Centrul nu se mai poate sustine

28/08/2017

Schizofrenia se numără printre cele mai stigmatizate și invalidante afecțiuni psihiatrice primare. Dincolo de confuzia răspândită în rândul publicului larg între schizofrenie și tulburarea de personalitate multiplă (sau tulburare disociativă, după noile standarde diagnostice), pacienții cu schizofrenie sunt priviți adesea cu teamă și poate cu milă de semeni, atâta timp cât se anticipează că ei pot deveni violenți, că nu pot trăi o viață satisfăcătoare, nu pot avea prieteni, familii și cariere multumitoare, prizonieri ai unui univers cel mult sedat și neutralizat de medicamente. În acest context, Elyn R. Sacks scrie o carte curajoasă și memorabilă (numai asumarea identității în semnarea unui asemenea volum este un gest de o îndrăzneală colosală), sensibilă și cu virtuți inspiraționale despre ce înseamnă să trăiești cu experiența unei tulburări psihotice (adică o tulburare care îți afectează capacitatea de a păstra contactul cu realitatea), fără ca ea să excludă premisele unei vieți dense în satisfacții. Este o carte despre o poveste de viață impresionantă a unei femei care a reușit să se ridice deasupra condiției de bolnav psihic, chiar și într-un context al pionieratului farmacologiei psihiatrice.

Elyn R. Saks

Elyn R. Saks

Născută la mijlocul secolului XX, într-o familie de evrei  obișnuită, fără lipsuri, abuzuri sau privări afective semnificative, Elyn R. Sacks  își deapănă povestea biografică într-o manieră narativă precisă, de la primele experiențe bizare trăite în copilărie, la momentul experiențelor prodromale (care îi anunță boala, fără să se concretizeze într-un tablou clinic cert) din adolescență, după ce a încercat câteva droguri. Din rațiuni de prudență exagerată, părinții ei o trimit la un centru de dezintoxicare unde adolescenta plină de imaginație dar retrasă și timidă descoperă o a doua familie și își fundamentează atitudinea de luptătoare în raport cu boala. Înzestrată intelectual și pasionată de filosofie, Elyn R. Sacks este admisă la prestigioasa Universitate Oxford, acolo unde trăiește prima experiență deplină a bolii, în ciuda rezultatelor academice excelente: de la depresia, lipsa de entuziasm, stima de sine redusă, incidente impulsive izolate (pe care încă le mai poate controla partial), de la confuzia în privința sarcinilor elementare (precum întreținerea igienei personale) și până la debutul manifestărilor psihotice (gândire și vorbire dezorganizată și, mai apoi, ideația delirantă și halucinațiile). Înscrisă la studiile masterale, Elyn R. Saks trăiește primul moment de aparentă predare în fața bolii când, după ce ajunge să nu își mai poată redacta lucrările, să nu se mai poată concentra, e internată într-un centru psihiatric din Anglia și ia contact cu antidepresivele și terapia psihanalitică.

Centrul nu se mai poate sustine

Centrul nu se mai poate susține – Elyn R. Saks

După o perioadă de relativă ameliorare, autoarea decide să se înscrie la Universitatea Yale și să studieze Dreptul însă carapacea funcționalității sale este pe deplin penetrată de boală încă din primul an de studii. Urmează apoi o serie de internări succesive la spitalele de psihiatrie din America, într-o perioadă în care contenția cu legături și plase (care presupunea imobilizarea forțată a bolnavilor psihotici la pat) era încă foarte răspândită și  într-o perioadă în care nu existau decât relative puține opțiuni terapeutice pentru tulburările psihice grave, cu efecte adverse problematice pe termen lung. Încercând să împletească ședințele de psihanaliză cu terapia medicamentoasă, încercând să depășească prejudecățile colegilor de facultate legate de boala psihică (și camuflând, adesea, condiția de care suferă), confruntându-se cu situațiile limită de după absolvire (când Sacks este nevoită să realizeze că nu va putea activa într-un birou stresant de avocatură), dar descoperindu-și aplecarea spre cercetare și activitate academică, Elyn R. Saks nu va fi scutită, pe parcursul niciunui deceniu al vieții ei de loviturile date integrității fizice și psihice (de la decompensările schizofreniei diagnosticate și până la cancerul de sân).

Starea aparent contradictorie între condiția de bolnav psihic-student, condiția de bolnav psihic- profesor/cercetător o va urmări mereu, alimentată de prejudecățile sociale. Dificultatea de a-și accepta diagnosticul (încercarea de a reduce mereu dozele de medicație, de a miza mai mult pe psihoterapie și voință) într-un context social precaut cu bolnavii psihici, fără disponibilitatea de a renunța la obiectivele de carieră reprezintă cateva dintre cele mai impresionante experiențe ale volumului. De asemenea, Elyn R. Saks reușește, în această autobiografie, să detalieze din perspectiva insiderului experiențele psihotice, cu halucinații și idei delirante: dincolo de manifetările recurente  care o transformă într-un personaj neglijent, scheletic, murdar, într-o figură care bolborosește că este Dumnezeu, că e responsabilă de genocid, că ceva rău s-a inflitrat în cărți sau că este înconjurată de răufăcători, Elyn R. Sacks apelează la metafore convingătoare pentru a invita la un exercițiu de empatie: experiența psihotică este definită de titlul volumului (preluat dintr-un vers de Yeats): centrul care nu se mai pote susține. Dacă oamenii integri psihic reușesc să-și focalizeze selectiv atenția, să prioritezeze percepția stimulilor și să-și formeze o imagine coerentă asupra mediului intern și extern, în cazul pacienților cu schizofrenie aflați în episoade psihotice, ei trăiesc un soi de experiență complet dezorganizată în care zeci chiar mii de stimuli îi asaltează (din interior și din exterior) într-o stare de vacarm interminabil și incoerent (ca și când te-ai afla într-o încăpere în care ai zeci de surse de zgomot). Relatarea profesoarei americane acoperă multe teme interesante și problematice: de la relația cu familia a pacienților psihiatrici (uneori glumele și ușurătatea conversațiilor sunt zonele de confort protective prin care se evită confruntarea cu realitatea dureroasă), la tratamentul din spitalele anilor 70 (brutalitatea contenției amplifică inițial experiența psihotică),  la relația cu psihanaliștii (psihanaliza este, și astăzi, o recomandare controversată din punct de vedere psihiatric pentru pacienții cu schizofrenie), efectele secundare ale medicamentelor (care dau uneori senzația că îi compromit capacitățile și viața socială) și multe altele. Este o poveste despre răbdare, efort, pasiune, acceptare și provocare, o istorie pilduitoare despre reușita de a-ți armoniza existența chiar și atunci când ești confruntat cu cele mai destructurante forțe posibile, chiar și când  idenitatea ta este pusă în discuție de boala de care suferi.

Elyn R. Sacks semenează un volum care nu are de a face cu victoriile facile, cu triumful deplin de basm, ci cu asumarea unei lupte continue, o luptă care demonstrează însă, măcar ca un stindard dătător de speranță, că pacienții suferind de afecțiuni psihice grave pot avea vieți satisfăcătoare și performante, nu doar mimând o normalitate deasupra cămășii chimice medicamentoase, ci proiectând reperele existențiale care ne sunt familiare tuturor.

CENTRUL NU SE MAI POATE SUSTINEElyn R. Saks – Editura Trei, 2016

Recenzie realizată de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *