A doua zi de fEstival, a doua zi de bucurie

15/07/2017

O nouă zi a fEstivalului de cArte și muzică nu poate decât să ne bucure. Vremea frumoasă de afară și spiritul mereu tânăr al iubitorilor de cultură, sub toate formele ei, prevestește o zi încărcată de farmec și voie bună. Și în această a doua zi am avut parte de lansări de carte, prezentări și dezbateri pe teme importante ale culturii locale și concerte de poveste.

Ziua a început cu un moment inedit realizat sub egida Ligii Scriitorilor. Târgul de carte a găzduit în această zi lansarea primului număr din acest an a revistei literare ”Ritmuri Brașovene”. Revista, stând sub semnul motto-ului ”Lumină și bucurie de primă pagină”, este coordonată de doamna Viorica Popescu, poetă și fondatoare a Ligii Scriitorilor, care este recunoascută ca o susținătoare neobosită a literaturii brașovene și nu numai. La lansarea revistei au fost prezente și alte nume distinse ale poeziei brașovene precum Mihaela Aionesei, George Echim, Mariana Popa sau Romița Mălina Constantin.

festival de carte

Liga Scriitorilor

Revista ”Ritmuri Brașovene” cuprinde o colecție impresionantă de scrieri lirice, omagii aduse clasicilor literaturii românești prin texte eseistice de excepție, dar și creații cât se poate de proaspete venite din partea unor autori consacrați sau debutanți. S-a recitat poezie de calitate, s-a vorbit despre rolul și rostul pe care îl mai are poezia în viața tumultoasă a omului contemporan.

lansare revista

Viorica Popescu

Și pentru că este vara și gândul ne zboară din când în când spre vacanță, editura E-Publishers ne-a propus o carte de călătorii care invită la redescoperirea frumuseții naturii. Este vorba despre volumul domnului Ioan Bucșă intitulat „Jurnal de trăiri în călătorii”.

Lansarea a fost deschisă de către Augusta Oniță, director Libris Brașov, care a recomandat-o ca fiind o lectură de vară excelentă.

Domnul Marian Poenaru, directorul comercial al editurii E-Publishers, a vorbit despre editura pe care o conduce ca fiind o editură care dorește să dea șansă tuturor ce vor să scrie. De asemenea, oferă posibilitatea autorilor de a-și lansa cartea și în format electronic având o colaborare cu celebra firmă Amazon în acest sens.

Binecunoscuta scriitoare Irina Constantinescu a spus că „Jurnal de trăiri în călătorii” este o carte provocatoare din punct de vedere literar, stârnind astfel curiozitatea publicului. Citind cartea ai senzația că te afli în fața unui glob de sticlă care te răsfață cu destinații pe care, din păcate, pentru unii sunt accesibile doar cu ajutorul gândului. Doamna Constantinescu a mai mizat pe faptul că cititorul se va sufoca, în sensul bun al cuvântului, în fața frumuseții naturii descrise în carte.

Cuprins de emoții, autorul a intervenit printr-un scurt cuvânt, încurajându-și cititorii să călătorească și, implicit, să descopere frumusețile acestei lumi. Oriunde s-ar deschide cartea, spune autorul, ea poate fi citită ca și cum ar fi citită de la început. Toate paginile dezvăluie destinații inedite din țară și din lume și asta face din carte un soi de almanah al călătoriilor inedite.

La miezul zilei domnul George Echim, un prieten apropiat al Libris-ului, a avut plăcerea să prezinte publicului brașovean revista ”Claviaturi”, serie nouă. Alături de invitații săi, domnul Echim a vorbit despre geneza acestei reviste de tradiție și despre evoluția ei din anii 1940 și până în zilele noastre. Desigur nu a fost evitat nici unul din subiectele cele mai importante ale acestei lumi: poezia.

lansare revista

George Echim

Printre numeroasele calității ale fEstivalului de cArte și muzică se numără flexibilitatea sa. Astfel, acesta oferă mai multe spații de lansare pentru diferitele proiecte propuse de către organizatori, cât și de către participanți. Tot joi, în data de 14 iulie, la librăria Șt. O. Iosif, în salonul de carte dedicat lansărilor, a avut loc o dezbatere de amploare având ca temă ”Presa minorităților naționale”. Dezbaterea a fost susținută de Forumul Internațional al Jurnaliștilor Români. Evenimentul a fost moderat de Thea Haimovitz, printre altele reprezentant al Forumului Internațional al Jurnaliștilor Români în Israel. La dezbatere au mai participat jurnaliști de presă minoritară veniți din diverse părți ale Republicii Moldova și Ucrainei.

intalnire jurnalisti

Forumul Internațional al Jurnaliștilor Români

Doamna Doina Gradea, membru al consiliului de administrație TVR și fostă redactoarea-șef la Prot TV și Pro Tv Internațional, a vorbit despre situația și statutul televiziunii publice din România. Aceasta a spus că legea română prevede accesul minorităților la programele televiziunii publice. De aceea există redacții specializate pe programe pentru minorități. Din păcate acestea nu prezente în prime-time, însă doamna Gradea nu crede că țara noastră este pregatită pentru o grilă principală de maximă audiență care să includă astfel de emisiuni. De asemenea, spune doamna Gradea, emisiunile pentru minorități nu ar trebui să îmbrace doar formatul de știri sau de dezbateri socio-politice ci ar trebui să ia și alte forme precum emisiuni de divertisment sau filme artistice.

italnire jurnalisti

Doina Gradea

Doamna Cristina Liberis, secretar general adjunct al Institutului Cultural Român și expert media, a insistat asupra importanței muncii jurnalistice pe care o fac cei ce se luptă ca presa de limbă română să rămână vie în zonele în care românii reprezintă o comunitate minoritară. Doamna Liberis a constatat cu admirație că în Republica Moldova și în Ucraina presa își păstrează drumul drept și coloana vertebrală în ceea ce privește modul de abordare a zonelor minoritare. Este tragic că orașe mari – Odessa, spre exemplu – au comunități numeroase de români care nu au acces la informație pentru că nu există presă scrisă care să le vorbească în limba lor.

intalnire jurnalisti

Cristina Liberis

Reprezentanta Forumului Internațional al Jurnaliștilor Români în Republica Moldova, doamna Olesea Russu, a ținut să se știe că postul public de televiziune „Moldova 1” este unicul post de televiziune din Moldova care emite în 6 limbiȘ română, rusă, ucrainiană, găgăuză, bulgară și rromă. Acessul cetățenilor din Republica Moldova la ziarele în limba română este liber. Exceptie, ne-legală, la această lege face regiunea Transnistriei unde situația scăpat de sub control. Din sală, o jurnalistă din Republica Moldova de expresie română a detaliat această situație regretabilă. Vorbitorii de limba română de acolo traversează momente cumplite doar pentru că își vorbesc limba și pentru că doresc să învețe în această limbă. S-a încercat aucerea proiectului „Jurnalist în România” la Tiraspol însă acest lucru nu s-a reușit. În regiunea autonomă Găgăuzia lucrurile stau un pic mai bine. Acolo există dorința de se învăța limba română iar autoritățile sunt deschise către acest lucru. De asemenea, plăcuțele indicatoare sunt inscripționate în trei limbi (română, rusă și găgăuză). Cel mai important lucru este însă că există programe ale televiziunii publice realizate în limba română.

intalnire jurnalisti

Olesea Russu

Discuția s-a prelungit atingând teme importante precum statutul jurnalistului român în calitate de minoritate etnică sau libertate presei în țările europene care nu beneficiază de tutela Uniunii Europene.

intalnire jurnalisti

Forumul Internațional al Jurnaliștilor Români

Ne-am întors din nou privirile către Piața Sfatului unde s-a desfășurat ultima lansare de carte a zilei: „Despre cultura de ieri și românii de azi. Convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu” de Narcis Dorin Ion. Invitați au fost scriitorul Doru Munteanu și domnul Ovidiu Enculescu, directorul editurii RAO.

lansare de carte

Doru MUnteanu, Răzvan Theodorescu, Narcis Dorin Ion, Ovidiu Enculescu

Domnul Doru Munteanu a declarat această carte ca fiind puiul târgului. De asemenea, acesta a apreciat că această lansare de carte se diferențiază de celelalte prin unicitatea și consistența volumului în cauză. Scriitorul Doru Munteanu consideră această carte drept o cazanie de învățătură care vine de la unul din cei mai importanți istorici din noul val, Narcis Dorin Ion, alături de un spirit cu adevărat drept al societății și culturii române, Răzvan Theodorescu.

lansare de carte

Doru Munteanu

Domnul Ovidiu Enculescu a dorit să vorbească despre editura pe care o conduce de atât de mult timp dar și să țină, împreună cu cei prezenți, un moment de reculegere în memoria marelui scriitor Augustin Buzura, trecut în neființă zilele trecute. Domnul Enculescu este foarte fericit că domnul Răzvan Theodorescu a ales editura RAO pentru că această carte minunată pe care o susține din tot sufletul.

lansare de carte

Ovidiu Enculescu

Autorul cărții, domnul Narcis Dorin Ion, și-a amintit de legătura puternică pe care a avut-o cu Brașovul între anii 2003 și 2016 cât timp a fost directorul Muzeului Național Bran. Cartea sa vine în continuarea unui proiect personal în și-a propus să facă o serie de interviuri cu diverși academicieni importanți ai țării noastre – a început această serie cu Dan Berindei. Este fericit că proiectul său prinde aripi și că domnul Răzvan Theodorescu a acceptat să facă parte din el. Citind cartea, oamenii vor descoperi detalii biografice interesante legate de domnul Theodorescu cum ar fi faptul că, deși dânsul este un om de stânga, el nu provine dintr-o familie de stângă ba chiar am putea spune că arborele său genealogic indică exact opusul.

lansare de carte

Narcis Dorin Ion

Amintiri legate de Brașov au fost depănate și de către domnul academician Răzvan Theodorescu care a rememorat diverse frânturi din istoria sa personală legată de acest oraș: de la o întâlnire cu Patricia Kaas până la minunatele fresce de secol XVI prezente pe clădiri care din păcate nu au fost conservate. Domnul Theodorescu a mărturisit că atunci când i s-a propus această carte nu a considerat că este destul de interesant pentru a apărea într-un volum de convorbiri. Dânsul consideră că principala calitate a sa este că a este foarte sincer. Acest lucru i-a adus și respect dar, din păcate, l-a și transformat într-un personaj detestabil. Totuși, dacă lumea ar desprinde învățăturile cuprinse în paginile cărții s-ar simți mulțumit că mesajul pe care a dorit să îl transmită a ajuns acolo unde trebuie.

lansare de carte

Răzvan Theodorescu

Și dacă lăsatul serii mijește la poalele Tâmpei, Brașovul poate avea certitudinea că o nouă seară de recitaluri e gata să înceapă. Trupa „Unda” a urcat pe scenă gata să facă show. Sonoritățile funk-rock specifice formației au încântat publicul brașovean care s-a și pus pe distracție recepționând într-un mod foarte frumos, energia primită de pe scenă. Cu piese proprii dar și cu coveruri, trupa „Unda” și-a făcut loc în inima brașovenilor și speră să rămână acolo pentru totdeauna.

trupa unda

Trupa Unda

Pe scena din Piața Sfatului a urmat un moment de legendă. Probabil cea mai titrată trupă brașoveană a fost prezentă la Festivalul de Carte și Muzică ediția a VI-ea. Este vorba de trupa „Conexiuni”, reunită de ceva timp în formula sa de aur: Florian Stoica (voce), Victor Solomon (chitară), Gabriel Isac (bass) și Victor Lenghel (tobe). „Tu”, „Viata de rocker” sau „Fosta iubire” au răsunat în centrul vechi al Brașovului, la fel de fresh, la fel de relevante și la fel de iubite ca prima oară. Publicul a cântat alături de formația lor preferată uitând orice altceva. Semn bun!

conexiuni

Conexiuni

Cel mai așteptat moment muzical al celei de-a șasea ediții a Festivalului de Carte și Muzică a venit la ceas de seară târzie. Tocmai de peste Prut, a sosit Zdob și Zdub. Formația din Chișinău este una din cele mai iubite trupe de rock românesc iar frenezia cu care aceștia au fost primiți a confirmat acest lucru cu vârf și îndesat. Băieții de la Zdob și Zdub au cerut un singur lucru de la publicul lor și anume ca aceștia să se simtă bine, să sară cât îi țin picioarele și să cânte cât pot de tare, alături de ei, refrene din „Zdubii bateți tare”, „Vai și-amar de capul meu”, „Nunta extremală”, „Dj Vasile” sau „Everybody in the casa mare”. S-a cântat și s-a dansat până târziu în noapte iar publicul i-a chemat pe cei de la Zdob și Zdub să le cânte cât mai mult. Nimeni nu ar fi vrut ca seara să se încheie: nici publicul și nici trupa.

zdob si zdup

Zdob și Zdup

În ritmuri de tobă mare am încheiat cea de-a două seară a celei de-a sasea editie a Festivalului de Carte și Muzică. Am mai bifat o zi reușită în calendarul nostru cultural conștienți fiind, în același timp, că vor urma încă două cel puțin la fel de interesante.

Articol realizat de Horia Nilescu.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *