Sa ne bucuram de inca o editie a fEstivalului de cArte si muzica

14/07/2017

Dacă este iulie (pe la mijloc), dacă este o zi de joi, dacă este soare afară, dacă este voie bună în Piața Sfatului, atunci toate condițiile au fost îndeplinite pentru ca Festivalul de Carte și Muzică de la Brașov să-și înceapă cea de-a șasea ediție. 40 de standuri aparținând celor mai importante edituri din România și-au deschis porțile pentru brașovenii iubitori de lectură și muzică bună.

festival de carte

fEstivalul de cArte și muzică

Ajuns la a VI-a ediție, fEstivalul de cArte și muzică organizat la Brașov, a avut joi, 13 iulie, deschiderea oficială. Pe scenă au urcat nume  cunoscute ale comunității brașovene, personalități care se află în spatele acestui proiect cultural de succes. Scriitorul Doru Munteanu, una dintre gazdele tradiționale a evenimentelor Libris, a avut onoarea de a prezenta deschiderea ediției din 2017 a Festivalului. Acesta a menționat faptul că Festivalul a devenit deja, în doar câțiva ani de la inițierea acestui proiect, o emblemă atât la nivel local, și nu numai. Evenimentul organizat în Piața Sfatului din Brașov adună numeroase edituri, scriitori. artiști și formații de impact pe plan cultural național. Invitații de marcă ai Festivalului, alături de canalele media locale și naționale oferă vizibilitate acestui concept local de târg de carte și contribuie an de an la crearea unei tradiții culturale de bun augur pentru orașul Brașov. De asemenea, s-a reamintit că acest proiect cultural este co-finanțat din bugetul Consiliului Local al Municipiului Brașov. 

festival de carte si muzica

Mihai Costel, Adrian Lesenciuc, Silviu Costea, Virgil Oniță

Din partea primăriei Brașov a luat cuvântul domnul vice-primar Mihai Costel care a declarat că este un susținător al Festivalului, încă de la începuturile acestuia. În semn de încurajare privind finanțarea proiectului la edițiile viitoare, domnul Costel a anunțat că în acest an bugetul alocat proiectelor culturale s-a dublat și sperând ca de anul viitor acesta să ofere din ce în ce mai multă susținere și motivare organizatorilor.

Ca în fiecare an, Camera de Comerț și Industrie a fost reprezentată în prima zi a Festivalului brașovean de către președintele Silviu Costea. Acesta s-a bucurat să remarce faptul că în Brașov cultura este ca la ea acasă. De asemenea, domnul Costea are convingerea că festivalul va ajunge, în câțiva ani, să aibă o recunoaștere și mai mare.

silviu costea

Silviu Costea

Președintele Uniunii Scriitorilor Filiala Brașov, domnul Adrian Lesenciuc a lăudat rolul fundamental pe care îl are acest Festival și anume acela de a aduce laolaltă creatorii de literatură, iubitorii de literatură și distribuitorii acesteia. Domnul Lesenciuc speră că oamenii se vor bucura de ceea ce vor găsi între copertele cărților cumpărate.

Domnul Virgil Oniță, președintele grupului de firme Libris, a ținut să-și manifeste bucuria de a realiza cea de-a șasea ediție a Festivalului de Carte și Muzică, în ciuda faptului că este o muncă deloc ușoară. Fără sprijinul Consiliului Local, acest festival nu fi putut fi înfăptuit. Ușor, ușor Festivalul se îndreaptă către un statu internațional având invitați din diverse colțuri ale lumii iar firma Libris participând la felurite târguri de carte precum Paris, Torino sau Beijing.

festival de carte si muzica

Virgil Oniță

Așadar, Festivalul de Carte și Muzică a fost deschis oficial iar scena a fost pregătită pentru interesantele lansări de carte ale zilei.

Prima lansare a zilei a fost una pe cât de solemnă pe atât de importantă. Este vorba de cartea de memorii și interviuri ”Auschwitz 70 de ani. Alive TVR Cluj”, coordonată de către domnul Romeo Couți. Primul la microfon a fost domnul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov, care este de părere că este de datoria fiecărui muzeu de istorie să vorbească despre petele negre ale secolelor omenirii – includem aici Holocaustul dar și criza contemporană a imigranților. Legat de carte, domnul Pepene se bucură să observe dragostea pe care oamenii de televiziune o au pentru cuvântul scris iar materializarea acestei iubiri în astfel de proiecte nu poate fi decât de bun augur. Chiar dacă problema Holocaustului a fost tratată în multe cărți și filme niciodată nu poate fi spus destul despre acest subiect mai ales că această carte nu este ficțiune. Cartea este alcătuită 100% din interviuri și mărturii. Citind cartea domnul Pepene a fost uimit de seninătatea cu care supraviețuitorii privesc acel trecut negru și acceptă ceea ce s-a întâmplat.

lansare de carte

Nicolae Pepene

Scriitoarea și creatoare de bijuterii Kaballah, Thea Haimovitz a avut onoarea de a realiza interviurile pentru această carte. Interviurile au fost realizate pe parcursul a doi ani, cei intervievați având vârste cuprinse între 85 și 101 de ani. Aceste interviuri au marcat-o pe Thea Haimovitz dându-i totodată veritabile lecții de viață. Nu trebuie să trăim cu iluzia că această istorie nu se poate repeta. În cuprinsul cărții, cititorii vor descoperi mărturii șocante legate de camerele de gazare, doctorul Mengele, ocupația hortistă din Nordul Transilvaniei și multe altele. Thea Haimovitz este mândră că urmașii supraviețuitorilor de la Auschwitz și alte lagăre de concentrare – oamenii ce cântăreau 35 de kilograme la data eliberării – au construit statul modern Israel pe un teren deșertic căruia nimeni nu i-ar fi dat nicio șansă de prosperitate.

Cu modestia-i specifică, coordonatorul proiectului Romeo Couți s-a limitat în a mulțumi celor ce au făcut posibilă apariția cărții.

Doamna Doina Gradea de la TVR a avut onoarea de a scrie prefața cărții. Aceasta a salutat demersul jurnaliștilor din TVR Cluj de a lăsa scris negru pe alb mărturiile absolut impresionante ale supraviețuitorilor.

În toiul amiezii, revista literară Libris și-a lansat cel de-al doilea număr în compania oamenilor ce stau la baza ei. Dana Anghelescu, directorul Libris Editorial, s-a declarat încântată de apariția celui de-al doilea număr al revistei într-o condiție grafică excelentă. A mulțumit celor ce a muncit pentru ca ea să arate atât excelent și pentru ca înăuntrul copertelor să fie numai texte de valoare.

libris editorial

Dana Anghelescu

Domnul Adrian Lesenciuc, președintele Uniunii Scriitorilor Filiala Brașov, s-a bucurat că cel de-al doilea număr al revistei continuă lucrurile pozitive începute de primul și anume aducerea la Brașov a numelor importante din literatura contemporană românească cât și promovarea scriitorilor brașoveni. Prin distribuția revistei creația brașoveană, devine cunoscută în toată țara. Numărul doi al revistei literare Libris îl are ca invitat de onoare pe scriitorul Varujan Vosganian iar în cuprinsul ei, cititorii pot regăsi o sumedenie de cronici literare și texte originale de proză și poezie. Domnul Lesenciuc a făcut mai apoi un sumar al conținutului revistei.

Au luat apoi cuvântul redactorii revistei (Laurențiu Ciprian Tudor și Cătălin Stanciu) ce și-au adus mulțumirile tuturor celor care au lucrat la acest număr și care au apreciat că multe nu ar fi de spus ci multe ar fi de citit.

lansare revista libris

Laurențiu Ciprian Tudor

O altă tradiție a Festivalului de Carte și Muzică este festivitatea de acordare a premiilor Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov. Premiul pentru cartea anului a fost împărțit între doi scriitori consacrați ai regiunii Brașovului: Ionel Simota de la Miercurea Ciuc și Mihaela Malea Stroe. Premiul pentru debut a fost acordat scriitorului Alex Măroiu pentru romanul ”Anii Cenușii”. Premiul Opera Omnia a fost acordat scriitorului Voicu Bugariu.

deceranrea premiilor

Premiile Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov

Un alt moment important al primei zile de Festival a fost relansarea Editurii Cartea Românească, editură care la începutul acestui an trecut de sub patronajul Polirom sub patronajul Paralela 45. Editura revine în forță, în haine noi, cu titluri noi. Un astfel de titlu este romanul lui Gabriel Chifu ”Ploaia de trei sute de zile”. Domnul Adrian Lesenciuc, președintele Uniunii Scriitorilor Filiala Brașov, a apreciat romanul ca fiind o distopie excepțional scrisă și în același timp o analiză minuțioasă a societății.

lansare de carte

Adrian Lesenciuc

 

Doamna Simona Vasilache, director de programe în cadrul Uniunii Scriitorilor și redactor la România literară, a mărturisit că îi revine o misiune grea de a sintetiza un roman ca acesta. Prin unul din straturile romanului, acesta este atât de ancorat în realitate, deși este o distopie, încât doare. Doamna Vasilache nu crede că este corect să vorbești despre o carte în lipsa autorului și de aceea a amânat o discuție pe marginea romanului pentru data când Gabriel Chifu va fi prezent.

lansare de carte

Simona Vasilache

Dana Anghelescu, directoare Libris Editorial, a anunțat un moment important pentru istoria orașului nostru și anume lansarea celei de-a doua ediție a cărții ”O istorie a Brașovului”. Cartea, este de părere Dana Anghelescu, trebuie să fie o carte de căpătâi pentru oricine iubește Brașovul.

lansare de carte

Dana Anghelescu

A luat apoi cuvântul domnul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov, care și-a început discursul printr-o apreciere adusă Librisului pentru faptul că și-a depășit condiția de librărie devenind producător cultural. Citind cartea, domnul Pepene a descoperit doi profesori (cei doi co-autori ai cărții) stăpâni pe cunoștințele lor și ambiționați să spună adevărul despre orașul nostru. A apreciat că deși cei doi autori sunt născuți în perioada comunistă – pe atunci orașul se numea Stalin – ei nu au limbajul de lemn specific celor educați în acea perioadă. Singurul regret al domnului Pepene, legat de carte, este faptul ca istorisirile cărții se opresc în anul 1918. Acest lucru însă îi dă speranțe spre un al doilea volum.

lansare de carte

Nicolae Pepene

Doamna profesoară Mariana Maximescu, co-autoarea cărții, a început prin a aduce mulțumiri celor ce au făcut această apariție editorială posibilă. Dânsa a mai spus că prima ediție a apărut în anul 2001 și de atunci tirajul a fost epuizat lăsând iubitorii de istorie locală fără un instrument important de informare. Atunci când au scris cartea au încercat să se detașeze de criteriile etnice și să prezinte Brașovul ca un oraș multicultural. Doamna profesoară s-a mai bucurat că în calendarul ocupat al proiectelor culturale de anul acesta și-a făcut loc și această lansare de carte dedicată celor ce iubesc Brașovul.

Pe scena principală a Festivalului de Carte și Muzică a urmat lansarea cărții ”Umbrele Trecutului” de Alex Maroiu. Directoarea Libris Brașov, Dana Anghelescu, a mărturisit că existe momente când editorul se atașează de scriitor și de opera sa iar acesta este numai meritul celui din urmă. Dana Anghelescu se bucură că, prin editură, reușește să aducă în fața publicului autori serioși care chiar au ceva de spus.

lansare de carte

Dana Anghelescu

Domnul Adrian Lesenciuc, președintele Uniunii Scriitorilor Filiala Brașov, crede că alături de ”Umbrele Trecutului” ar trebui reeditate și primele două părți ale tetralogiei autorului. Legat de această carte, domnul Lesenciuc crede că publicul va fi frapat de modul în care autorul vorbește despre urmele pe care comunismul le-a lăsat asupra populației, adică cât se poate de sincer. Domnul Lesenciuc a mai apreciat arhitectura romanescă remarcabilă; romanul este construit din ipostazieri diferite, a unor persoane diferite ce trăiesc în ani diferiți ce se întretaie și formează un întreg. Tipologia individului creionat în roman nu este nici de erou, nici de anti-erou având toate calitățile și defectele unui om obișnuit.

lansare de carte

Adrian Lesenciuc

Domnul Alex Maroiu a mărturisit că ani de zile a trăit o viată dublă. În viața de zi cu zi el este inginer dar trăiește și într-o lume paralelă a literaturii. În toți anii în care a lucrat în domeniul comerțului exterior, în care a fost inginer proiectant în aviație sau profesor, inima lui a bătut în secret pentru literatură. A vrut să scrie despre ce îl doare, adică frica ca oamenii au să-și uite istoria și tristețea că România a fost obligată să trăiască o viață pe care nu o merita. El însuși nu a fost dizident, deținut sau deportat; a fost unul din anonimii care au suferit o tristețe surdă pe timpul acelor vremuri cenușii. În romanul său vorbește despre toate aceste lucruri pentru a se asigura că și-a făcut datoria de a nu lăsa istoria să se repete.

lansare dee carte

Alexandru Maroiu

Atenția s-a mutat apoi în zona de evenimente a Festivalului unde îndrăgitul scriitor Doru Munteanu a susținut o sesiune de autografe. Recent, Doru Munteanu și-a reeditat faimoasa trilogie a ființei.

doru munteanu

Doru Munteanu

În continuarea programului a avut loc lansarea numărului 1 al revistei ”Bulletin de Liaison”, editată de către Alianța Franceză. Directoarea Alianței Franceze din Brașov și Coordonatoarea proiectului, doamna Daniela Moașa, a adresat mulțumiri celor ce au pus umărul pentru ca această revistă să apară. Doamna Moașa își dorește ca orașul Brașov să redevină un oraș francofon. S-a mai precizat faptul că revista nu se dorește a fi una de popularizare a limbii franceze, deși poate ar fi nevoie de așa ceva, dar o revistă elitistă. Revista este doar o publicație adresată profesorilor de franceză, în număr din ce în ce mai mic din păcate.

lansare revista

Lansarea numărului 1 al revistei ”Bulletin de Liaison”

Autorul Cezar Pârlog a venit de la București cu cea mai recentă carte a sa ”Electric Puzzle”. Zona de evenimente a Festivalului a luat act de prezența autorului și s-a adunat să îl asculte.

Domnul Adrian Lesenciuc a apreciat ”Electric Puzzle” ca fiind o colecție de proză scurtă de tip lifestyle pe care o poți deschide oriunde și să începi să citești. Textele prezintă o perspectivă mozaicală asupra sfaturilor de viață. Cititorul are aproape obligația de a pune cap la cap puzzle-lul cărții folosind textele acesteia. Autorul are un umor urban foarte bine dezvoltat și o lipsă de inhibiții care îl apropie de cititor pentru că acesta îl simte sincer.

Cătălin Stanciu a remarcat faptul că deși textele din carte au fost scrise, în forma lor originală, pentru diverse bloguri și ziare, cartea nu este o colecție de articole ci un veritabil volum de proză scurtă. Cartea debordează de umor și satiră găsită la tot pasul în societatea urbană zugrăvită de Cezar Pârlog cu ajutorul tipologiilor clișeice ale orașelor mari,

lansare de carte

Adrian Lesenciuc, Cezar Pârlog, Cătălin stanciu

Autorul a spus că această carte este constituită integral din articole publicate în revistele ”24 Fun”, ”Cațavencii„ și ”Puterea”. Toate aceste articole pleacă de la un sâmbure de adevăr care mai apoi este ornamentat cu cuvinte, umor și o doză de satiră urbană. Toată această ornamentare continuă până în punctul în care autorul simte că dacă ar continua magia ar dispărea, dar și până în punctul în care realizează că a scris prea mult și atunci să înceapă operațiunea de triere.

lansare de carte

Cezar Pârlog

La zona de evenimente a Festivalului de Carte și Muzică a poposit poeta Corina Iancu. Aceasta nu a venit singură ci împreună cu volumul ei de poezii ”E timpul iubirii”. Doamna Corina Iancu este de profesie psihoterapeută dar a simțit dintotdeauna muza poeziei în suflet. O fire deschisă, veselă și sensibilă, Corina Iancu a susținut un microrecital de poezie alegând să-și delecteze publicul cu versuri de iubire, nostalgie și mult dor

lansare de carte

Corina Iancu

Poezia a continuat să fie auzită la zona de evenimente a Festivalului de Carte și Muzică. Un adevărat regal poetic a sosit la Brașov iar responsabil pentru acest regal a fost nimeni altul decât scriitorul Nicolae Băciuț. Acesta a vorbit despre condiția poeziei în zilele noastre și a apreciat că aceasta nu diferă mult față de alte timpuri pe care noi le credeam mai aplecate spre lirism. Dintotdeauna, spune domnul Băciuț, publicul de poezie a fost puțin la număr dar extrem de fidel versului. Asta se întâmplă și în zilele noastre când poezie, din păcate, atinge puține suflete însă pe cele pe care le atinge le lasă însemne pe inimă. În cadrul recitalului ”Pe unde umbli, poezie?” au rostit versuri proprii poetele Gabriela Costescu, Romița Mălina Constantin și Mihaela Aionesei. La final, domnul Nicolae Băciuț a făcut o trecere superbă prin poezia românească recitând din marii poeți ai țării noastre.

Seara o continuat cu o întâlnire literară cu scriitoarea Carmen Gheorghe. Cu patru volume în dreptul numelui ei, ”Tatuaj pe glezna stângă”, ”Hambugerul lui James Joyce”, ”Casa Dante” și cel mai recent roman intitulat ”La inimi”, scriitoarea Carmen Gheorghe a vorbit cu drag despre demersurile literare ale domniei sale și despre plăcerea pură de a scrie literatură. Scriitoarea a stat de vorbă cu cititorii domniei sale încercând să răspundă cât mai sincer întrebărilor și curiozităților acestora.

Între timp, pe scena principală a început să se audă muzica. Primul moment muzical al zilei a fost nu microrecital de muzică fado, și nu numai, în compania lui Ricardo Caria. Artistul portughez a încântat publicul din Piața Sfatului cu un repertoriu ales de fado tradițional căruia nu s-a putut abține să îi adauge o amprentă proprie și originală. Accentele personale date pieselor clasice de fado, au fost pe gustul publicului prezent. După ce a participat la binecunoscutele emisiuni de talent vocal „Vocea României” și „X Factor”, Ricardo Caria s-a declarat îndrăgostit de România și asa cum bărcile exploratorilor au adus cântecul, ce avea să fie denumit fado, pe teritoriul Portugaliei același lucru ar dori să facă și el pentru publicul român. Însă Ricardo Caria nu s-a rezumat la muzica fado ”atacând” piese populare precum ”Balada Boa”, ”Ți-am dat un inel” sau ”Crazy little thing called love”. Publicul i-a mulțumit lui Ricardo Caria printr-o frenezie încântătoare.

Am schimbat registru și ne-am îndreptat atenția către genul de muzică produs de oameni cu chitările lor: muzica folk. Pe scenă a urcat Dinu Olărașu. Oricâtă cerneală ar curge în numele lui Dinu Olărașu tot nu ar fi destulă. Al numi pe Dinu Olărașu cant-autor, ori poet, ori folkist, ar fi o subapreciere. Dinu Olărașu este văzut ca un fenomen al muzicii folk fiind printre puținii reprezentanți ai genului ce nu folosește textele unor poeți celebrii ci alege să le scrie el însuși. Periplele sale prin țară, dar și prin străinătate îndeosebi Belgia, s-au cumulat în mintea poetului ce a născocit versuri, inegalabile în frumusețea lor, puse pe o muzică doar de el știută. Cel mai recent CD al său, intitulat „Bun”, a sosit și la Brașov și a fost foarte bine primit de către publicul de aici.

Am avut fado, am avut folk iar apoi am avut trupa ”White Mahala”, în frunte cu nimeni altul decât cant-actorul Ovidiu Niculescu. Desigur că îndrăgitul actor nu ar fi de acord cu acest termen de cant-actor el preferându-l pe cel de „exprimeur” – este de părere că un artist nu poate fi limitat la o singură artă atunci când vine vorba de exprimare liberă. Împreună cu trupa sa, Ovidiu Niculescu a încins atmosfera oferind publicului brașovean un melanj încântător de bucăți muzicale vechi de petrecere reinterpretate, traduceri haioase după Depeche Mode și Gloria Gaynor, exuberante ritmuri balcanice dar și piese de pe discul său de debut „Cântecele unui derbedeu”. În Piața Sfatului au răsunat chitări, versuri de amor și umor și voie bună căci ce poate fi mai frumos decât un om exprimându-și bucuria și necazul prin cânt? Poate doar un om ce împărtășește aceste sentimente cu publicul său.

Odată cu lăsarea serii, în Piața Sfatului au răsunat piese celebre a unor trupe la fel de celebre precum Led Zeppelin sau Europe dar și reinterpretări ale unor clasice celebre aparținând de Vivaldi sau Mozart. Însă nu oricum ci din viorile fetelor din grupul „Hypnotique”. Ruxandra Cuptor (vioară I), Andreea La Joya Călin (vioară II), Andreea Căpățână (violă) și Ana-Luiza Han (clape) au arătat publicului brașovean că vioara nu trebuie văzută ca un instrument scorțos de muzică clasică, ea putând îmbrăca multe forme de divertisment muzical.

concert

Hypnotique

Am petrecut o zi minunată în compania cărților și o seară la fel de minunată în compania muzicii. Soarele a strălucit, norii au fugit de pe cer, iar oamenii iubitori de cultură au fost într-o bună dispoziție toată ziua. Și acesta a fost doar începutul. Urmează încă trei zile la fel de interesante și încărcate de energie pozitivă și apetit cultural ridicat.

 Articol realizat de Horia Nilescu.

One Comment

  • COSTESCU GABRIELA MONICA 15/07/2017 at 10:11 am

    Felicitări, m-am simțit onorată să iau parte la un asemenea eveniment. Mulțumesc Libris Editorial pentru lansarea și promivarea cărții mele „Epistolar Albastru-Roz.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *