Monica Ramirez: Pana la urma, scriitorul este in primul rand un arhitect de povesti si exact asta trebuie sa livreze: povesti bine inchegate…

30/10/2017

Sunteți curioși să aflați cum arată biblioteca unui scriitor? Câte volume conține? Care este cartea, din biblioteca personală pe care o îndrăgeşte cel mai mult? Sunteți curioși să aflați ce cărți și-au propus scriitorii români să citească în perioada următoare? Vă doriți să aveți în biblioteca proprie cărți cu autograful autorului?

Începând din 01.02.2013, Libris propune  proiectul Lumea cărților din perspectiva scriitorului, proiect care aduce mai aproape de public cei mai importanți scriitori români ai momentului. În luna NOIEMBRIE din 2017, scriitorul care își dezvăluie relația sa cu lectura și biblioteca personală  este… MONICA RAMIREZ!

Monica Ramirez: Pana la urma, scriitorul este in primul rand un arhitect de povesti si exact asta trebuie sa livreze: povesti bine inchegate...

Monica Ramirez

LIBRIS: Ați terminat un liceu de artă, ați trăit riscurile și satisfacțiile baletului și acrobației. Este scrisul la fel de periculos, livrează adrenalină și necesită exersarea unui echilibru sau e un spațiu tihnit al confortului imaginativ?

MONICA RAMIREZ: Din punctul meu de vedere, scrisul este la fel de ofertant precum scena. Poate chiar mai mult, dacă ne gândim că prin intermediul personajelor pe care le creez îmi pot asuma nenumărate identități și pot păși în lumi dintre cele mai variate. Pe de altă parte, există și acel spațiu tihnit al confortului imaginativ pentru că pot experimenta în voie și într-un mod cât mai intim, explorând emoțiile și cele mai ascunse gânduri ale personajelor. Poate de aceea n-am dus dorul scenei prea mult odată ce-am încheiat acel episod din viața mea, scrisul umplând complet ceea ce altminteri ar fi reprezentat un gol imens.

LIBRIS: Aveți o experiență americană întinsă pe mai bine de un deceniu. Piața de carte din SUA este exponențial mai mare decât piața de carte din România. Totuși, e mai ușor să fii publicat în România decât în SUA, ținând cont de șirul de intermediari (agenți literari, lanțuri de distribuitori), poate mai lung în SUA, care se interpun între autori și public? Există vreun dezavantaj în a fi scriitor în SUA, comparativ cu a fi scriitor în România?

MONICA RAMIREZ: Industria de carte americană e un exemplu de urmat ori măcar copiat, chiar dacă la o scară mult mai redusă, mai ales în condițiile în care în România nu există o adevarată industrie a cărții. Îmi place foarte mult acest termen folosit de americani, book industry, pentru că o industrie a cărții poate fi dezvoltată doar pe reguli foarte bine stabilite. Reguli care s-au dovedit că funcționează din plin și în alte țări care au preluat modelul american. Revenind la întrebări, da, este categoric mult mai ușor să publici în România, tocmai datorită lipsei oricăror reguli. De unde și infuzia de cărți de o calitate cel puțin îndoielnică. În America, spre exemplu, autorul nu poate intra în contact direct cu editura. Bătălia nu se dă pentru o editură anume, ci pentru un agent literar extrem de bine conectat și ancorat în piața de carte. Editurile nu primesc niciodată propuneri direct de la autori, aceasta fiind treaba agentului literar care cunoaște extrem de bine fiecare editură în parte și genurile literare pe care le publică, putând astfel să reprezinte manuscrisul autorului în ideea unui rezultat pozitiv. Odată acceptat de o editură și în funcție de cerințele editorului, autorul se obligă să lucreze pe manuscris până când se ajunge la un produs perfect ce poate fi prezentat cu brio publicului cititor. Nu există nu vreau ori nu pot, nu există ifosele inutile, autorul, oricât ar fi de celebru, ascultă cu sfințenie de sfaturile și cerințele editorului. Nu cred că mai este nevoie să spun că așa ceva e aproape inexistent în România, unde toți autorii sunt perfecți și nimeni nu mai are absolut nimic de învățat. Odată publicat, autorul este obligat să facă față multelor turnee de promovare, participă la toate evenimentele organizate de editură, unde trebuie să aibă o ținută și un comportament exemplar, să răspundă tuturor întrebărilor și cerințelor publicului cititor, să semneze nenumărate volume, să fie amabil și să zâmbească oricât de obosit ar fi. Probabil singurul dezavantaj în a fi scriitor în Statele Unite constă în faptul că trebuie să muncești de sute de ori mai mult și asta pe toate planurile. Acestea fiind spuse, mă întorc și spun că în România am întâlnit oameni incredibili, prieteni dragi fără de care n-aș mai putea trăi, un lucru aproape imposibil în America, unde relațiile între oameni lasă mult de dorit. Dacă în America ești cu siguranță mult mai împlinit pe plan profesional și financiar, în România totul se compensează pe plan emoțional, ceea ce pentru mine contează cu mult mai mult. Acesta și este motivul principal pentru care m-am întors acasă.

LIBRIS: Cum sunt cititorii din SUA? Știu mai precis ce vor de la o carte? Sunt mai activi în circuitul cărților, participă la evenimente dedicate, oferă feedbackuri importante autorilor?

MONICA RAMIREZ: În primul rând, mai mulți și extrem de activi. O altă mare diferență ar fi faptul că nimeni nu folosește termenul literatură de mâna a doua. Genurile comerciale reprezintă până la urmă fundația industriei de carte, nimeni nu citește pe ascuns un anumit gen literar. De aceea, cititorul american știe exact ce-și dorește de la o carte. Entertain me! Distrează-mă, cum s-ar spune pe românește. Nu-și dorește filozofii pe tema nemuririi sufletului, ci o poveste care să-l scoată din cotidian. Până la urmă, scriitorul este în primul rând un arhitect de povești și exact asta trebuie să livreze: povești bine închegate, cu personaje și lumi credibile în care să te poți pierde fără prea multe eforturi. Poate de aceea cititorii sunt mult mai vocali și în timpul evenimentelor literare, pun multe întrebări și sunt mult mai doritori să se implice în mod activ în discuții și dezbateri. Orice autor român care a participat la evenimente literare cunoaște prea bine acel moment dureros când se ajunge la: Aveți întrebări? Pentru că foarte, foarte rar se bucură de întrebări din partea cititorilor.

Monica Ramirez

Monica Ramirez

LIBRIS: Haruki Murakami sugera în volumul Meseria de romancier că tagma scriitorilor e cât se poate de primitoare (nu ai nevoie de licență în Litere ca să fii primit în ringul scriitorilor, deși tot Murakami recunoaște că nu oricine poate rămâne în ring pe termen lung). Aveți o diplomă în Creative Writing, sunteți membră a Espionage Writers of America și Romanian Crime Writers Club. Cât de importante sunt aceste afilieri profesionale, cât ajută studiul la evoluția scrisului, la evoluția unui autor?

MONICA RAMIREZ: Aici ați atins un subiect extrem de delicat pentru piața de carte din România, chiar dacă n-ar trebui deloc să fie așa. Mă refer, desigur, la necesitatea cursurilor de scriere creativă. Nicăieri în lume și în absolut niciun domeniu artistic nu se mai îndoiește nimeni că ai nevoie de studii de specialitate. În România, însă, există falsa impresie că scriitorii nu au nevoie de așa ceva, prin urmare cursurile de scriere creativă doar le-ar îngrădi talentul și imaginația. Este un adevărat mister pentru mine de ce nu se corectează această concepție greșită, care afectează atât de mult calitatea literaturii contemporane. Indiferent cât talent are un scriitor, indiferent cât de minunantă ar putea fi ideea unui roman, dacă acel scriitor nu știe să creeze pe marginea unei tehnici și a unor reguli de bază, poate avea surpriza ca cititorul să-i abandoneze cartea după doar câteva pagini, catalogând-o drept prost scrisă. Orice autor trebuie să învețe cum se construiește o poveste, un personaj, să exerseze naturalețea cu care trebuie să curgă scriitura, fie că este vorba despre dialoguri ori descrieri. Nici nu e o mare filozofie, nu sunt decât câteva reguli simple de urmat, așadar chiar nu înțeleg ferocitatea cu care sunt respinse studiile de specialitate atunci când vine vorba despre scris. Însă acele câteva reguli te ajută să scrii în mod profesionist. Pe mine m-au ajutat enorm cursurile de scriere creativă și chiar dacă în multe cazuri am avut surpriza să constat că deja aplicam în mod intuitiv unele reguli, tot am avut foarte mult de învățat. Ceea ce mi s-a părut normal și natural, având experiența studiului de specialitate prin intermediul Liceului de Coregrafie. În momentul în care am decis să scriu, mi-a fost foarte clar că e necesar să urmez cursuri de scriere creativă. Și cum pe piața românească de carte lipsesc cu desăvârșire cărțile care tratează acest aspect, în ciuda faptului că abundă pe piața de carte americană, am decis să scriu Cum se scrie un best-seller – Tehnica americană de scriere creativă cu ajutorul căreia poți transforma o idee într-un roman de succes, un fel de manual practic destinat potențialilor autori.
EWA este asociația scriitorilor de romane de spionaj din America. Calitatea de membru este deschisă oricărui autor al cărui roman a fost publicat de către o editură tradițională, ceea ce exclude așa-numitul vanity publishing ori self-publishing, cu alte cuvinte publicarea pe banii autorului. Asociația EWA promovează literatura de spionaj, organizând conferințe și festivități de premiere anuale, precum și diverse evenimente unde scriitorii se pot întâlni și interacționa. Am fost invitată să devin membru al EWA după apariția pe piața americană a Seriei Alina Marinescu și astfel am participat la numeroase conferințe și evenimente de gen.
Romanian Crime Writers Club este corespondentul românesc al EWA. Oarecum. Planurile au fost mărețe și diverse, dar din păcate prea puține s-au și realizat. Poate realizăm mai multe pe viitor.

LIBRIS: În SUA dar și în Europa literatura misteryfantasyhorror se vinde bine și e savurată de un public larg. La noi în România, dincolo de faptul că avem o piață de carte mult mai modestă, pare a fi un segment de nișă mai mult sau mai puțin relevant pentru public. Care credeți că e problema? Nu știm să promovăm profesionist cărțile polițiste sau, pur și simplu există încă multe prejudecăți ale publicului legate de literatura comercială, considerată încă literatură de mâna a doua? Care credeți că sunt cauzele pentru aceste percepții legate de literatura comercială?

MONICA RAMIREZ: Am discutat deja mai devreme despre așa-numita literatură de mâna a doua și literatura comercială. Cred că încep să dispară și din România aceste concepții greșite. Încet, dar sigur. În ultima vreme am participat la numeroase evenimente literare, unde am avut bucuria și surpriza să întâlnesc mulți cititori de toate vârstele care gustă din plin aceste genuri litarare ce până mai ieri erau ignorate. Ori poate nu chiar ignorate, dar se citeau cumva pe ascuns, ceea ce ar fi amuzant dacă n-ar fi tragic. Însă lucrurile încep să se îndrepte și sunt convinsă că într-un viitor apropiat putem spera la o industrie de carte românească mult mai solidă.

LIBRIS: Volumul coordonat de Alina Purcaru, Povești cu scriitoare și copii reunește mărturii despre transformările, inclusiv pe plan artistic, pe care le produce venirea pe lume a unui copil în viața scriitoarelor. Dumneavoastră aveți nu mai puțin de patru copii, cum v-ați împărțit între statutul de mamă și cel de scriitoare?

MONICA RAMIREZ: Cu greu. Și cu multe sacrificii din toate părțile. Plus că a trebuit să-mi organizez foarte bine timpul, ceea ce nu e niciodată ușor. E o adevărată provocare să scrii atunci când ai familie, o slujbă, responsabilități. Dar se poate. Marea majoritate a scriitorilor trebuie să facă față acestor lucruri atunci când lucrează la o carte. Shirley Jackson, tot mamă a patru copii, nu prea avea timp să scrie în timpul zilei. Loteria a fost scrisă cu preponderență noaptea și a fost scrisă perfect din prima. De ce? Pentru că autoarea lucra în minte la roman aproape toată ziua. Am împrumutat acest mic truc și pot spune că m-a ajutat foarte mult. Kurt Vonnegut spunea: Talentul este o calitate foarte des întâlnită. Ceea ce nu prea întâlnești este tăria de caracter necesară pentru a îndura viața unui scriitor. Este nevoie de încăpățânare, să mergi, vorba românului, până în pânzele albe. Harlan Ellison spunea că dacă te poate opri vreodată cineva și ceva să scrii, atunci probabil nu ești cu adevărat scriitor.

povestea seriei Alina Marinescu

Abis – Monica Ramirez

LIBRIS: Preferați să construiți romane hibride, cum este și povestea seriei Alina Marinescu – o combinație de thriller și romance. E mai dificil să construiești asemenea romane hibride, oferă ele mai multă libertate creatorului sau ridică provocări suplimentare?

MONICA RAMIREZ: Cred că în zilele noastre cu greu mai găsești romane care să poată aparține unui singur gen. Este vremea hibrizilor, un amalgam de genuri literare, ceea ce este extrem de ofertant pentru autor dacă știe cum să le îmbine într-un mod armonios. Sigur că libertatea de creație e mult mai amplă, dar și provocările dacă vrei să închegi acțiunea în așa fel încât să nu afecteze firul poveștii. Până la urmă, e adevărat ce se spune: Realitatea nu are întotdeauna o logică foarte clară, dar e imperativ ca ficțiunea să aibă mereu o logică! Sunt lucruri care se întâmplă în realitate pe care nu le contestă nimeni, dar care ar fi catalogate drept absurde într-o lucrare de ficțiune. De aceea scriitorul trebuie să-și șlefuiască poveștile în așa fel încât să pară cât mai naturale cu putință, indiferent cât de incredibilă ar fi aventura în care-și aruncă personajele.

LIBRIS: Sunteți extrem de prolifică din punct de vedere scriitoricesc, seria care o are protagonistă pe Alina Marinescu a fost de fapt un manuscris de 1500 de pagini pe care l-ați împărțit în mai multe volume, la sugestia editorului. Ați trăit vreodată acel fenomen al blocajului scriitoricesc, când pur și simplu, într-o anumită perioadă să vă epuizați imaginația? Ce vă inspiră?

MONICA RAMIREZ: Nu, niciodată. Amuzant este faptul că în America a apărut o adevărată epidemie de writer’s block, cum o numesc ei, un procent destul de mare al industriei cărții fiind special destinat acestei… nici nu știu cum să-i spun. Afecțiuni? Există mii de cărți cu sfaturi, tehnici și reguli pentru a o combate. La care se adaugă și evenimentele cu tente inspiraționale. Din fericire, n-am astfel de probleme. Singura mea problemă reală este timpul mult prea scurt pentru scris. Mă inspiră poveștile de viață și experiențele personale. Cred că înainte de-a te gândi să scrii o carte trebuie să experimentezi viața în sine, să vezi lumea, să treci prin experiențe care te definesc ca om. Dragostea, eșecurile, victoriile, bucuriile, tristețile, dramele personale… mai ales dramele personale îți vor oferi ceva de spus.

Monica Ramirez

Monica Ramirez

LIBRIS: Dacă Seria Alina Marinescu și romanul Traficantul de umbre sunt un amestec de spionaj și romance, Seducția apei și Kit Black reunesc istoria cu romance-ul iar Fantoma de pe lac și Viață dublă la Veneția integrează și elemente fantasy. Dată fiind diversitatea tematică și de gen putem spune că sunteți o autoare care nu are o zonă de confort, care preferă mereu să experimenteze?

MONICA RAMIREZ: Spionajul este preferatul meu absolut. Mi se pare extrem de ofertant din punct de vedere literar prin prisma vieților duble, câteodată chiar triple, pe care le duc personajele. În realitate, nu doar în ficțiune. Dar, da, îmi place să experimentez și cu alte genuri literare, bineînțeles, tot în formulă hibridă.

LIBRIS: Câțiva autori pe care îi citiți mereu cu plăcere? Câteva cărți care v-au marcat parcursul de cititor și scriitor?

MONICA RAMIREZ: Radu Tudoran, Daniel Silva, Carol Goodman, Barry Eisler, Daniel Suarez, Mark Burnell sunt doar câțiva dintre scriitorii mei preferați. Îmi plac seriile. De fapt, le ador. Așa că voi aminti Seria Gabriel Allon, Seria Stephanie Meyer, Seria John Rain. Și, da, toate trei tratează spionajul. În copilărie, Toate pânzele sus! mi-a deschis apetitul pentru aventură și scriitură de mare calitate. Romanele lui Carol Goodman sunt fabuloase, voi aminti doar două dintre ele: The Lake of Dead Languages și The Sonnet Lover.

LIBRIS: Pentru cititorii care încă nu v-au descoperit ce le puteți spune pentru a le stârni curiozitatea să vă lectureze cărțile? Cum o recomandă Monica Ramirez pe Monica Ramirez?

MONICA RAMIREZ: Anul acesta, la Bookfest, un critic literar se plângea datorită faptului că este nevoit să citească mereu romane extrem de plictisitoare. În general, cititorii îmi reproșează faptul că atunci când îmi citesc cărțile pierd stațiile de metrou, nu-și mai fac treaba acasă ori la serviciu, își neglijează familiile, citesc până târziu în noapte, chiar dacă sunt nevoiți să se trezească dimineața devreme. Prin urmare, le-aș spune celor care încă nu m-au citit că dacă-și doresc povești care să le acapareze complet viețile, să-i fascineze și să nu-i plictisească niciodată, probabil ar trebui să citească Monica Ramirez. Nici nu știți ce pierdeți în caz contrar!

Interviu realizat de Sever Gulea pentru Libris.ro.

One Comment

  • Gabi 01/11/2017 at 6:33 pm

    Este o scriitoare minunată și mă bucur că am cunoscut-o, prin intermediul cărților sale. Are un stil de a scrie aparte, iar poveștile ei sunt incitante și originale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *