Efectul de Luna de Miere
Efectul de Lună de Miere – Bruce H. Lipton

Cutezătorul specialist în biologie celulară, Bruce Lipton, autorul volumului provocator Biologia Credinței, un volum-prefață pentru o posibilă medicină a viitorului sincronizată cu principiile fizicii cuantice, aduce în atenție un nou volum, mai aplicat pe dezvoltarea personală și relațională intitulat sugestiv Efectul de Lună de Miere.

E vorba de o carte care propune un model de construcție și întreținere relațională bazat pe conceptele deja expuse și reexplicate, pe scurt, într-o manieră accesibilă (apelând inclusiv la desene și metafore sugestive) din Biologia Credinței.

Pornind de la istoricul său personal care s-a dovedit o sumă de eșecuri relaționale, pe parcursul a mai bine de 20 de ani, Bruce Lipton recunoaște că, după o căsătorie la o vârstă mult prea fragedă care s-a destrămat în cele din urmă și după un moment aprig al crizei vârstei de mijloc compensată cu interacțiuni intense, pur hormonale,  nu mai spera să reușească să construiască o relație armonioasă și să găsească un partener pe termen lung.  

Cu toate acestea, alături de Margaret, partenera sa de aproape două decenii, Bruce Lipton a reușit, din propriile mărturisiri să trăiască efectul armoniei de cuplu despre care vorbește și în cartea sa, abreviat sub sintagma efectul de lună de miere (pornind de la ideea că în luna de miere cuplurile trăiesc o stare de compatibilitate, intimitate și intensitate relațională profundă). Sugestia lui Bruce Lipton este că și cititorii pot ajunge să genereze acest efect care se bazează pe noua biologie pe care o propune și pe o anumită reprezentare a funcționării minții.

Prima parte a volumului  oferă fundamentele pentru modelul dezvoltării personale propus de Lipton. Conform autorului este perfect legitim să simțim nevoia de a ne găsi un partener. Nevoia de interacțiune este bazată pe evoluția organismelor vii și al  interacțiunii  dintre ele în scopul supraviețurii, ba chiar  pe evoluția comportamentului celulelor în timp care, după milioane de ani, au ajuns să dezvolte structuri de colaborare (organismul uman este în sine o totalitate de celule care trăiesc armonios unele cu altele).

Cele două articulații teoretice ale lui Lipton, dezvoltate în volumul anterior sunt: ideea conform căreia organismele vii sunt doar aparent materiale, cât mai ales entități energetice (pe cât de gol si New-Age ar suna această idee, Lipton o explică apelând la particulele subatomice care depășesc ideea de materie , fiind de fapt niște nanofurtuni energetice puternice), deci având capacitatea să comunice nu doar prin structuri fizice, ci și energetice (adică vibrații) și ideea conform căreia noi suntem capabili să valorificăm semnalele fizice și energetice în construirea relațiilor noastre. Dincolo de așa zisele elixiruri ale dragostei: dopamina (responsabilă cu circuitul recompensei), oxitocina (responsabilă cu întărirea încrederii și a legăturilor dintre parteneri), serotonina (cu potențialul său obsesional) sau vasopresina (modulatoare a agresivității și a fidelității) – substanțe cu ajutorul cărora creierul poate, ca o mașină care amestecă vopseaua, să picteze stări de spirit nuanțate, acestea nu reprezintă însă explicația ultimă a răspunsului nostru emoțional ci doar o una dintre resursele fizice pe care creierul le-ar folosi în gestionarea stărilor interne influențate însă și prin energiile pe care le emitem (la fel cum ADN-ul nu este condiționalul absolut al dezvoltării noastre, ci este dependent de factorii externi, așa cum sugerează epigenetica).

Bruce H. Lipton
Bruce H. Lipton

În a doua parte a volumului Bruce Lipton pornește de la un model de reprezentare bidimensională a minții umane: funcționăm cu ajutorul unei minți conștiente și cu ajutorul programelor subconștiente (care preiau adesea controlul și funcționează interțial, pe baza conținuturilor sădite și exersate adânc după experiențele educaționale timpurii). Partenerii dintr-un cuplu devin așadar patru minți care trebuie armonizate, ceea ce adesea se dovedește dificil, după perioada lunii de miere.

Dificultățile relaționale sunt legate mai ales de desincronizările între participanți: când un partener trăiește cu mintea conștientă în relație (adică este focalizat pe prezent într-o manieră conștientă) celălat partener s-ar putea să fie sub influența programelor subconștiente. Deși programările subconștiente se produc încă din viața intrauterină (fătul ajunge să trăiască experiențele emoționale ale mamei, prin schimbarea compoziției mediului intern sub influența răspunsului hormonal, ceea ce poate avea un impact asupra dezvoltării sale cerebrale și a bazelor personalității), ele se produc de asemenea mai ales în prima copilărie (moment în care sugestibilitatea cerebrală este maximă) –tocmai în acele momente mulți dintre noi experimentăm o serie de traume și interiorizăm judecăți adânci în ceea ce privește stima de sine și nevoile relaționale care ajung ulterior să ne arunce în parteneriate toxice. Adesea, așa cum sugerează Bruce Lipton trăim ca niște atomi instabili, cu straturi electronice periferice incomplete, căutând un partener care să ne echilibreze într-o stare de cvasidependență.

Acestui model vulnerabil biologul american contrapune modelul gazelor rare sau nobile– elemente stabile care formează legături mult mai selective dar care, excitate în anumite condiții sunt capabile să producă adevărate raze laser. Altfel spus, dacă rămânem dominați de programele subconștiente, care conțin rezultatul unor traume sau norme sociale arbitrare vom căuta, la rândul nostru, parteneri dezechilibrați, pregătind o rețetă a insucessului. Pe de altă parte, dacă vom încerca să trăim mai mult cu mintea conștientă și să operăm corecturi în programele subconștiente vom reuși nu doar să prelungim un efect al lunii de miere în propria noastră relație dar vom putea contribui la o adevărată schimbare planetară. Reprogramarea este detaliată într-un capitol distinct și țintește pe lângă analiza minții inconștiente (prin evaluarea cauzelor eșecului relațional și analiza mesajelor pe care le transmitem partenerilor), pe lângă definirea nevoilor noastre relaționale, un proces activ de recorectare a tiparelor toxice de comunicare, atingerea prin hipnoză sau alte tehnici a stărilor de sugestibilitate (evocate sub forma anumitor tipuri de unde cerebrale de tip theta) care să permită intervenția asupra programelor inconștiente dar și multă răbdare și mult exercițiu (în fond, avem de dus la bun sfârșit un demers de rescriere ale unor preprogramări întărite în ani de zile de obișnuință și educație).

Dincolo de accentul profetic, de aerul promisiunilor absolute (menite chiar să aducă pacea mondială) care se simt pe alocuri în volumul lui Bruce Lipton și care ar putea descuraja cititorii mai circumspecți care nu sunt adepții jargonului New Age și nici ai literaturii de dezvoltare spirituală, această carte oferă măcar, la fel ca Biologia Credinței un model fundamentat științific (sau măcar la granița științifică) pentru o serie de strategii prin care vom putea căuta să ameliorăm relațiile de cuplu și viața personală în secolul  XXI. Chiar dacă aceste soluții sunt probabil reciclate și reformulate în tot atâtea volume, în volumul lui Bruce Lipton ele primesc măcar un proiect de întemeiere mai aproape de știința viitorului și nu doar de practici religioase și mistice.

EFECTUL DE LUNA DE MIEREBruce Lipton – Editura For You, 2015

Recenzie realizată de Sever Gulea.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *