Proiectia lunii aprilie – Hotii de biciclete

03/04/2017

America are Golden Age Hollywood, Germania are Noul Val, Anglia are Socio-Realismul, Franța are Nouvelle Vague, Scandinavia are Dogma ‘95 dar poate cel mai important curent asociat cu vreo țară este curentul Neo-Realist asociat cu Italia. Neo-Realismul italian a luat naștere imediat după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial și a produs foarte multe filme de referință din istoria cinematografiei. Pentru a aminti doar câteva: „Roma, Citta Aperta”, „Paisan”, „Obssessione”, „La Terra Trema”, „Umberto D”, „Ladri Di Biciclette” sau „Shoeshine”. Mișcarea a fost fondată de către legendarii Roberto Rossellini și Luchino Visconti, doi regizori care au ales să vorbească sincer și brutal despre sărăcia și nedreptatea ce a pus stăpânire pe Italia postbelică la sfârșitul anilor ‘40, începutul anilor ‘50. Stilul curentului artistic este caracterizat prin folosirea unor actori neprofesioniști, minimalism decorativ, dialog cu o puternică încărcătură socială și morală și un portret visceral și onest a societății umane. Deși cei doi mai sus menționați sunt creditați ca fiind fondatorii, regizorul cel mai reprezentativ pentru acest curent este Vittorio De Sica, cel care a dus drama socială la rang de artă. Până la Vittorio de Sica, dramatismul de o asemenea încărcătură emoțională era prezent doar în filmele documentare. Din filmografia acestuia, cel mai cunoscut și apreciat filmul este fără îndoială „Hoții de Biciclete”, o poveste impresionantă despre sacrificiile unui om pentru familia sa. „Hoții de Biciclete” este considerat atât cel mai bun film italian al tuturor timpurilor cât și cel mai bun film european făcut vreodată. În aproape fiecare clasament internațional de filme, „Hoții de Biciclete” se afla inevitabil în primele zece poziții.

cinemateca

Hoții de Biciclete

„Hoții de Biciclete” este un film scurt și simplu, însă mesajul pe care îl transmite este unul de o mare valoare universală și anume sacrificiul; este el necesar pentru ca omenirea să dăinuie și care este limita morală pe care o poate atinge sau depăși un om pentru bine-starea familiei sale? Acestea sunt întrebările pe care publicul și le pune urmărind povestea lui Antonio Ricci (Lamberto Maggiorani), un bărbat aparținând clasei muncitoare care speră că viața i se va schimba în bine atunci este angajat sa lipească afișe în oraș. Singura condiție pentru această muncă este să aibă propria bicicleta. Pentru a face rost de una, soția lui Antonio amanetează cele mai de preț lucruri ale familiei: cearceafurile. Este prima zi la noul său loc de muncă și totul pare să meargă bine pentru Antonio până când bicicleta – obținută cu atâtea sacrificii – îi este furată. Conștient că fără bicicletă va muri de foame, Antonio pornește într-o căutare disperată. Alături de el este fiul său, cel care își privește tatăl cu admirație și are toată încrederea că acesta va reuși. Cei doi străbat orașul Roma în lung și în lat apropiindu-se din ce în ce mai aproape de făptaș și totuși nu îndeajuns de aproape. Orașul pe care îl colindă nu este Roma turistică prezentă în filmele romantice de la Hollywood, ci o metropolă mizerabilă cuprinsă de foamete și disperare ca urmare a încheierii celui de-al Doilea Război Mondial – ne aflam în 1948 iar Italia a pierdut războiul. În mod firesc, o astfel de experiență îi unește pe cei doi căutători creând o legătură foarte puternică între tată și fiu. Pe măsură ce filmul evoluează, dragostea necondiționată a tatălui pentru fiul său devine din ce în ce mai evidentă. Reciproca este bineînțeles valabilă, băiatul înțelegând din ce în ce mai bine drama vieții de adult. Cu fiecare întâmplare, pare că băiețelul trage câte o învățăminte aflându-se deja pe drumul sinuos al transformării sale în bărbat.

Pentru rolul lui Antonio, Vittorio De Sica (care avea teoria că fiecare om s-a născut pentru a juca un singur rol) l-a ales pe Lamberto Maggiorani, un muncitor de fabrică care nu a făcut nici măcar o secundă de actorie în viața sa. După acest film Lamberto Maggiorani a reintrat în anonimatul vieții de zi cu zi, exact ca și personajul său. La fel ca și Rossellini și Visconti, nici De Sica nu a rămas în sfera neo-realismului italian toată cariera sa  – spre deosebire de ceilalți doi el era și un foarte bun actor – însă „Hoții de Biciclete”, cât și celelalte filme ale sale din această perioadă, au rămas definitorii pentru el ca regizor dar și pentru mapamond ca o veritabilă lecție de film și de moralitate. În zilele noastre, „Hoții de Biciclete” este considerat un film-icoană, adică un film de o valoare incontestabilă care este studiat, admirat și citat de fiecare dată când se vorbește de măiestrie cinematografică și de puterea unei povești foarte bine spuse.

Vă așteptăm așadar, pe data de 7 aprilie 2017, la ora 20:00, la librăria St. O. Iosif, pentru proiecția filmului „Hoții de Biciclete”, în regia lui Vittorio De Sica. Intrarea este liberă!

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *