniști experimentați ai literaturii. Tot joi, vă aducem în atenție o trilogie valoroasă (ZILELE FIINȚEI) semnată de unul dintre cei mai cunoscuți prozatori brașoveni: DORU MUNTEANU. Trei volume de proză (DUMINICA MARE, VINEREA NEAGRĂ, MIERCUREA REGALĂ) care au lipsit mult timp din librării sunt republicate în condiții de excepție și redate din nou circuitului valoric literar. După această lansare vom deschide seria lansării cărților de poezie cu volumul JURNALUL CUVINTELOR TĂCUTE de Lăcrămioara Stoie. Tot în prima zi a Târgului Internațional de Carte și Muzică de la Brașov, se vor lansa trei volume de poezie semnate de Romița Mălina Constantin, Mihaela Aionesei, respectiv Gabriella Costescu.  Cantautorul Ovidiu Niculescu va lansa sub brandul Libris atât albumul muzical CÂTECELE UNUI DERBEDEU cât și volumul de poezii cu același titlul. Un volum important apărut la Editura Libris Editorial (ÎNTRE LUMI- Convorbiri cu Nicolae Steinhardt) va fi un fundament de discuție interesant pentru o dezbatere intitulată STEINHARDT – ÎNTRE LITERATURĂ ȘI CREDINȚĂ la care vor participa Părintele Constantin Necula, teologul Alexandru Ojică și scriitorul Nicolae Băciuț. La finalul lansărilor Libris Editorial, aveți întâlnire cu una dintre cele mai memorabile și sensibile prezențe ale spațiului public brașovean: părintele Cristian Muntean lansează audiobookul MĂȘTILE VIEȚII. ANTOLOGIE DE AUTOR.

libris editorial lluis alemany mircea cosea

VINERI, 31.03.2017, vă invităm să descoperiți LA INIMI,  cel de-al patrulea volum semnat de Carmen Gheorghe (cadru didactic al Universității Transilvania Brașov), o autoare care a mai semnat romanul Tatuaj pe glezna stângă (Editura Rao), colecția de proză scurtă Hamburgerul lui James Joyce (Editura Rao), precum și romanul dens în elemente politice și simbolice Casa Dante (Editura Rao). Maratonul lansărilor continuă cu un eveniment provocator pentru tânăra generație, derulat în parteneriat cu Piramida de Cultură – o întâlnire cu trei autori tineri Libris: SILVIU URDEA (autorul unui thriller românesc, cu o atmosferă demnă de romanele lui Stephen King, intitulat NU MĂ TEM), ELIZA MAZILU (semnatara romanului fantasy STELE ÎNTUNECATE. TĂRÂMUL DE DINCOLO care are drept protagonistă o tânără adolescentă care se confruntă cu o entitate necunoscută și cu propriile sale temeri), DAN OLĂIANOȘ (autor al romanului ÎNTRE DOUĂ VIEȚI – o poveste centrată pe problematica reîncarnării).  Tot vineri vă propunem și lansarea unui volum semnat de LLUIS ALEMANY GINER (ICARI CURIOȘI/CURIOSOS ICAROS) la care va participa și cantautorul Silvan Stâncel, un chitarist și un poet omniprezent la Târgul Internațional de Carte și Muzică de la Brașov. Încheiem a doua zi a Târgului cu un eveniment cu valențe economice: politicianul, diplomatul, eseistul și profesorul MIRCEA COȘEA propune volumul BANII ROMÂNIEI care confruntă prejudecata longevivă conform căreia țara noastră este lipsită de bani și resurse pentru investiții durabile.

SÂMBĂTĂ, 1.04.2017 Libris Editorial aduce în atenție volumul EXPERIENȚA FACE DIFERENȚA, semnat de un om pasionat de lumea comunicării, de ideile frumoase și de oamenii faini, Doru Șupeală. Un volum inedit care va fi lansată în cadrul Târgului este cartea CĂLĂTORIND PRIN EUROPA ALĂTURI DE GEORGE HUDIȚĂ…ÎN LUMEA CUVINTELOR ÎNCRUCIȘATE. Vă propunem apoi lansarea volumului ÎNGERI RĂTĂCIȚI, semnat de Marius Albert Neguț, despre care va vorbi Dana Anghelescu, Director Libris Editorial. Nu puteți rata, desigur,  un volum cu un titlu care atrage atenția: CUM L-AM ÎNVINS PE DRACULA, semnat de Nicole Duțu. Sâmbătă seara vă invităm să descoperiți un muzician de excepție, de data aceasta și în postura de scriitor: AG WEINBERGER lansează la Brașov volumul SINGULAR. LAMENTĂRI, OBSERVAȚII, STUDII ȘI ALTE TEXTE și va completa evenimentul cu minirecital de blues.

DUMINICĂ, 2.04.2017, în ultima zi a Târgului, Libris Editorial este prezentă pe scena de la Business Park Brașov cu volumele PRAF DE LUNĂ, de Sorina Bascoveanu, respectiv FEMEI PERFECT DE IMPERFECTE. Vor urma lansările a două cărți din colecția Tradiții: DE LA LUME ADUNATE de Mihai Teodor Nașca și MARIA GOLBAN ȘOMLEA – FOLCLOR NEPIERITOR de Florin – Vasile Șomlea care va lansa și titlul PUNCTE DE VEDERE POLITICE ȘI GEOPOLITICE.

Ziua de duminică se va încheia cu lansarea albumelor muzicale Libris: „Cântece și doruri din Ardeal” – OVIDIU PURDEA SOMEȘ, „Când eram copil în sat” – PETRICĂ ȚĂRAN,  „Cine-n lume frați nu are” – DIANA GERMAN.

La ediția a XIV-a a Târgului Internațional de Carte și Muzică de la Brașov intărim dezideratul nostru de a deveni mediatori între creatorii și consumatorii de cultură, prin evenimentele pregătite de LIBRIS EDITORIAL. Vă așteptăm în perioada 30.03.2017-2.04.2017 la Business Park Brașov să descoperiți potențialul autorilor români.

Iată și programul sistematizat al evenimentelor Libris Editorial: Libriscultural.ro

Articol realizat de Sever Gulea.

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *