George Arion: Am fost doar un instrument la care a cantat vocabularul limbii romane

31/07/2017

Sunteți curioși să aflați cum arată biblioteca unui scriitor? Câte volume conține? Care este cartea, din biblioteca personală pe care o îndrăgeşte cel mai mult? Sunteți curioși să aflați ce cărți și-au propus scriitorii români să citească în perioada următoare? Vă doriți să aveți în biblioteca proprie cărți cu autograful autorului?

Începând din 01.02.2013, Libris propune  proiectul Lumea cărților din perspectiva scriitorului, proiect care aduce mai aproape de public cei mai importanți scriitori români ai momentului. În luna AUGUST din 2017, scriitorul care își dezvăluie relația sa cu lectura și biblioteca personală  este… GEORGE ARION!

George Arion: Am fost doar un instrument la care a cantat vocabularul limbii romane

George Arion

LIBRIS.RO: Credeți în utilitatea și valabilitatea etichetelor de genul: literatură populară – literatură cultă/ literatură minoră, de consum – literatură de artă?

GEORGE ARION: Din vremuri imemoriale omul a încercat să sistematizeze ceea ce vedea în jurul său, pentru a înțelege mai bine realitatea și a-și oferi repere. A clasificat fenomenele naturii, plantele, animalele… Era firesc ca o astfel de ordine să se instaureze și în literatură. Etichetele sunt utile pentru a nu te rătăci într-un domeniu atât de vast. E drept, nu întotdeauna au fost alese cele mai potrivite. Ceea ce era considerat odată a fi minor se dovedește, la un moment dat, după o nouă evaluare, demn de a intra într-o altă categorie, superioară. După cum opere mult admirate, după câteva decenii sunt date uitării. Cine îi mai citește, de pildă, pe Dekobra și Pittigrilli care au fost în mare vogă la începutul secolului trecut? Mie, personal, îmi place zicerea lui Voltaire: „Toate genurile sunt bune, cu excepția celui plicticos”. Iată o etichetare mai potrivită decât oricare alta.

LIBRIS.RO: Există o complementaritate firească și pașnică între aceste categorii sau o rivalitate mereu în tensiune între ele?

GEORGE ARION: Întrebarea dumneavoastră îmi aduce aminte de celebrul pamflet al lui Jonathan Swift, Istorisirea amănunțită și adevărată a bătăliei dintre cărțile antice și cele moderne petrecută vinerea trecută în bibiblioteca de la Saint James, scris în 1697. În spațiul francez, în aceeași perioadă a avut loc vestita La Querelle des Anciens et des Modernes. Clasicii (les Anciens) erau conduși de Boileau (creația literară înseamnă imitarea operelor din Antichitate, etalonul perfecțiunii în artă). În fruntea Modernilor era Charles Perrault. Ei susțineau că anticii au reprezentat doar o etapă în istoria literaturii. Cearta a luat sfârșit în 1694, când cei doi, ca doi literați înțelepți, s-au îmbrățișat la o ședință a Academiei Franceze, dându-și seama de sterilitatea disputei lor. Într-adevăr, periodic, în literatură au loc convulsii și o schimbare a canonului. De pildă, azi nu se mai scriu epopei, n-ar avea niciun rost să compui romane cavalerești. Dar, spre deosebire de alte domenii, ceea ce apare nou nu înlătură realizările anterioare. E doar diferit, răspunzând mai adecvat exigențelor oamenilor dintr-o anumită perioadă, sensibilității lor, unui mod mai complex de înțelegere a vieții. Nu e ca în cazul aparatului fraților Wright, înlocuit, de-a lungul anilor, de aeroplane și avioane tot mai sofisticate. Ar fi caraghios ca azi să mai folosim mașini zburătoare de la începutul secolului XX. În schimb, ne putem delecta citindu-l pe Eschil, sau pe Pindar. Să mai apelăm și la alte exemple. În 1830 a avut loc prima reprezentație cu Hernani, piesa lui Victor Hugo. Aceasta nu respecta legile care guvernau în tragediile lui Corneille și Racine. S-a declanșat celebra „Bătălie pentru Hernani” care s-a tranșat în favoarea celor dornici de o artă neîncorsetată. Mai aproape de zilele noastre Noul roman francez a stârnit multă vâlvă, a fost contestat cu vehemență, dar, într-un final, s-a impus, cucerind publicul tânăr. Astfel de primeniri în spațiul literar au fost și vor mai fi. Asta nu înseamnă că-i alungăm din biblioteci pe Homer și Sofocle, pe Ronsard și pe Dickens, pe Whitman și Tolstoi, măturați de valul unor scriitori afirmați în zilele noastre. Miracolul literaturii bune e că ea dăinuie indiferent în ce timp a fost scrisă.

LIBRIS.RO: Este literatura polițistă, pe care o abordați în multe dintre volumele dumneavoastră, o literatură minoră?

GEORGE ARION: Depinde de cine o scrie.

LIBRIS.RO:De ce credeți că a primit acest calificativ?

GEORGE ARION: A primit acest calificativ până a atins majoratul! Să nu uităm, e unanim acceptat anul 1841 ca an al nașterii ei, când Edgar Allan Poe a publicat Crimele din Rue Morgue. N-au trecut de atunci nici două sute de ani! Din 1841 și până azi a fost ilustrată cu strălucire de mari maeștri ai condeiului, prea mulți ca să-i înșir pe toți. Remarc numai expansiunea uimitoare a fenomenului care a cucerit întreaga planetă. Și îmi aduc aminte spusele lui Borges în 1978: „Există o calitate evidentă și certă: literatura noastră tinde spre haos. Se cultivă versul liber pe motiv că este mai ușor decât versul clasic: în realitate este foarte dificil. Se tinde spre suprimarea personajelor, a subiectului, totul este foarte vag. În epoca noastră, atât de haotică, există ceva care, cu modestie, a păstrat virtuțile clasice: povestirea polițistă. Deoarece nu putem înțelege o povestire polițistă fără început, fără cuprins și fără sfârșit… Aș spune în apărarea romanului polițist că nu are nevoie de apărare. Deși acum este citit cu oarecare dispreț, el salvează ordinea într-o epocă de dezordine. Aceasta este o dovadă a faptului că trebuie să-i fim recunoscători și că este vrednic de laudă.”

george arion

George Arion

LIBRIS.RO: Este romanul polițist doar un popas temporar în drumul spre romanele mari sau poate fi o destinație autonomă pentru un cititor veteran și cult?

GEORGE ARION: Cine poate ști? Dar n-am încredere în cititorii care citesc doar romane polițiste. Și îi deplâng și pe cei care refuză să le citească. Cum spunea Chandler? „Arătați-mi pe cineva care nu suportă romanul polițist; e un biet ins, un biet ins poate inteligent, și totuși un biet ins.”

LIBRIS.RO: Ce anume dă succesul unui thriller sau unei cărți polițiste? Seria Millennium semnată de Stieg Larsson a devenit un fenomen de proporții globale. În România, pe lângă dumneavoastră sau autori deja clasicizați, în conștiința publicului (precum Rodica Ojog-Brașoveanu), Igor Bergler sau Eugen Ovidiu Chirovici au reușit să livreze bestselleruri. Ce atârnă mai greu în balanța succesului: mecanismele de promovare uriașe și inteligente, notorietatea autorului sau conținutul volumului ?

GEORGE ARION: În ziua de azi unii beneficiază de astfel de modalități complexe de promovare. Debutul meu în proza polițistă n-a fost însoțit de o campanie publicitară – cine ar fi aprobat așa ceva în acele vremuri? Nu mi-a păsat că n-au răpăit tobele și n-au răsunat trompetele care să-mi anunțe romanul. Eu eram bucuros că îmi apăruse. Cititorii l-au descoperit pe cont propriu și cele 50 000 de exemplare ale tirajului s-au epuizat rapid. Dar cuvântul „clasicizare” l-aș folosi cu prudență. E adevărat, Atac în bibliotecă a împlinit 34 de ani și nu dă semne de oboseală, e citit în continuare. Sunt sigur că dialogurile mele cu scriitori, actori, artiști plastici, compozitori, oameni de știință, politicieni etc. (adunate în două tomuri masive sub titlul O istorie a societății românești contemporane în interviuri) vor fi consultate și peste o sută de ani. M-ar bucura dacă și romanele mele cu Andrei Mladin și altele pe care le-am scris vor mai interesa pe cititorii din 2083. De-abia de-atunci putem vorbi despre clasicizare.

LIBRIS.RO: Sunteți implicat în proiecte profesionale și editoriale dedicate literaturii polițiste: o poziție importantă în Romanian Crime Writers Club, editor la Crime Scene Press (singura editură din România dedicată literaturii polițiste). Cum și mai ales cât de bine stăm la capitolul literatură polițistă autohtonă? Primiți multe manuscrise, există o generație tânără promițătoare? Cât de interesat e publicul de literatura polițistă?

george arion

George Arion

GEORGE ARION: Dacă îmi puneați întrebarea asta în urmă cu vreo cinci ani, ați fi primit de la mine un răspuns diplomatic, pentru a nu-i descuraja pe cei care ar dori să abordeze acest gen literar. Între timp, situația s-a schimbat. Sunt cam 15–20 de autori (încă puțini!) care merită să fie citiți. Dintre ei, câțiva pot păși cu fruntea sus și peste hotare.

Publicul? Între cele Două Războaie Mondiale, Mircea Eliade nota cu amărăciune: „Faptul că publicul românesc nu frecventează literatura polițistă mă îngrijește. E dovadă de lene intelectuală, de lâncezire, de feminitate… publicul cel mare e leneș, dezordonat, fără țel, fără responsabilitate, vacuu și sărac cu duhul. Iar literatura pe care o citește – și pe care nu o citește ca amuzament, ci ca pe o literatură bună – îi umple golurile sufletești cu psihologie de cinci parale, cu idile idioate, cu vicii inutile, cu ideologie, poezie, medicină frauduloasă. În loc să se distreze două ore cu un roman polițist, cum face englezul, el citește patru ceasuri și discută patruzeci o carte mediocră pe care o ia, apoi, îndreptar și în viață, și în Artă. Cel puțin dacă ar uita ce citește. Dar numai cărțile excelente și cele proaste de tot se uită: una mediocră, niciodată.” Crime Scene Press (al cărei director este Alexandru Arion) se străduiește, prin cărțile pe care le propune, să spulbere prejudecățile legate de literatura polițistă.

LIBRIS.RO: Vă caracterizați, într-un alt interviu, drept un pasionat al experimentelor care folosesc cuvântul. Ați debutat cu poezie, ați practicat jurnalismul, sunteți autor de romane polițiste, de eseuri, un libret de operă, lucrări de dramaturgie. A rămas vreun experiment pe care să nu-l fi întreprins încă? Vă considerați un scriitor complet, ce vă mai motivează în scris, după ce ați valorificat atâtea posibilități textuale?

GEORGE ARION: Un pasionat de experimente? Chiar așa am spus? Am exagerat. Dacă lucrurile ar fi stat așa, aș fi acoperit un teritoriu mai vast. Dar eu am fost doar un instrument la care a cântat vocabularul limbii române. În funcție de dispoziția sa au apărut versuri, proză, piese de teatru, scenarii de filme, articole… Mai am multe proiecte pe care visez să le duc la bun sfârșit. Asta-i motivația ca să scriu în continuare. Dacă n-aș mai avea planuri, aș fi un scriitor complet.

LIBRIS.RO: Atac în bibliotecă, primul dumneavoastră roman care a cunoscut un mare succes încă de la apariție este și astăzi prezent pe rafturile librăriilor. Prin ce se distinge, în opinia dumneavoastră, acest policier? Cum ați reușit să-l publicați în anii 80, mai ales că nu v-ați ferit să oglindiți realități inconfortabile ale Bucureștiului comunist, chiar și printr-un personaj care are umor?

GEORGE ARION: Da, Atac în bibliotecă a fost un succes la care nu m-am așteptat. Finalul romanului era ambiguu: nu se înțelegea dacă eroul meu, Andrei Mladin, a scăpat cu viață după ce s-a prăbușit cu mașina într-o prăpastie. Special am creat o stare de incertitudine: dacă romanul n-ar fi plăcut, n-aș mai fi scris vreo altă proză cu acest personaj. Dar Andrei Mladin a fost urgent îndrăgit de tineri și l-am plasat și în alte narațiuni (toate adunate în Detectiv fără voie). El a cucerit publicul pentru că, aidoma lui Till Eulenspiegel, dădea cu tifla autorităților, fără ca totuși să-l poți acuza și pedepsi. Îți scăpa printre degete, ca un spiriduș.

george arion

Nesfârșita zi de ieri – George Arion

LIBRIS.RO: Romanul Nesfârșita zi de ieri, tradus și în franceză cu titlul Cible Royale este povestea dejucării unui atentat împotriva Regelui Mihai, aflat în vizită în România, în 1992. Cum v-a venit ideea acestei povești, poate printre primele thrillere românești autohtone solide? În acei ani, ai primelor încercări ale regalității de a vizita România, se vehiculau multe conspirații?

GEORGE ARION: Nu ezit să afirm că Nesfârșita zi de ieri e primul thriller românesc care nu face de râs acest tip de roman. Dacă în anii 90 nu s-ar fi vehiculat multe conspirații, n-aș fi scris cartea.

LIBRIS.RO: Câteva recomandări proaspete de romane polițiste sau thrillere pentru cititorii care caută nopți albe în această vară?

GEORGE ARION: Săptămâna nebună de Stelian Țurlea și Moarte în ținutul secuilor de Caius Dobrescu, două romane excelente datorate unor scriitori români; mai recomand Ucide-l pe Tată al italianului Sandrone Dazieri, Dans la abator al americanului Lawrence Block, Fulger albastru al britanicei Ann Cleeves, Martirele de la Magdalen al irlandezului Ken Bruen. Toate aceste volume au apărut la Crime Scene Press.

Libris.ro: Sunteți bibliofil? Cum arată biblioteca dumneavoastră? Câte volume conține? Care este cartea din biblioteca personală pe care o îndrăgiți cel mai mult? De ce? Ce autori români aveți în bibliotecă? Ce autori români vă place să citiți?

GEORGE ARION: Cinci pereți din apartamentul meu sunt blindați cu cărți de sus până jos. Alte câteva mii de volume sunt găzduite în casa mea de la țară, sau cazate temporar la redacție. Mai mult nu pot să vă spun, ar însemna să vă livrez o hartă a sufletului meu. Prefer să ofer repere ale lui în paginile pe care le scriu.

Libris.ro: Pentru cititorii care încă nu v-au descoperit ce le puteți spune pentru a le stârni curiozitatea să vă lectureze cărțile? Cum îl recomandă George Arion pe George Arion?

GEORGE ARION: George Arion? Un om obișnuit care imaginează povești neobișnuite.

Interviu realizat de Sever Gulea pentru Libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *