Nerabdarea inimii

27/11/2017

Nu am apucat  să citesc cea mai cunoscută proză semnată de Stefan Zweig, Suflete zbuciumate, dar am descoperit cu surpriză și plăcere publicarea și în limba română, sub sigla Editurii Polirom, a romanului încheiat de scriitorul austriac, NERĂBDAREA INIMII. Este vorba de o altfel de poveste de dragoste, o poveste tragică în care autorul explorează dureros varianta unei iubiri (im)posibile la începutul secolului al XX-lea, o poveste care aruncă o provocare socială și psihologică la înălțimea căreia personajele nu se pot ridica, înainte de a fi înghițită oricum de pustiitorul prim război mondial.

recenzie carte

Anton Hofmiller este un ofițer de rang inferior în armata Imperiului Austro-Ungar, un tânăr care n-a cerut nimic de la viață, în afară de îndeplinirea sarcinilor de servici și respectarea convențiilor sociale și camaraderești. Este vorba de un personaj care nu are nimic remarcabil, un personaj care trăiește confortul călduț al propriei insignifianțe, al traiului monoton, egal, într-o comunitate pașnică în care cunoaște pe toată lumea până la exasperare. Viața lui ia o întorsătură bizară, înainte de a aluneca într-o spirală incontrolabilă atunci când, după o vizită la un aristorcrat bogat comite o gafă amară, invitând-o pe fiica gazdei sale la dans, neștiind că aceasta are picioarele aproape paralizate. Încercând să-și repare greșeala, Hofmiller va deveni un musafir tot mai frecvent al casei Kekesfalva, spre entuziasmul nu doar al lui Edith (fiica aristocratului austriac) dar și al tatălui acesteia și al servitorilor. Căldura și bucuria cu care vizitele lui Hofmiller sunt așteptate ascund de fapt o disperare unitară a întregii familii față de infirmitatea lui Edith. Așa cum îi va dezvălui doctorul preferat de stăpânul conacului Kekesfalva ofițerului musafir, întreaga istorie a familiei e marcată de întorsături ale sorții la limita incredibilului: de la ascensiunea pe scara socială a lui Kekesfalva, căsătoria acestuia și până la nașterea lui Edith, accidentul ei și dispariția soției aristocratului austriac. Pe măsură ce va trece timpul relația lui Hofmiller cu familia Kekesfalva va deveni tot mai tensionată și problematică, mai ales atunci când acesta va fi învestit (iar el va accepta tacit această învestire) cu speranțele legate de viitorul sănătății și chiar viitorul relațional al lui Edith.

La fel ca în alte scrieri ale lui Stefan Zweig și aici regăsim mărcile care dau savoare lecturii și impresionează cititorul: scriitura îngrijită, frazele amețitoare și frumoase dar mai ales metamorfoza personajelor. În peste 400 de pagini, scriitorul urmărește transformări profunde, unele ireversibile, altele neliniștitoare, în pragul nehotărârii, ale protagoniștilor săi. Bătrânul Kekesfalva, dintr-un fost afacerist escroc, dintr-un sclav al banilor ajunge un risipitor fără pereche în numele idolatriei pe care o cultivă față de fiica sa. Edith, adolescenta chinuită, țintuită la pat, protejată într-un glob de sticlă al abundenței, răsfățată până la extrem de apropiați, în încercarea de a o consola pentru infirmitatea de care suferă, figura isterică care consideră că totul i se cuvine și nimic nu i se poate refuza, tocmai din cauza suferinței pe care e nevoită să o îndure, va deveni fata îndrăgostită cu disperare, va descoperi cutezanța de a iubi, nu doar de a fi iubită.

recenzie carte libris.ro

Nu în ultimul rând ofițerul Hofmiller va afla provocarea unei evoluții: de la individul plictisit, insiginifiant, înstrăinat de o lume construită pe prejudecăți și convenții la individul capabil să schimbe vieți doar prin puțină compasiune, răbdare, prin disponibilitate comunicațională. Suferința lui Edith va deveni de fapt o gură de aer proaspăt, un catalizator pentru o grijă și o compasiune de care Hofmiller nu se credea capabil. Doar că toate aceste noi legături și transformări vor grăbi apariția unor tensiuni și a unor dezechilibre care vor prăbuși personajele. Relația dintre Hofmiller și Edith este inegală, la fel ca o relație între un creditor și un datornic (unul pare să ofere mereu, pe când celălalt e dispus doar să accepte ceea ce i se dă). Edith va ajunge să dorească mai mult decât compasiune, va dori să fie tratată  ca o ființă umană completă, în vreme ce Hofmiller pare să rămână victima propriei mile care continuă să dea speranțe și chiar să inspire angajamente.

nerabdarea-inimii

Nerăbdarea inimii – Stefan Zweig

Până aproape de finalul poveștii ai impresia că personajele pot face saltul, după un travaliu îndelungat spre asumarea unei relații mature și răbdătoare – de la iubirea nesăbuită, lacomă, chinuită, fanatică și malignă prin care Edith își justifică inițial existența, de la îngrozitoarea povară a neîmpărtășirii acestui tip de dragoste pe care o duce Hofmiller (așa cum sugerează iscusit Zweig, e mult mai greu să fii cel iubit care nu poate oferi iubire, nu cel ce iubește unilateral, atâta timp cât, ca țintă și nu sursă a amorului nu poți îngrădi pasiunea celuilalt, fiind marcat de  amestec de martiriu cu vinovăție) la tandrețea veritabilă, la angajamentul matur, care trece peste aparențe și sfidează și convențiile sociale, bănuielile răutăcioase. Dar va reuși Hofmiller să armonizeze onoarea sa de ofițer, pulsiunile impulsive, reputația regimentului, datoria morală prezentată în fața familiei Kekesfalva, trăirile contradictorii față de Edith, atunci când toate acestea se vor ciocni, mai devreme sau mai târziu? Vă rămâne să descoperiți în această poveste superbă,  în care suspansul și analiza psihologică sunt picurate cu pipeta metaforelor și a scriiturii îngrijite, o poveste despre o virtute (mila) cu un revers întunecat, atunci când este asumată de un personaj prea nehotărât a cărui dramă va fi nu doar conflictul de conștiință ci mai ales dizolvarea sa de primul mare război al secolului.

NERABDAREA INIMII Stefan ZweigEditura Polirom, 2017

Recenzie realizată de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *