Oaspete de seama la Clubul de Lectura St. O. Iosif: Dan Lungu

30/10/2017

Odată la câtva timp, clubul de lectură de librăria Șt. O. Iosif are parte de invitați cu totul speciali: personalități marcante ale literaturii românești contemporane. Pe acest final de toamnă, librăria noastră a primit vizita scriitorului Dan Lungu. Domnia sa s-a alăturat cititorilor pentru a discuta pe marginea celui mai recent roman al său „Fetița care s-a jucat de-a Dumnezeu”. Salonul Șt. O. Iosif a fost arhiplin iar discuțiile savuroase s-au întins pe parcursul a mai multor ore.

Oaspete de seama la Clubul de Lectura St. O. Iosif: Dan Lungu

Clubul de Lectură Șt. O. Iosif

Evenimentul a fost deschis de către Sever Gulea, care a spicuit din cariera impresionantă a autorului: pe lângă cariera de scriitor prolific, este profesor la „Facultatea Sociologie și Asistență Socială” din Iași și director al Muzeului Literaturii Române.
Sever Gulea a oferit și el impresiile sale pe marginea lecturii. Acesta a observat ca domnul Dan Lungu pare fi un autor al marginalilor din România postcomunistă. Atât în acest roman cât și în cărțile sale precedente, autorul vorbește despre muncitorii concediați din marile uzine și obligați să se reprofileze, despre șomeri, despre cei trecuți de prima tinerețe ce și-au luat soarte în mâini și au plecat în străinătate pentru a-și întreține familia rămasă în țară. Dacă „Sunt o babă comunistă” vorbea despre marginalii anilor ‘ 90, „Fetița care s-a jucat de-a Dumnezeu” vorbește despre marginalii anilor 2000. Însă viața acestora nu are o abordare melodramatică, așa cum se întâmplă des în reportajele TV, ci una realistă și chiar sociologică, poveștile oamenilor fiind recognoscibile pentru mulți dintre noi.
Folosirea a două planuri de narațiune nu este ceva nou pentru Dan Lungu. Însă dacă la celelalte romane ale sale cele două planuri sunt temporale (prezent și trecut), în acest roman este mai degrabă vorba de două spații geografice (România și Italia) care servesc drept gazdă celor două fire narative ce se desfășoară în paralel.

club de lectura

Sever Gulea

Domnul Dan Lungu a avut o primă intervenție narativă citind două pasaje din carte pe care el le-a considerat ca fiind exemplificatoare, un pasaj din planul românesc și unul din cel italian. Acest a mărturisit publicului că și-a dorit dintotdeauna să scrie un roman din perspectiva unui copil. A mai făcut acest lucru în proză scurtă însă pariul cu el însuși era să facă acest lucru în formatul de roman (una e câteva pagini și alta e sute de pagini). Inițial romanul trebuie să fie linear și să conțină doar povestea din România văzută prin ochii Rădiței, personajul principal. Lucrurile s-au schimbat atunci când autorul a mers în Italia pentru a face o serie de interviuri cu români plecați în peninsulă la muncă. Proiectul respectiv a picat însă călătoria și interviurile realizate l-au inspirat pe Dan Lungu să insereze în romanul său planul narativ italian. Documentarea era deja făcută, fie ea și involuntară, așa că acesta a trebuit doar să ordoneze materialul pentru a se potrivi schemei scriitoricești a romanului său. Astfel s-a născut „Fetița care s-a jucat de-a Dumnezeu”, un roman la care autorul ține foarte mult și de a cărui personaje i-a fost foarte greu să se despartă atunci când el a fost gata.

Dan Lungu

Dan Lungu

Autorul a răspuns cu plăcere întrebărilor, nu puține, din sală oferind cititorilor chei de lectură dar și explicații suplimentare referitoare la poveste și la construcția personajelor.

Club de lectura

Am avut parte de-o seară cum nu se poate mai plăcută în compania scriitorului Dan Lungu și a literaturii sale fascinante. Îi mulțumim și îl mai așteptăm pe la noi poate cu un nou roman.

Articol realizat de Horia Nilescu.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *