Mauricio sau alegerile locale

26/09/2017
Mauricio sau alegerile locale

Mauricio sau alegerile locale – Eduardo Mendoza

La momentul intrării României în Uniunea Europeană, pentru a compensa profețiile lui Silviu Brucan legate de acel moment obsedant când țara noastră avea să devină o democrația funcțională,  privirile optimiste se îndreptau, cu precădere, spre Spania și Grecia decadelor trecute, pornind de la ideea că integrarea în structura macroeconomică și politică a Europei avea să ofere premisele catalitice pentru dezvoltarea autohtonă. Citind romanul lui Eduardo Mendoza, ai ocazia să poposești în Spania postfranchistă și, mai precis, în Catalonia animată și atunci de aspirații separatiste, o țară aflată într-un moment psihologic colectiv similar, până la un punct, cu ceea ce a trăit România nu atât după Revoluția din 1989, cât mai degrabă după ce a fost admisă în Uniunea Europeană.

Romanul urmărește parcursul de la finalul anilor 80 al  lui Mauricio Greis, un medic stomatolog fără ambiții grandioase, o personalitate aparent plafonată, obișnuit să trăiască într-un confort minor, fără lux, fără aspirații de avere, dedicat studiului, lecturii și practicii modeste de cabinet. Inteligent, competent și onest, trecut de prima tinerețe, Mauricio se împarte între dimensiunea profesională, uneori copleșitoare a ascultării lamentațiilor pacienților și a identificării soluțiilor potrivite și micile plăceri cotidiene. În tot acest timp, Spania postfranchistă, din preajma Jocurilor Olimpice pentru a căror organizare și Barcelona își exprimă dorința stă să dea în clocot electoral. După decenii de guvernare de dreapta cu accente tiranice, forțele de stânga caută să obțină mult dorita putere, doar că , în ciuda aerului de prospețime pe care îl promit, ele sunt încă fragile și lipsite de candidați viguroși. O întâlnire întâmplătoare între Mauricio și Fontan, un fost coleg de clasă ajunge să îl apropie însă pe protagonist de orizonturile care îi vor schimba traiectul existențial.

Pe de o parte, prin Fontan, Mauricio va întâlni entuziaștii candidați ai stângii, care își doresc să-l coopteze în pregătirea apropiatelor alegeri locale dar nu pentru că îl cunosc ci pentru că, așa cum se preferă în politică, Mauricio are un potențial de imagine proaspăt și neutru (e un medic fără trecut politic, între atâția avocați și economiști socialiști previzibili). În același timp, Mauricio va întâlni o prezență feminină care nu-l va lăsa indiferent dar care nu va fi prea bucuroasă să susțină în vreun fel candidatura și plonjonul în realitățile volatile electorale ale lui Mauricio.

Alături de entuziaștii candidați, în turneul electoral,  Mauricio va descoperi o lume  confuză în care simularea și cinismul sunt instrumente obișnuite antrenate pentru a accede la putere. În relația precaută, lipsită de etichete și orizont cu Clotilde, Mauricio va lua contact nu doar cu un angajament pentru care nu pare să se simtă pregătit dar și cu o dezaprobare explicită sau pasiv-agresivă a inițiativelor sale. Clotilde, o femeie destul de directă si intimidantă care traversează o etapă de carieră bizară, marcată de un absurd kafkian într-un birou de avocatură tiranic, e instanța care destructurează, cel puțin inițial mizele civice întârziate spre care Mauricio se aruncă dezinvolt: Spania a devenit o democrație dar lumea nu știe în ce constă ea, noile forțe politice încearcă să adapteze țara la noul context economico-politic, încercând să ofere în același timp o revanșă ideologică a stângii (mai ales în fața macrostructurilor precum NATO sau Comunitatea Europeană) doar că se află într-o criză de credibilitate și de mijloace, Catalunia pare un teritoriu relativ neguvernabil, contrastul dintre sărăci și bogați este încă prezent.

Fără să se angajeze ferm și complet în relația cu Clotilde, ezitând în a rămâne consecvent pe traiectoria politică de care se simte tentat inițial, Mauricio își complică viața și mai mult după ce o întâlnește pe Porritos, o fată cu care începe o altă aventură amoroasă. Doar că o veste legată de starea de sănătate a lui Porritos, o propunere profesională și economică pe care o primește de la un alt medic fluctuațiile  lui Clotilde vor precipita pentru Mauricio o avalanșă de (in)decizii dificile. Care va fi deznodământul  parcursului acestui personaj prins la mijlocul unor intrigi politice și amoroase vă rămâne să descoperiți.

Cititorii din România vor regăsi repere familiare în straturile de adâncime ale stării politico-economice spaniole din romanul lui Mendoza. Dincolo de acestea, povestea lui Mauricio Greis poate fi privită drept o oglindire metaforică a spiritului timpurilor în care e proiectată acțiunea: dintr-o dată, viața calmă și lipsită de dileme a lui Mauricio, un personaj înghețat în obișnuințe confortabile capătă dimensiuni inflamate. Personajul principal trăiește niște timpuri în care nu mai poate rămâne indiferent, chiar dacă, până atunci, și-a clădit viața pe indiferență: realitățile sociale, inclusiv stigmatul HIV, schimbările accelerate cer o angajare, cer o repoziționare, așa cum s-a întâmplat în cele din urmă în toată Europa finalului deceniului opt, conceptul de neutralitate devine discutabil chiar și atunci când vorbim de un personaj banal de la capătul neînfierbântat politic al continentului european. Speranțele și deziluziile deceniului opt sunt condensate și în această poveste despre viața în vremurile în care un ansamblu de obișnuințe (de la cele cotidiene, la marile repere care creionau cadrele existențiale) urmau să se fractureze.

Vă așteptăm impresiile voastre despre acest roman, VINERI, 29.09.2017, la o nouă ediție a Clubului de Lectură de la Librăria Șt.O.Iosif Brașov.

MAURICIO SAU ALEGERILE LOCALE – Eduardo Mendoza – Editura Humanitas, 2006

Articol realizat de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *