Proiectia lunii noiembrie – O despartire

06/11/2017

Iată o informație care va surprinde pe mulți dar care este cât se poate de adevărată: atât Institutul American de Film cât și comisiile de film a festivalurilor de la Cannes, Berlin și Veneția consideră pelicula iraniană „O despărțire” (2011) drept cel mai bun film al secolului XXI de până acum. Această titulatură poate părea foarte pretențioasă, dar după vizionare filmului mulți spectatori tind să le dea dreptate celor de mai sus. Fără a greși prea mult, se poate spune că „O despărțire” este un film perfect cu un joc actoricesc excepțional și cu fiecare scenă excelent gândită, calibrată și montată. Iată și subiectul celui mai bun film al secolului XXI: Nader și Simin vor să divorțeze. Nu pentru că nu se mai iubesc, nu pentru că nu își doresc un viitor împreună ci pentru că prioritățile s-au schimbat pentru fiecare dintre ei. În contextul tumultuos al Iranului contemporan, Simin vrea să emigreze pentru a oferi fetiței lor o educație corectă și o șansă reală de reușită în viață, în timp ce Nader vrea să rămână în Teheran pentru a avea grijă de tatăl său bolnav de Alzheimer în stadiu terminal. Adăugăm acestui subiect teme ideologice musulmane – o femeie angajată să aibă grijă de tatăl lui Nader care nu poate îndeplini acestă slujbă fără să încalce regulile religiei sale dar care are nevoie disperată de bani – dar și conflicte morale legate de onestitate și integritate. Rezultatul este aur curat.

Sunt cel puțin trei elemente care fac acest film să fie unul ieșit din comun în cel mai bun sens al cuvântului. Primul ar fi acțiunea care nu trenează niciodată și care ține spectatorul în fața ecranului de la început – filmul începe brusc intrând direct în subiect, cu un cadru strâns cu cei doi protagoniști aflați în sala de judecată și explicându-i unui judecător nevăzut motivele divorțului – până la sfârșit făcându-l să uite de absolut tot și să urmărească cu sufletul la gură povestea despărțirii lui Simin de Nader. Publicul va fi atât de absorbit încât nici nu va observa, decât la final, faptul că filmul nu are coloană sonoră. Muzica lipsește intenționat tocmai pentru a spori dramatismului acțiunii și pentru ca spectatorii să se concentreze mai degrabă pe vocile și tonalitățile actorilor și pe sunetele naturale ale mediului lor înconjurător. Apoi este jocul tuturor actorilor care este excepțional. Pe lângă cei doi actori principali care duc filmul în spate mai sunt și prestațiile secundare (fetița, îngrijitoarea și soțul acesteia, bunica etc) care îi completează foarte bine pe aceștia. Nu în ultimul rând, nu putem să nu vorbim despre intrigile secundare care aduc un plus valoric de necontestat temei principale a filmului. Intrigile secundare sunt atât de bine construite încât publicul va aproape la fel de captat de acestea ca și de cea principală. Cea mai importantă dintre acestea este povestea unei femei musulmane practicante care se angajează ca îngrijitoare pentru tatăl lui Nader, bolnav de Alzheimer în stadiu final. Aceasta duce o viață chinuită, este măritată cu un bărbat iute la mânie și încet la minte proaspăt eliberat din închisoare căruia îi poartă și un copil, și este nevoită să accepte această slujbă pentru a face rost de bani pentru familia sa. Însă slujba cere, printre altele, să îl spele și să îl schimbe pe bărbatul în vârstă. Asta presupune să îl vadă pe acesta dezbrăcat, lucru strict interzis de religia islamică. Femeia trebuie să aleagă între a-și respecta religia sau a câștiga câțiva bani extrem de necesari ei și familiei ei. Bineînțeles că nucleul filmului rămâne relația de iubire alienată dintre Nader și Simin. Deși i se rupe sufletul, Simin pare cât se poate de hotărâtă să emigreze, împreună cu fiica sa, în occident și să -i lase pe toți cei pe care îi iubește în urmă. În aceeași măsură și cu aceeași durere în suflet, Nader pare foarte determinat să rămână în Iran și să își îndeplinească datoriile familiale.

Proiectia lunii noiembrie - O despartire

Proiecția lunii noiembrie – O despărțire

Filmul iranian contemporan are parte de laude necontenite deopotrivă din partea criticilor și a publicului cinemaului de artă. Acest lucru i-a adus, în ultimul timp, și mulți contestatari care consideră numeroasele premii obținute de aceste pelicule ca fiind acordate pe criterii strict politice. Regretatul Alex Leo Șerban era un critic vehement al cinematografiei iraniene considerând că de fiecare dată când apare un film din această țară el este automat ridicat în slăvi indiferent de valoare. Nu este de competența noastră să apreciem dacă aceste lucruri sunt adevărate sau nu dar este de datoria noastră să vă spunem că în cazul filmului „O despărțire” toate laudele – a fost foarte apreciat chiar și de tăiosul critic Alex Leo Șerban – și premiile sunt absolut meritate. Filmul este o bijuterie.
Vă așteptăm așadar pe data de 10 noiembrie 2017 (vineri) la librăria Șt. O. Iosif, la ora 20:00 pentru proiecția filmului „O despărțire”. Intrarea este liberă!

Articol realizat de Horia Nilescu.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *