Cum sa-ti alegi partenerul

20/07/2017
Cum sa-ti alegi partenerul

Cum să-ți alegi partenerul – Susan Quilliam

Așa cum sugerau și alți autori precum Pascal Bruckner sau Aziz Ansari în volume dedicate psihologiei/filosofiei relațiilor contemporane, alegerea unui partener în societatea de astăzi se dovedește mai provocatoare poate ca niciodată. De la pragmatismul de acum câteva sute de ani (când întemeierea mariajului se realiza pe criterii de clasă socială și de origine familială), la romantismul imperativ al ultimilor 50 de ani, când criteriile personale și emoționale au devenit prioritare, în contextul educației de masă, a creșterii drepturilor civile, a reducerii autorității religioase și emancipării femeii, astăzi avem posibilitatea alegerilor relaționale numeroase și dese, alegeri care sperăm să ne aducă nu doar sprijin practic ci chiar calea spre fericire și împlinire personală (poate chiar o formă de substituție a divinității). Chiar și așa, astăzi rata eșecurilor relaționale este imensă, depresia pare să fie în creștere, confuzia, presiunea, așteptările celor aflați în căutarea unui partener cât se poate de acute. Mai mult decât să diagnosticăm situația problematică în care ne-a adus libertatea de alegere și mobilitatea globală, ce putem face pentru a ne spori șansele să găsim un partener pe termen lung? Într-un volum inclus în colecția coordonată de Alain de Botton (The School of Life), Susan Quilliam, psiholog interrelațional propune câteva repere (și nu rețete) pe care să le avem în vedere pentru o posibilă relație armonioasă pe termen lung. Invitația autoarei este aceea de a fi onești cu noi înșine și de a încerca abia apoi, în cunoștință de cauză, să proiectăm așteptări asupra celorlalți, să stabilim o legătură, să evaluăm corect gradul de implicare, înțelegând în același timp dinamica evoluției emoționale inevitabile în orice cuplu.

Înainte de a ne arunca entuziaști într-o relație, Susan Quilliam ne sugerează să încercăm să ne înțelegem pe noi înșine, să apreciem dacă suntem pregătiți să intrăm într-o relație. Dacă trăim momente de vulnerabilitate existențială (traversăm o criză personală, avem pe cineva bolnav, suntem foarte dedicați muncii noastre) și am putea vedea în partener doar un suport de sprijin, un umăr de consolare, dacă suntem autosuficienți și vedem în partener doar asumarea unei convenții sociale (pentru că idealul de a fi singur e mult prea incomod de asumat), dacă suntem foarte ocupați (și chiar și un exercițiu mental al eliberării zilnice a programului pare să fie ceva mult prea dificil de imaginat), dacă ne agățăm în permanență de un atașament trecut, atunci ar trebui să avem rezerve în ceea ce privește implicarea noastră într-o posibilă relație (reciproca evaluării partenerului, după aceleași criterii este valabilă și ea). Dacă suntem pregătiți să intrăm într-o relație, e bine să înțelegem că așteptările pe care urmează să le exprimăm sunt, într-o anumită măsură, condiționate de trecut: uneori alegem partenerii care reușesc să ne ofere momente de siguranță și căldură similare cu cele pe care anumite figuri din copilărie, alteori însă alegem tocmai partenerii care ne oferă experiențe mai puțin plăcute dar și satisfacția de a le depăși (bazându-ne pe ceea ce Quilliam amintește a fi o hartă a iubirii cu repere prototip din experiențele copilăriei pe care suprapunem parteneri din prezent și asupra cărora realizăm un transfer emoțional). Dacă ne-am format o idee în ceea ce privește figurile care ne-au inspirat și pe care căutăm să le regăsim în parteneri, ne putem pune problema alegerilor, luând în considerare chiar și varianta renunțării la alegeri. Ceea ce autoarea vrea să sugereze este că, uneori, suntem prea pretențioși  sau prea repetitivi în alegerile pe care le facem deși, persoane care inițial ar putea să nu ne inspire vreo atracție deosebită, s-ar putea dovedi, în profunzime, parteneri mai compatibili decât ne așteptăm (în acest sens, autoarea sugerează să permitem și arbitrarului să își facă loc în viața noastră, să acceptăm poate sugestia unui blind-date, al unui aranjament propus de cineva care ne cunoaște bine).

Pe de altă parte, așa cum sugerează experimentele din psihologie, prea multe posibilități de alegere vor ajunge să ne starneasca mai degraba confuzia, de aceea va trebui să operăm cu ceea ce Quilliam numește o pâlnie a iubirii (folosim un inventar al așteptărilor legate de partener, al lucrurilor de neacceptat și descriem o posibilă zi fericită alături de viitorul ales pentru a putea realiza un proces de eliminare). Urmează apoi procesul crearii unei legături (un capitol destul de bruiat de intervenția mediilor online care au redus posibilitatea de acces senzorial pe care se fundamentau legăturile între oameni). Pentru crearea unei legături avem nevoie de o bază solidă și compatibilă legată de împărtășirea valorilor, obiectivelor de viață și a trăsăturilor de personalitate (pe care le putem schița și explora chiar de la primele întâniri, chiar din felul în care viitorul partener se comportă cu cei din jurul său, chiar și cu un ospătar sau un vânzător de bilete) dar criteriul de referință subliniat de Quilliam rămâne implicarea emoțională (un test pe care trebuie să-l treacă ambii parteneri, pentru o relație echilibrată: capacitatea de a-ți recunoaște propriile emoții, de a reacționa la nevoile celui de lângă tine, de a discuta despre ele, de a fi atent chiar și atunci când partenerul nu mai e). Când legătura emoțională creată își atinge limita adesea ajungem să reacționăm prin patru strategii fundamentale (dobândite tot în copilărie) transparente, în diferite grade (fără ca vreuna sa fie absolutizată, poate doar dominantă): anxietate, evitare, siguranță, pedeapsă.

În acest sens este bine să avem în vedere că, în ciuda faptului că nu există strategie ideală de reacție în situațiile limită, există compatibilități diferite între acestea (care pot afecta deznodământul relațional). De asemenea, Quilliam ne propune și o perspectivă integrativă asupra dinamicii emoționale a cuplului tocmai pentru a ne modera așteptările: de la importanta (dar nu neapărat necesara) experiență a îndrăgostirii (nu se pot stabili dovezi de legătură între atracția pe termen scurt și compatibilitatea pe termen lung), de la surprinzătoarea apropiere a acestei stări de cea de anxietate, ajungem la un proces de maturizare emoțională dublat de asumarea responsabilităților și provocărilor de cuplu ce ne pot aduce recompense pe termen lung. Miza relațională ar putea fi gândită drept o formă de cultivare reciprocă (de dragul partenerului adesea ne actualizăm un potențial pe care nu îl recunoșteam, modelăm o anumită dimensiune a caracterului nostru).  Fiecare capitol prezentat este însoțit de întrebări și exerciții simple pe care cititorii sunt invitați să le rezolve apelând la propria exepriență.

Desigur, în procesul căutării partenerului, nu avem garanția că vom fi aleși sau respinși (deși autoarea ne sugerează și perspective de rezolvare în situația în care suntem aleși deși nu vrem sau în care alegem și suntem refuzați) dar putem să folosim instrumentele generale puse la dispoziție de autoarea volumului Cum să-ți alegi partenerul.  Iar dacă alegerea unui partener este, așa cum sugerează autoarea,  o călătorie spre dezvoltarea personală a fiecăruia, această carte ar putea fi măcar un minighid care să ne pregătească mai bine de drum.

CUM SA-TI ALEGI PARTENERUL – Susan Quilliam- Editura Vellant, 2017

Recenzie realizată de Sever Gulea.

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *