Poeta vinde rochie de mireasa…la libraria St. O. Iosif

18/11/2017

Orice lansare de carte prilejuiește librăriei noastre și celor cei îi calcă pragul, motive de bucurie și de încântare. Însă atunci când cartea lansată aparține unei prietene dragi nouă, atunci motivele de bucurie sunt parcă dublate. Prietenia ce leagă Libris Editorial de poeta Corina Ligia Pătrașcu este un specială; de aceea am îndeplinit cu mare drag rolul de gazdă al celui de-al doilea volum de poezie al autoarei intitulat „Vând rochie de mireasă”.

lansare de carte

Așa cum a precizat și Dana Anghelescu, director Libris Editorial și gazda evenimentului, lansarea a oferit celor prezenți o dublă bucurie, ziua de șapte noiembrie fiind și ziua de naștere a autoarei. Dana Anghelescu a amintit de frumoasa colaborare dintre Libris Editorial și Corina Ligia Pătrașcu, colaborare ce a început cu apariția primului ei volum „E timpul iubirii”, lansat în cadrul fEstivalului de cArte și muzică din vara anului curent. „Vând rochie de mireasă” a fost recomandat cu căldură publicului, volumul transmițând cele mai sincere stări și sentimente oricui o va citi.

libris editorial

Dana Anghelescu

Microfonul i-a fost înmânat scriitoarei Georgeta Blendea Zamfir care a descris-o pe autoarea ca un psiholog ce pictează cu metaforele vieții. Însă metaforele acesteia nu sunt vorbe în vânt; sunt autori care, din păcate, nu fac decât să-și defuleze sufletul în niște metafore lipsite de sens și de fundament pentru cititor. Nu este cazul doamnei Corina Ligia Pătrașcu care are un fundament solid pentru metaforele sale și anume cultura dezvoltării personale. Poezia ei oglindește atât vechii maeștrii ai lirismului cât și noile tendințe ale literaturii. Doamna Zamfir și-a încheiat expunerea numind-o pe doamna Pătrașcu o poetă care iubește oamenii.

Georgeta Blendea Zamfir

Georgeta Blendea Zamfir

Următoarea vorbitoare a fost poeta Romița Mălina Constantin venită de la București pentru a fi alături de autoare în această zi specială. Deși se cunosc doar de la începutul acestui an, doamna Constantin o simte foarte aproape pe autoare ca și cum s-ar știe de o viață. O primă observație ar fi alegerea titlului și anume în vreme ce toate femeile își doresc o rochie de mireasă, autoarea o vinde. În continuare, doamna Constantin a spicuit din prefața pe care a scris-o pentru această carte și a recitat celor prezenți un poem din volum.

Romița Mălina Constantin

Romița Mălina Constantin

Una din surprizele serii a constat într-un cadou muzical pe care autoarea l-a oferit publicului. Doi membrii ai Filarmonicii din Brașov (Roxana Bârsan – vioară și Emin Curtgeafar – oboi), au interpretat câteva arii din binecunoscuta operă „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart.

Roxana Bârsan – vioară și Emin Curtgeafar – oboi

Roxana Bârsan – vioară și Emin Curtgeafar – oboi

Scriitorul și criticul literar Mihai Antonescu a venit și dânsul de la București pentru a vorbi la lansarea acestei cărți. Poeziile autoarei, apreciază domnul Antonescu, vin din sufletul larg și solar al acesteia, care își cântă bucuriile și tristețile vieții. Erosul acestui volum este unul delicat și cuminte, aproape religios. Exprimarea sentimentelor, în schimb, este una măreață în introspecția ei. Dacă primul ei volum, „E timpul iubirii”, este unul stil clasic, acesta abordează o tehnică postmodernă cu vers liber și o exprimare eliptică mai aproape mai degrabă de un haiku decât de o poezie occidentală clasică. Versurile doamnei Pătrașcu sunt ca un râu peste care s-au aruncat punți între naștere și renaștere, prezent și viitor.

Mihai Antonescu

Mihai Antonescu

În stilu-i caracteristic, domnul profesor Virgil Borcan și-a început expunerea citind câteva poezii din volumul lansat. În această carte, poeta Corina Ligia Pătrașcu pare să ucidă psihanalistul din ea. Domnul Borcan a dat câteva exemple de versuri care oferă cititorului o inter-textualitate diafană ce poate fi asociată oricând cu marii poeți ai lumii (Verlaine, Homer etc). Acesta este deci un semn ca doamna Pătrașcu a asimilat foarte multă cultură fără ca aceste cunoștințe să fie stridente sau deranjante pentru cel ce o citește.

Virgil Borcan

Virgil Borcan

După încă un scurt interludiu muzical oferit de cei doi membri ai Filarmonicii Brașov, a luat cuvântul autoare cărții și sărbătorita zilei Corina Ligia Pătrașcu. Aceasta s-a declarat copleșită de atâtea momente și vorbe frumoase rostite într-un timp atât de scurt. De asemenea, autoarea este fericită că poate să ofere o părticică din sufletul ei celor prezenți și celor ce îi vor citi cartea. Doamna Pătrașcu a recitat din memorie câteva versuri din volumul lansat și nu numai demonstrând, dacă mai era cazul, că poezie dânsei o reprezintă iar stările de spirit prezentă în lirismul cărții îi aparțin. Poezia scrisă de dânsa nu este ficțiune ci este o trăire autentică pentru care încă caută cel mai potrivit ritm pentru a dansa cu viața. După încă câteva poezii recitate, autoarea și-a încheiat momentul extrem de sugestiv cu doar trei cuvinte: „mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!”.

Corina Ligia Pătrașcu

Corina Ligia Pătrașcu

Și noi mulțumim, mulțumi, mulțumim!

Articol realizat de Horia Nilescu!

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *