Coaja de nuca

27/03/2017
Coaja de nuca - Ian McEwan

Coajă de nucă – Ian McEwan

Rar mi se întâmplă să citesc două romane semnate de același autor la un interval mai mic de o lună iar asta pentru că senzația de familiaritate pe care o dezvolt într-o anumită măsură cu autorul din prima poveste mă urmăreștre adesea și în următoarea poveste, aplatizând pe undeva experiența emoțională a lecturii celei de-a doua povești.

În cazul lui Ian McEwan am făcut însă o excepție, mai ales pentru că știam cât de surprinzător poate fi scriitorul britanic de la un roman la altul, nu doar prin temă, ci și prin cadrul spațio-temporal și prin tonul narațiunii.  Astfel,   deși de abia încheiasem memorabila poveste despre fascinația trecutului, Câinii negri, am fost curios să lecturez apoi cea mai recentă traducere la Editura Polirom a romanului semnat de McEwan, Coajă de nucă.

Parțial poveste polițistă, parțial roman psihologic și dramă de familie, Coajă de nucă impresionează de departe prin originialitatea punctului de vedere narativ:  este o poveste relatată din perspectiva unui făt în uterul mamei. De acolo, din învelișul protector, odată cu finalizarea închiderii tubului neural și apariția premiselor vieții conștiente, nenăscutul a cărui singură agendă viiitoare e reprezentată de naștere, de venirea în existență, acumulează primele experiențe senzoriale, împrumutate de la mama sa. Ascultând radioul, de acolo din castelul său elastic  și anticipând lumea fascinantă dar și monstruoasă în care urmează să ajungă,  savurând cam multe pahare de vin înghițite de mamă și decantate prin placentă care îl predispun la reflecții mai sumbre sau mai optimiste, fătul recompune, ca un observator inocent istoria înșelătoare a familiei sale.

În această istorie sunt protagoniști mama, adică Trudy, o femeie instabilă emoțional care nu își dorește neapărat copilul din pântece, atâta timp cât pare a fi surprinsă între doi bărbați: tatăl copilului, John, e un poet fără recunoaștere care conduce o editură obscură, căruia nu îi plac confruntările, perseverent sentimental în raport cu Trudy, chiar și atunci când soția lui preferă distanțarea și despărțirea. De cealaltă parte este amantul lui Trudy, Claude, un cu totul alt tip de profil masculin centrat de pragmatism, inițiativă, hotărâre. Pentru protagonistul fetal Claude pare a fi genul de om inspid, anost, repetitiv, nelipsit însă de un potențial calculat și diabolic. Așa cum urmează să descopere cu oroare nenăscutul, Claude și Trudy pregătesc un plan sinistru pentru a fi împreună și pentru a-l elimina pe John din viața lor, în vreme ce tatăl protagonistului aparent nu are nicio bănuială despre intențiile deloc binevoitoare ale amanților. Ultimele întâlniri dintre Trudy, Claude, John și Elodie (o poetă susținută și publicată de John) vor ridica însă suspiciuni cu privire la naivitatea lui John dar și cu privire la reușita scenariului pregătit de cei doi amanți. Cum se va încheia această intrigă cu accente noir și care vor fi urmările acțiunilor derulate de Trudy și Claude vă rămâne să descoperiți.

Dincolo de dimensiunea polițistă sau psihologică, romanul lui Ian McEwan este provocator, așa cum aminteam, prin originalitatea punctului de vedere narativ. E vorba de o perspectivă configurată mai degrabă prin auz și gust decât prin văz, e vorba de o perspectivă care implică o relație mediată cu realitatea prin alt corp (iar McEwan ne face să ne imaginăm prin experimentul său narativ cum ar arăta două minți în același trup), e vorba de perspectiva unui martor-spion fără voia lui, lipsit de posibilitate de acțiune (singurul gest pe care protagonistul îl poate face este acela de a ieși din uter la termen, fără să poată împiedica sau dejuca planurile criminale de care află). Cu toate că nici nu este născut, fătul narator se confruntă deja cu sursele unor probleme redutabile și neliniștitoare: are deja o problemă legată de alcool, viitorul său este incert (atâta timp cât mai ales Claude nu pare să îi dorească venirea pe lume) iar necazurile familiale devin transparente chiar din ultimele luni de viață intrauterină. La acestea se vor adăuga surprizele cu privire la natura motivațiilor umane și la aparențele înșelătoare pe care oamenii tind să le cultive cu un anume scop.

Nu în ultimul rând, povestea lui McEwan este o demonstrație a puterii de creatie scriitoricești, a faptului că urechea și imaginația unui autor pot ajunge chiar și în cel mai ascuns și misterios loc al începutului fiecărei existențe. Probabil nu întâmplător McEwan ne propune să călătorim în viața intrauterină, protejată de acei pereți bine adaptați. În fond, așa cum chiar autorul sugerează, atât artiștii, cât și oamenii de știință par să împrumute ceva din condiția primordială a existenței într-o coajă de nucă, a viețuirii într-un spațiu îngust și protejat al unei idei, povești sau opere de artă,  în care ajung însă să descopere oglindită o întreagă lume.

 COAJA DE NUCAIan McEwanEditura Polirom, 2016

Recenzie realizată de Sever Gulea.

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *