Un barbat pe nume Ove

17/08/2017
Un barbat pe nume Ove

Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman

Povestea care a cucerit recent mapamonul, prin bestsellerul semnat de Fredrik Backman, Un bărbat pe nume Ove și prin ecranizarea omonimă este povestea emoționantă, amuzantă, melodramatică a unui personaj aparent depășit de lumea și reperele schimbătoare ale universului în care trăiește dar care, într-un mod bizar și totuși comprehensibil, ajunge să devină un model de virtute.

După ce parcurgi primele pagini ale romanului lui Fredrik Backman îți faci repede o imagine despre protagonistul său, Ove: genul acela de bătrân morocănos și arogant, rigid, conservator, mereu gata să își impună punctul de vedere, intolerant in raport cu felul în care a evoluat lumea din jurul său. E genul acela de personaj care te arată cu degetul, un coșmar pentru vecini, pentru vânzători, chiar și pentru câinii sau pisicile din cartier: obsedat de reguli, dominat de prejudecăți, de un pragmatism inflexibil.

Alternând prezentul cu trecutul, Fredrik Backman dezvăluie istoria dificilă a acestui personaj: rămas fără mamă la o vârstă fragedă, alături de un tată distant emoțional (căruia ajunge să-i semene în cele din urmă), acel gen de tiran pragmatic, zgârcit și tăcut, Ove e nevoit să renunțe la școală de timpuri și să lucreze pentru a se întreține. Persecutat și înșelat uneori, Ove își clădește caracterul mai degrabă pe fapte, decât pe vorbe, cu încăpățânare și lentoare, reușind însă, în momente critice să-și câștige respectul tocmai pentru consecvența sa principială. Deși personalitatea și așteptările sale îl recomandă pentru o carieră militară, Ove este lăsat la vatră din cauza unui defect fizic și alege să lucreze mai departe în construcții și în salubrizare, învățând multe lucruri despre construcția caselor și reparatul mașinilor. Ove o cunoaște apoi pe Sonja de care se îndrăgostește inexplicabil poate tocmai din cauza magneticei forțe a opoziției: Sonja este un spirit liber, o pasionată a dansului și a cititului, a conversațiilor de tot felul dar care ajunge să admire și chiar să se atașeze de loialitatea și principialitatea lui Ove. Căsătoria lor e marcată de mai multe tragedii pe care Ove le îndură cu stoicism, totul încheindu-se, așa cum cititorul observă încă de la începutul romanului cu protagonistul masculin rămas singur să înfrunte lumea aparent ostilă și străină în care e proiectat.

Un om al concretului, al filtrelor, al șurubelnițelor, preocupat doar de ordine și disciplină, de utilitatea imediată a lucrurilor și a vieții, ajuns văduv și pensionar, Ove pare să aibă o singură dorință: să fie lăsat în pace și să-și orchestreze senin propria sinucidere (atâta timp cât nu mai găsește un sens imediat, firesc al zbaterilor zilnice – nu pare a fi nimic depresiv și grav în decizia lui Ove- de la planul suicidului și până la pregătirea sa, totul pare integrat într-o logică imbatabilă ce se ocupă de cele mai mici detalii, generând, neîndoielnic, un efect comic). Problema e că vecinii săi ajung să interfereze mereu cu aceste planuri, prin felul iritant în care încalcă regulile de conviețuire în cartier: de la tolomacul IT-st căsătorit cu o femeie din Orient care nu știe să parcheze o mașină și să monteze un șurub în casă, la pipița combinată cu bărbatul cu Audi, la toți acei contemporani cu obiceiuri sau ignoranțe nesuferite: de la cei care nu știu să scrie de mână sau să facă o cafea la filtru, la cei obsedați să sorteze gunoaiele, la cei care nu respectă regulile de circulație  în cartier.  Deși are o istorie îndelungată a conflictelor cu vecinii (din vremea în care savura poziția de președinte al asociației de locatari și mai ales după ce a fost demis de prietenul-rivalul său Rune) – de la dispute pe tema copacilor, șobolanilor, centralelor termice, curățatul zăpezii, intervențiile lui Ove sunt totuși apreciate și au un impact neașteptat- el este cel care o învață pe nevasta tolomacului să conducă, el repară bicicleta unui băiat, dă adăpost unui tânăr dar și unui pisoi din cartier (chiar dacă nu pare să o facă cu entuziasm declarativ).

Un barbat pe nume Ove

Fredrik Backman

Efectul comic și cuceritor vine din contrastul exploatat pe tot parcursul romanului: un bătrân mizantrop se dovedește de fapt mai uman și mai de ajutor pentru semenii săi decât te-ai aștepta, oricât de rigid și de intolerant ar părea inițial comportamentul său. Așa cum bine îl caracterizează Sonja, Ove este genul de om care are nevoie de lucruri simple: o stradă, un acoperiș, o anume marcă de mașini (orice altceva decât Saab, înainte de a fi preluat de General Motors, este echivalentul unei înjurături pentru Ove), o femeie căreia să îi fie fidel, o slujbă unde să aibă un rost, o casă în care să se strice mereu ceva ca să aibă de meșterit. Chiar și aparent robotizat de pragmatic, lipsit de sensibilitate și emoție, Ove, prin prisma trecutului său dificil se dovedește un protagonist care caută să trăiască demn, în contextul în care demnitatea este înțeleasă ca autonomie, ca o nevoie acută de a se descurca singur și de a nu-și recunoaște vreodată dependența de altcineva (care ar putea să dezvăluie o vulnerabilitate mult prea greu de acceptat, când zeci de ani ai întâmpinat circumstanțe ostile, intolerante cu asemenea dezvăluiri), o mândrie de a nu pierde controlul, de a avea mereu dreptate și de a naviga prin viață simplist, cu ajutorul unor etichete accesibile.  Cu toată rigidititatea și caracterul său ursuz, Ove devine un reper îndrăgit de cei din jur pentru felul în care integrează generozitatea faptică în cotidianul de zi cu zi. Fără un plan ascuns, fără dorințe meschine oportuniste, fără ipocrizii și invidii, Ove duce la bun sfârșit sarcini generoase pe care le integrează în obișnuința, în firescul logicii sale existențiale (așa trebuie făcute lucrurile). Și în felul acesta, bărbatul care ajunge să bată un clovn care a încercat să îi ia câteva coroane sau care nu a mai cumpărat opt ani nimic de la o brutărie pentru că cei de acolo au greșit când i-au dat restul, reușește să o învețe pe vecina sa să conducă (orice idiot ar trebui să știe), să adopte un motan (chiar dacă îi displac pisicile), să se răzbune pe reprezentanții autorităților care vor să îi instituționalizeze vecinul și chiar să găsească curajul, chiar dacă nu în cea mai explicită formă, de a se desprinde de trecut și de umbra soției sale decedate.

Povestea lui Ove este o poveste contemporană, actuală (presărată pe alocuri, e drept, de normele corectitudinii politice) despre triumful simplității și al generozității care devin pilduitoare și contagioase, chiar și atunci când sunt practicate de cel mai antipatic și anacronic model existențial imaginabil.

UN BARBAT PE NUME OVEFredrik BackmanEditura Art, 2017

Recenzie realizată de Sever Gulea.

 

One Comment

  • Geo 29/09/2017 at 3:23 pm

    O carte despre care am auzit numai de bine, am citit mai multe recenzii care mi-au stârnit interesul, dar pe care nu am apucat să o cumpăr încă…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *